Legea picnicului a trecut de comisia pentru administraţie publică a Senatului Adio grătare în faţa blocului. Amenzi până la 50.000 de lei

gratar.jpgSenatorii din Comisia pentru administraţie publică au aprobat, ieri, propunerea legislativă iniţiată de deputatul PDL Sulfina Barbu prin care este reglementată activitatea de picnic desfăşurată pe domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.

În favoarea propunerii de lege au votat cinci senatori, doi s-au abţinut de la vot, iar 2 au votat împotrivă.

gratar_-_gratare_2.jpg

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, se doreşte prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic. Această activitate este definită, potrivit proiectului amintit, drept „orice activitate de recreere desfăşurată pe domeniul public sau privat al statului, de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi, după caz, aprinderea sau nu a focului". Potrivit celor declarate de Sulfina Barbu, se impune amenajarea unor zone speciale, care vor aparţine domeniului public sau privat al statului şi care vor fi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă. De asemenea, vor fi indicate zone în parcuri sau păduri aflate în intravilanul oraşelor unde se va putea face picnic, dar va fi interzisă aprinderea focului. Persoanele care vor dori să facă picnic vor trebui să ţină cont de anumite obligaţii: să nu distrugă şi să nu degradeze amenajările din zonele speciale şi din cele indicate, să nu arunce deşeuri decât în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în zonele special amenajate, să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele curgătoare învecinate şi altele. Nerespectarea acestor prevederi va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amenzi între 100 şi 50.000 de lei. De constatarea contravenţiilor şi de aplicarea sancţiunilor se vor ocupa reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, autorităţile administraţiei publice locale şi personalul împuternicit al Ministerului Administraţiei şi Internelor.




Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1 Mai cu tradiționalii mici. Unde poți face grătar în Constanța? (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 992

Sondaj de opinie Unde petreceți sărbătorile de Paște?

01 May 2021 1944

Atenție, constănțeni! Mergeți la grătar de 1 Mai? Ce trebuie să știți să nu fiți amendați

30 Apr 2021 4248

Apel al Poliţiei Locale Constanţa. Nu încingeţi grătarele în stradă, pentru că amenzile sunt usturătoare!

08 Sep 2018 2459