Replica Presedintele FRB, Rudel Obreja, acuza ca e sabotat de SIF Transilvania - „Suntem idioti, ne spurcam unul pe altul, iar litoralul a ajuns o boschetareala"

Rudel Obreja nu are de gând să se retragă din turismul constănţean, dar recunoaşte că i se pun beţe în roate de către afacerişti speculativi, precum SIF Transilvania, care îl împiedică să ducă la bun sfârşit investiţia din staţiunea Olimp. Preşedintele Federaţiei Române de Box (FRB) susţine că s-au investit până acuma 11 milioane de euro în proiectul Olimpus Blue Tower, din Olimp, dar a fost nevoit să ceară reorganizarea judiciară a societăţii Moldova Estival 2002 SA pentru a duce până la capăt lucrările. Motivul principal îl reprezintă contrele puse de acţionarul minoritar SIF Transilvania, care ba îşi vinde participaţia, ba o vrea înapoi, blocând astfel investiţia.

Comportamentul SIF Transilvania nu este singular, marea majoritate a societăţilor care au avut ghinionul să fie asociaţi cu speculanţii braşoveni (care controlează în Constanţa gigantul THR Marea Neagră, condus de Linica Stan) plângându-se de acelaşi lucru. Unul dintre exemplele notorii, dezvăluit de „Replica", este cel al SCIM Constanţa, firmă controlată de consilierul Dănuţ Moisoiu, care nu poate să preia societatea din cauza pretenţilor exagerate ale SIF III. Revenind la Rudel Obreja, societatea condusă de acesta, SC Moldova Estival 2002 SA, are de recuperat circa 1,9 milioane de euro de la SIF Transilvania, care nu se decide dacă vrea să se retragă sau nu din firma din Olimp, blocând astfel continuarea investiţiilor. „Legea îi protejează, fac ce vor şi, din câte ştiu, aşa se poartă cu toţi asociaţii lor, din firmele în care sunt acţionari minoritari. Acum votează pentru, în şedinţa următoare votează împotrivă, apoi iar pentru, şi tot aşa. Am decis să lăsăm instanţa să hotărască cine are dreptate şi ce trebuie făcut. Eu le-am plătit contravaloarea pachetului de 8,8% din acţiuni pe care îl aveau la Moldova Estival, au luat banii, apoi s-au răzgândit, nu sunt parteneri de încredere", a declarat, pentru „Replica", Rudel Obreja. „Am cerut reorganizarea societăţii, pentru că asta era ultima soluţie. În nici un caz, asta nu înseamnă falimentul proiectului. De la bun început, am achiziţionat această societate pentru a duce până la capăt proiectul, doar nu eram nebun să arunc banii pe foc", ne-a mai spus Obreja. „Vă întreb, ce ar fi însemnat un proces cu SIF în condiţiile în care eram societate funcţională şi ce înseamnă acum, când ne-am pus la adăpostul justiţiei?", a continuat preşedintele FRB. „Am constatat nişte lucruri ciudate şi am luat decizia de a cere reorganizarea Moldova Estival, vom supune judecătorilor unei instanţe această situaţie. Potrivit calculelor unor evaluatori, prejudiciul adus de SIF Transilvania este de 1,9 milioane de euro. A fost o înşiruire de lucruri, etape care s-au derulat şi în care ei nu au respectat legea, au ajuns banii la ei pentru acţiunile or, i-au primit, apoi s-au răzgândit. Ne-au dat în judecată nefondat şi ne-au pus în situaţia de a întârzia atât investiţiile, cât şi plata datoriilor către furnizori", ne-a explicat Rudel Obreja. „Noi facem afaceri, nu ne împuşcăm pe stradă, dacă vor să vândă, să vândă, sau dacă vor să cumpere, foarte bine, pot să cumpere acţiunile. Dar comportamentul lor nu e corect", a spus Obreja.

Obreja aşteaptă ca Olimpul să „explodeze" odată cu staţiunea lui Patriciu

Preşedintele FRB a explicat şi de ce vrea cu tot dinadinsul să investească în Olimp. „Zona Olimp stă să explodeze. Acolo va răsări o nouă staţiune turistică, Terra (dezvoltată de Dinu Patriciu- n.red.). S-a dus vremea tunurilor imobiliare, adio, iar eu vreau să fac o investiţie serioasă", a completat Rudel Obreja. În acest context, preşedintele FRB consideră că litoralul românesc a ajuns „o boschetăreală", din cauza deciziilor politice greşite luate la privatizările din mandatul PSD. „Nu ai unde să mai mergi la mare, e paragină peste tot, e o boschetăreală ca pe vremuri şi e păcat de Dumnezeu. Mamaia, în ciuda investiţiilor făcute de Radu Mazăre, este doar o staţiune de week-end şi nimic mai mult. S-a atomizat totul, nimeni nu mai ştie ce are şi ce trebuie să facă, nu e normal ca la 50 de kilometri mai la sud, în Bulgaria, să mergi să stai la all inclusive, iar la noi să nu avem nici măcar un hotel de acest gen. Avea dreptate Elena Udrea când spunea că toţi cei care au luat hoteluri şi nu au făcut nimic, să le dea înapoi, să se facă alte licitaţii, alte privatizări. Iar potenţialul Constanţei este enorm. Suntem nişte idioţi, nu ne place decât să ne spurcăm, să înjurăm, dar nu vine nimeni să muncească şi ne mai mirăm de nu merg lucrurile în ţara asta", a mai declarat preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar al DNA Constanța Tribunalul București anunță ziua pronunțării în dosarul lui Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidenţiale!

19 May 2024 394

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 409

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 596

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1550

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 735

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 540

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1639

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 911

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 659

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 831

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1092

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1472

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1717

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1122

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 898