Invata sa fii eco alaturi de echipa „Miscarii de Reciclare" (galerie foto)

reciclare.jpgVoluntarii campaniei „Mişcarea de Reciclare" vor merge în camping-urile de la malul mării în perioada 12 - 16 august şi vor împărţi kit-uri pentru un mediu curat

Acestea vor cuprinde saci menajeri pentru colectare selectivă şi scrumiere de buzunar, pentru ca turiştii să nu-şi mai stingă chiştocurile în nisip.

Deviza lor este „Împreună putem găsi soluţii", iar mesajul lor - simplu: „Reducem consumul, învăţăm să reutilizăm şi să reciclăm". „Mişcarea de Reciclare" este primul proiect naţional de educare a publicului larg în privinţa reciclării. Despre cum intenţionează să facă acest lucru, ce rezultate au obţinut până acum, şi, nu în ultimul rând, de ce este nevoie de un asemenea eveniment, ne-a vorbit Ana-Maria Duţu, project manager al campaniei. „Reciclarea depinde de trei factori importanţi: publicul larg, autorităţile şi mediul privat - companiile şi asociaţiile colectoare. Publicul este cel care poate dicta comportamentul companiilor", a declarat aceasta. Iar voluntarii de la Mişcarea de Reciclare au ales să se adreseze publicului larg pentru a obţine rezultate ample. Timp de şase săptămâni au reuşit să acopere o parte importantă din ţară, mergând şi educând oamenii să fie eco în Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Târgul Secuiesc, Predeal, Cluj, Braşov, Craiova şi Târgu Mureş. De ieri, echipa campaniei se găseşte pe litoral. Timp de trei week-end-uri consecutive, între 14 - 16, 21 - 23 şi 28 - 30 august, vor organiza evenimente dedicate copiilor la Boom Boom Land din Eforie Nord. Aici, voluntarii îi vor învăţa pe cei mici ce este reciclarea şi de ce este ea importantă, prin organizarea de jocuri şi concursuri, la sfârşitul cărora se vor acorda premii eco. Pe 21 august, „Mişcarea de Reciclare" se va găsi la Costineşti. Dimineaţa vor construi pe plajă balene, delfini şi crocodili din nisip pentru a protesta împotriva deşeurilor care sunt deversate în mare, iar echipa campaniei le va explica celor mici impactul comportamentului iresponsabil al adulţilor asupra mediului. După-amiaza, organizatorii evenimentului rămân tot pe plajă, unde îi vor îndemna pe turişti să facă din lucrurile ce nu le mai plac, obiecte de artă, în competiţii de recycle art. Pe 22 august, trupele Mişcării vor ajunge la Vama Veche, unde vor vorbi despre reciclare, vor dărui brăţări din materiale reciclate şi vor face origami şi demonstraţii handmade. Pe 23 august, echipa campanie va putea fi întâlnită la City Park Mall. Îi veţi recunoaşte după caravana de biciclişti ce-i va însoţi şi cortul Mişcării de Reciclare recycle art. De asemenea, voluntarii vor împărţi flyere şi adresele punctelor din judeţul Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 318

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 269

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1538

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1835

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 639

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 968

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 641

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 666

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1060

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 884

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 772

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 809

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 924

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1713

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 917