Parintii au luat cu asalt Inspectoratul scolar

Nemultumiri privind admiterea pe baza de computer

Cei mai multi afirma ca, desi copiii lor au obtinut note foarte mari, au fost repartizati la licee in afara orasului sau la scoli profesionale * Vina pentru repartizarea la un alt liceu decat cel dorit apartine de cele mai multe ori parintilor * Acestia nu au fost suficient de atenti la completarea fiselor * Pe de alta parte, parintii se plang ca directorii si dirigintii nu le-au explicat corect modul in care se completeaza aceste documente * Ieri, existau deja peste 40 de contestatii privind repartizarea din acest an, iar alte cateva zeci de parinti solicitau informatii privind modul in care se fac reclamatiile * Multe dintre contestatii nu au sanse sa fie rezolvate favorabil

Zeci de parinti nemultumiti de rezultatele repartizarii computerizate au fost, ieri, la Inspectoratul scolar pentru a depune contestatii. Cei mai multi afirma ca, desi copiii lor au obtinut note foarte mari, ei au fost repartizati la licee in afara orasului sau la scoli profesionale. Aceasta situatie s-a intamplat si in anii precedenti, parintii solicitand transferul copiilor la un liceu mai bun sau unul aproape de domiciliu. Insa, se pare ca vina apartine acestora, pentru ca nu au fost suficient de atenti la completarea fiselor galbene, completand codurile liceelor gresit. Conform metodologiei de admitere la liceu, elevii care promoveaza examenul de capacitate trebuie sa completeze o fisa cu optiunile sale privind unitatea scolara si tipul de invatamant la care doreste sa-si continue studiile. Ei pot alege fie la liceu dintre profilurile vocational, tehnologic, real sau uman, fie la scoli de arte si meserii. Desi, in repetate randuri, reprezentantii Inspectoratul Scolar Judetean Constanta au atras atentia asupra faptului ca in acest an codurile pentru liceu si cele pentru scolile de arte si meserii vor fi diferite, parintii nu au tinut cont si au trecut pe fisa de inscriere optiuni gresite. Pe de alta parte, parintii se plang ca directorii si dirigintii nu le-au explicat corect modul in care se completeaza fisele galbene. In cursul zilei de ieri, existau deja peste 40 de contestatii privind repartizarea din acest an, iar alte cateva zeci de parinti solicitau informatii privind modul in care se fac reclamatiile.

A ajuns la profesionala... din neatentie

Unul dintre parintii aflati in fata sediului Inspectoratului Scolar Judetean Constanta a povestit ca, desi copilul sau obtinuse o medie destul de buna pentru a intra la liceu, el a fost repartizat la o scoala de arte si meserii. "Mihai a avut 6.40 si ar fi putut fi admis la Telecom sau la "Virgil Madgearu", dar a intrat la o clasa de textile-pielarie la "I.N. Roman", adica la profesionala. Recunosc ca vina imi apartine, am trecut din greseala printre optiuni si una pentru profesionala. Sper sa se rezolve problema, insa multi dintre parintii care au venit aici sunt sceptici", s-a plans acesta. Un alt parinte reclama ca dirigintele nu a fost destul de explicit in ceea ce priveste completarea fisei. "Ne-a spus sa completam cu liceele si grupurile scolare la care dorim sa invete copilul nostru, insa nu ne-a zis ca trebuie sa tinem cont si de mediile cu care s-a intrat la respectivele licee in anii precedenti. Era normal ca la prima optiune sa trec Liceul "Traian". Lucian a avut media 7.30, deci in nici un caz nu putea sa intre acolo unde si-a dorit", a relatat parintele nemultumit.

Contestatii inutile

Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Constanta au precizat ca, in general, aceste contestatii nu pot fi rezolvate favorabil, tocmai pentru ca vina apartine parintilor. Pentru a putea primi acordul de transfer, elevul trebuie sa gaseasca un altul cu care sa faca schimb. Pana ieri, nici un candidat nu solicitase o astfel de mobilitate. Agnes Serban, din cadrul Serviciului de Informatizare ISJ Constanta, a declarat ca au existat contestatii similare si in anii anteriori, dar nici una nu a fost aprobata. "Ii sfatuim pe parinti sa mai verifice o data lista cu optiunile pe care le-au facut si apoi ultimele medii de admitere la fiecare liceu. Daca intr-adevar vina ne apartine, aprobam cererea. Insa nu a fost inregistrat nici un caz de acest fel nici in anii anteriori", a explicat Agens Serban.Singura solutie pe care parinti nemultumiti o mai au este transferul la un alt liceu, dar care poate fi aprobat abia in clasa a X-a.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegație din Israel, în vizită oficială în județele Constanța și Ialomița (GALERIE FOTO)

08 May 2024 410

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 354

Firme Constanța Acționarii de la Apollo Estival 2002 SA și Tomis Estival 2002 SA au fost convocați în Adunare Generală Ordinară. Iată ce se află pe ordinea de zi

08 May 2024 294

Biblioteca Județeană Constanța a făcut un anunț important pentru cititori!

08 May 2024 333

Primăria Medgidia a contractat serviciu de actualizare a PUG-ului

08 May 2024 279

Adunarea Generală Ordinară, pe 23 mai. Acționarii CN APM Constanța decid distribuţia sumei de 114.833.234 lei din rezervele societăţii

08 May 2024 374

Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului

08 May 2024 237

DGEP Constanța Certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor

08 May 2024 217

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a fost ținta unei tentative de asasinat!

07 May 2024 469

IGI18 străini au fost depistați în situații ilegale în minivacanță

07 May 2024 367

Două persoane din județul Constanța, rănite într-un accident în județul Tulcea! Mașina victimelor, în flăcări după impactul cu un copac (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 1187

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Constantin Tohăneanu, secretar general al comunei Independența (DOCUMENTE)

06 May 2024 553

O firmă din Constanța, executată silit de fiscul din Tulcea. Mai multe bunuri deținute de SSS Global Systems SRL, scoase la licitație (DOCUMENT)

06 May 2024 517

Infotrafic Aglomerație pe drumurile din România – Vezi unde

06 May 2024 380

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 924