Dr. Niculescu a plecat stagiar si s-a intors manager

Ion_Niculescu_05.jpgÎncepând cu această ediţie, cotidianul ZIUA de Constanţa vă va prezenta date despre noii directori instalaţi pe funcţii în instituţiile deconcentrate şi în unităţile spitaliceşti, conform informaţiilor menţionate în CV-ul fiecăruia. De asemenea, facem precizarea că CV-urile directorilor pot fi consultate în ediţia on line, la adresa www.ziuact.ro.

Lista va fi deschisă de dr. Ion Niculescu, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Pe 13 martie 2009, dr. Niculescu a fost numit, în mod oficial, manager al celei mai mari unităţi spitaliceşti din Constanţa, în locul prof. univ. dr. Ioan Tiberiu Tofolean. La vârsta de 54 de ani a devenit directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, unitatea în care şi-a început cariera în domeniul sanitar şi unde a profesat ca medic stagiar. Dr. Ion Niculescu este medic primar obstetrică ginecologie, iar timp de opt ani a condus Spitalul Municipal Mangalia. În 2001, o dată cu preluarea funcţiei de conducere a acestei unităţi spitaliceşti, şi-a schimbat şi coloratura politică, trecând de la PD la PSD. Până să ajungă director al Spitalului din Mangalia, managerul SCJU a îndeplinit mai multe funcţii. Activitatea în cadrul unităţii şi-a început-o în 1988, ca medic secundar obstetrică ginecologie, pentru ca în 1992 să devină medic specialist, în 1997 - medic primar, iar în 2000 - şef de secţie. Primii paşi i-a făcut, însă, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pe care îl conduce de mai puţin de o lună şi unde, între 1980 şi 1983, a activat ca medic stagiar. De aici a plecat la Spitalul Comunal din Băneasa, unde, timp de trei ani, a lucrat ca medic medicină generală, iar între 1986 şi 1988, ca director al aceleiaşi unităţi.

Ion_Niculescu_09.jpgLicean la Mircea cel Bătrân

În perioada adolescenţei a frecventat cursurile actualului Colegiu Naţional Mircea cel Bătrân Constanţa. Pentru efectuarea studiilor superioare a părăsit oraşul natal şi s-a mutat la Iaşi, unde a urmat Institutul de Medicină şi Farmacie, iar doctoratul l-a făcut la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu" din Cluj Napoca. Potrivit datelor trecute în CV, dr. Ion Niculescu s-a mai specializat şi în „Managementul Serviciilor de sănătate" şi „Echografie generală". Noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă a publicat articole în diverse reviste de specialitate. „Relaţia cauzală dintre adenomul hepatic şi contraceptivele orale" sau „Disfuncţiile menstruale în suferinţele hepatice" sunt două dintre titlurile studiilor. Dr. Niculescu nu a lipsit nici de la simpozioane, conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale.

{mos_ri:Niculescu}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

27 Apr 2024 111

Firme Constanța Societatea Tismana SRL, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor. Ordinea de zi

27 Apr 2024 262

Firme Constanța Transter Neptun SA convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționărilor. Iată ordinea de zi

27 Apr 2024 273

Firme Constanța Imsat Elconmet SA convocă Adunarea Generală a Acționarilor pentru evaluarea situațiilor financiare din 2023

27 Apr 2024 312

Declarații de avere Constanța Ce avere are Reveicuța Gurgu, secretar general al comunei Crucea (DOCUMENTE)

27 Apr 2024 321

Infotrafic Au fost ridicate toate restricțiile de pe autostrada A2 București – Constanța

26 Apr 2024 436

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 448

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 435

IGPR InfotraficTrafic reluat pe A1

26 Apr 2024 270

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 380

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 336

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 330

Firme Constanța Acţionarii Brise Grains SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi se află și aprobarea situaţiilor financiare anuale

26 Apr 2024 430

Dosarul Mineriadei Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare – a refuzat să dea declarații

26 Apr 2024 454

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 527