Liderul de OpinieMorţi costisitoare

Un studiu realizat în România de Banca Mondială a evaluat că fiecare persoană decedată într-un accident rutier valorează nu mai puţin de 130.000 dolari (91.400 euro), iar fiecare persoană rănită „costă" 13.000 dolari (9.100 euro). Cheltuielile totale efectuate în cazul unei persoane decedate sau al unui rănit grav includ în principal costurile directe: intervenţia echipajelor la locul accidentului, tratamentul de urgenţă, de refacere din punct de vedere medical, expertize tehnice sau medico-legale ori rapoartele de necropsie. Pe lângă acestea, sunt suportate şi cheltuielile indirecte, care provin din scăderea productivităţii la locul de muncă sau plata despăgubirilor ori a pensiilor de urmaş, în cazul deceselor. Potrivit statisticilor Serviciului Rutier Constanţa, de la începutul anului şi până în prezent numărul accidentelor grave, implicit a persoanelor decedate a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită acţiunilor de combatere şi prevenire efectuate în trafic de rutierişti. Totodată, numărul sancţiunilor a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Mai mult pe http://lideruldeopinie.ro/48655/morti-costisitoare


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja. Un pieton a fost lovit!

19 May 2024 643

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

19 May 2024 852

Un elicopter al preşedinţiei Iranului, implicat într-un accident aviatic

19 May 2024 352

Noi informații despre accidentul de navigație de la Sf. Gheorghe (FOTO+VIDEO)

19 May 2024 768

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

18 May 2024 529

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată când s-ar putea decide totul (DOCUMENT)

18 May 2024 1290

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 1285

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul de pe DN 22A. Coliziunea s-a produs la depășire

17 May 2024 971

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 840

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 716

Știri Constanța Șofer băut, prins la volan de polițiști după ce a cauzat un accident rutier

17 May 2024 413

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 891

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6979

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67

16 May 2024 243

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2907