Precizare

dreptlareplica-ColegiuldeArteReginaMaria01.jpgSubsemnatul Matei Luca, profesor gradul I, pian principal, la Colegiul Naţional „Regina Maria", urmare a apariţiei în ziarul Ziua de Constanţa din data de 21 octombrie a articolului „S-a plâns judecătorilor. Scandal la Colegiul de Artă Regina Maria. Profesorul Matei Luca reclamă CNA Regina Maria", în temeiul art. 31(4) din Constituţia României privind dreptul la informaţie solicit analizarea demersului jurnalistic de mai sus şi comunicarea punctului dvs. de vedere:

- subsemnatul nu „m-am plâns judecătorilor, reclamând CNA Regina Maria", ci mi-am exercitat anumite drepturi, prevăzute şi garantate de Constituţia României prin art. 21 (dreptul la justiţie), art. 30 (libertatea de exprimare), art. 31 (dreptul la informaţie), art. 51 (dreptul la petiţionare), art. 50 (dreptul de a solicita recunoaşterea unui drept) şi de legi speciale (Legea nr. 544/2001).

- la CNA Regina Maria nu a existat niciun scandal la data apariţiei articolului sau anterior acestui moment, în care subsemnatul să fie implicat. Conform DEX '98, termenul „scandal" are următoarele înţelesuri: 1. Zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, ruşinoasă, indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă. Zgomot mare, gălăgie, tărăboi. 2. Întâmplare care tulbură ordinea publică, faptă urâtă, ruşinoasă, care provoacă indignare. Situaţie ruşinoasă, ruşine. 3. Faptă imorală săvârşită de persoane considerate ca fiind cinstite. Gălăgie mare, însoţită de astfel de fapte. 5. Caz care provoacă indignarea opiniei publice. 6. Situaţie dezonorantă, înjositoare, dezonoare, ruşine. Niciunul dintre sensurile termenului „scandal" nu este aplicabil în speţă.

- titlul articolului nu este susţinut de conţinutul acestuia, din contră, redactorul Nicoleta Baciu a denaturat prin titlurile folosite sensurile reale şi corecte ale faptelor subsemnatului şi cele legate de imaginea CNA Regina Maria în legătură cu speţa descrisă, folosind sensurile peiorative ale expresiilor pe care ar fi trebuit să le utilizeze. Am în vedere semnificaţiile conferite de DEX '98 termenului „peiorativ": sens defavorabil, depreciativ, dispreţuitor, care comportă o idee de rău, care depreciază lucrul sau o persoana denumită.

- Consider aşadar că limitele impuse de deontologia profesională sunt încălcate în acest caz şi, corelativ, imaginea instituţiei şi a subsemnatului sunt, în mod nejustificat, prejudiciate.

- De asemenea, o parte a informaţiilor publicate nu corespund realităţii. Mă refer la cele ce par a fi declarate de directorul instituţiei şi cele extrase din documentul semnat de cei doi inspectori. Fie respectivele informaţii au fost „distorsionate" de autorul articolului, fie afirmaţiile interlocutorului au fost eronate. Consider că, având o minimă documentare, autoarea articolului ar fi putut oferi informaţii corecte.

Efectul negativ al acestui articol s-a concretizat la nivelul unităţii de învăţământ prin redactarea unui memoriu de către o parte din cadrele didactice ale catedrei căreia îi aparţin, cu ocazia şedinţei de catedră din 26.10.2011, convocată în mod expres datorită apariţiei articolului, memoriu care a fost înaintat Consiliului de Administraţie al CNA Regina Maria Constanţa. Obiectul acestui memoriu este luarea măsurilor de sancţionare a subsemnatului pentru comportament împotriva interesului învăţământului, prejudiciul creat la adresa instituţiei, a prestigiului acesteia, datorită mesajului promovat de titlul articolului, de mediatizarea demersului subsemnatului de a „reclama" instituţia şi de „a-mi promova" acţiunea în mass-media.

