Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

Pe rolul Curții de Apel Constanța se află dosarul 3746/118/2023 ce are ca obiect „ acţiune prefect – tutelă administrativă Anulare Hot. nr. 11/02.02.2023 “.  Dosarul a fost înregistrat la data de 7 mai 2024 la Secţia de contencios administrativ si fiscal, fiind în stadiul de recurs, iar ultima modificare a fost operată la data de 8 mai 2024.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, părți în dosar sunt Prefectul Judeţului Constanţa - Reprezentant al Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, în calitate de intimat reclamant, Consiliul Local al Orașului Năvodari – recurent pârât, Inspectoratul De Stat În Construcţii - Prin Inspectoratul Judeţean În Construcţii, Bubuleandră Ionuţ Lucian și Bubuleandră Irina Eugenia în calitate de intimați pârâți.

Momentan nu a fost fixat un termen în acest dosar.

Recursul a fost declarat la data de 24 aprilie 2024 de Consiliul Local al Orașului Năvodari.

Dosarul s-a aflat și pe rolul Tribunalului Constanța care la data de 29 martie 2024 a admis cererea.

„Solutia pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Județului Constanța. Anulează HCL nr.11/02.02.2023 privind constituirea unui drept de superficie cu titlu oneros asupra terenului situat în Năvodari, str.S11, nr.23, lot 141, jud.Constanța. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată azi, 29.03.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței“ - se arată în decizia instanței publicată pe Portalul Instanțelor de Judecată.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: 

Magistrații constănțeni au anulat o hotărâre emisă de Consiliul Local Năvodari. Este vizat un teren de pe strada S11

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Prefectul Județului Constanța renunță la procesul intentat Primarului Comunei Dobromir

19 May 2024 249

Prefectul Județului Constanța se judecă cu primarul de la Dobromir. Iată soluția pe scurt a magistraților

18 May 2024 386

Justiție Constanța. Prefectul Județului Constanța renunță la procesul intentat Primarului Comunei Băneasa

14 May 2024 566

Justitie Constanța Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local al Comunei Castelu, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

13 May 2024 1021

Flash Lighting Services SA și Municipiul Constanța, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

10 May 2024 371

Justiție Constanța Închisoare cu executare pentru un bărbat care a „poftit“ la caviar, brânză cu mucegai și salam nobil

07 May 2024 757

Judecătoria a anulat parțial hotărârea BEM Cei cinci reprezentanți de la AUR de pe lista pentru Consiliul Local Municipal Constanța pot candida!

06 May 2024 1737

Justitie Constanța Cinci ani de închisoare cu executare pentru trei cutii de ton, ciocolată și două sticle de whisky

03 May 2024 816

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 494

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 616

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1753

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 401

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 443

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 595

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 533