Profesorii titulari, mai slabi decat colegii necalificati

Minima nota cinci, o bariera greu de depasit de catre candidatii pentru un post de profesor titular

Inspectoratul Scolar Judetean a afisat in cursul acestei saptamani si rezultatele obtinute de catre profesorii necalificati la concursul unic national de titularizare. Ca urmare, comparativ cu titularii, care au obtinut la acest concurs rezultate de-a dreptul dezastruoase, cadrele didactice suplinitoare necalificate au dovedit ca sunt mult mai bine pregatite decat colegii lor. Potrivit declaratiilor inspectorului scolar general adjunct, Constantin Caracoti, acestia au sustinut un examen alcatuit din doua probe: prima proba a fost scrisa, iar cea de-a doua proba a constat intr-un interviu referitor la metodologia predarii disciplinelor alese de ei. Pentru a putea fi declarati admisi candidatii au fost nevoiti sa obtina la ambele probe note de cel putin cinci. Caracoti a mai declarat ca, initial, s-au inscris la examen 167 de profesori suplinitori necalificati, insa la examen s-au prezentat doar 157, noua dintre ei nereusind sa obtina note mai mari de 5,00. Asadar, acestia vor fi repartizati pe posturile ramase libere abia dupa cele doua etape de repartizare. In ceea ce priveste repartizarea necalificatilor, aceasta va avea loc in data de 5 august.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 365

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 255

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 415

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 329

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 555

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 446

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 487

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 499

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 701

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 492

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 485

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 284

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 605

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 961

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 461