Pe aceeaşi pagină, în acelaşi ziar, la aceeaşi dată şi sub semnătura aceluiaşi autor, a fost publicat articolul „Eduard Globaru, micul toboşar de la Colegiul Regina Maria". În esenţă, se reia articolul „Premii pentru CNA Regina Maria la Concursul Internaţional Emanuel Elenescu".

Din respect pentru elevul Globaru şi familia sa şi efortul lor cu totul deosebit şi demn de apreciat, nu voi face niciun comentariu vis-a-vis de persoanele în cauză. Pentru corecta informare însă, pe care cel puţin redactorul ar fi trebuit să o aibă anterior publicării articolului din 21 octombrie 2011, înscrierea în concursuri de interpretare tip „olimpiadă" este condiţionată de anumite criterii de ordin şcolar impuse de Metodologia MEC nr. 46200/2004, care nu pot şi nu trebuie eludate de către profesori/comisii de evaluare, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă, iar interesul instituţiei, al profesorului sau al elevului nu pot fi invocate în momentul/ulterior încălcării legii. În plus, conform metodologiei în vigoare, nu există faza judeţeană a Olimpiadei de muzică. Subliniez şi faptul că elevul în cauză, conform documentelor şcolare, a fost şi este elevul profesorului Gelu Păun. „În afară de muzică, adolescentul nu ignoră nici disciplinele de bază" - este o afirmaţie care nici nu trebuia inserată, întrucât este contrară realităţii. Cine a „solicitat" publicarea simultană a articolului privitor la profesorul Matei Luca şi reluarea celui despre „micul toboşar"? (fotografiile nu au fost puse la dispoziţia autorului articolelor de „micul toboşar" şi nici de subsemnatul). Răspunsul poate fi cheia demersului jurnalistic al redactorului Nicoleta Baciu. Având în vedere repercusiunile negative asupra subsemnatului generate de titlul articolului „S-a plâns judecătorilor. Scandal la Colegiul de Artă Regina Maria. Profesorul Matei Luca reclamă CNA Regina Maria", de informaţiile neconforme realităţii conţinute de cele două articole, de apariţia lor simultană, ceea ce potenţează mesajul lor (unul de apreciere, celălalt de incriminare - postat intenţionat chiar primul pe pagina 1 în formatul PDF al ziarului), de efectele juridice generate de titlurile şi informaţiilor vehiculate, solicit exprimarea unui punct de vedere oficial din partea cotidianului Ziua de Constanţa, în care să se precizeze inclusiv dacă:

- subsemnatul a solicitat publicarea articolului în care se face vorbire despre Matei Luca;

- declaraţiile subsemnatului, cele ale directorului instituţiei, ca şi cele extrase din documentul semnat de inspectorii şcolari pot fi probate cu înregistrări video-audio;

- informaţiile publicate au fost verificate anterior punerii lor în pagină.

Solicit, de asemenea, comunicarea în scris, a poziţiei oficiale a conducerii ziarului Ziua de Constanţa în legătură cu cele relatate în prezenta adresă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vlogger-ul Dorian Popa a fost trimis în judecată!

04 Jun 2024 389

Actorul Florin Piersic a fost externat

03 Jun 2024 339

Originar din Techirghiol, județul Constanța In memoriam Jean Constantin, un nume sacru al actoriei autohtone

26 May 2024 697

Teatrul românesc în doliu! Un mare actor s-a stins din viață la o zi după ce și-a serbat onomastica

22 May 2024 1090

Personalități Constanța Emil Sassu, actorul devenit „fiu adoptiv” al scenei pontice

20 May 2024 767

Un celebru și îndrăgit actor s-a stins din viață. "A fost cea mai bună, cea mai spirituală şi iubitoare fiinţă umană"

08 May 2024 1179

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

05 May 2024 820

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 421

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 339

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 2139

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1912

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 768

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 1116

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 722

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 743