Academia Hagi 2006, campioană naţională Antrenorul Mihai Stere - „Obiectivul nostru e ca rezultatele să vină în urma unui joc bun“ (galerie foto)



Academia Hagi 2006 s-a încoronat campioană naţională, la capătul turneului final al Memorialului „Gheorghe Ola“, care s-a desfăşurat la Focşani. În finala mare, echipa pregătită de Mihai Stere (antrenor) şi Constantin Mareş (director coordonator) a dispus, la penalty-uri, de gazdele de la CSM Focşani.
 
La final, a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia organizatorii au oferit trei premii speciale. Toate acestea au fost adjudecate de jucătorii Academiei Hagi: cel mai bun portar - Alberto Cimpoeşu; golgheterul turneului - Luca Băsceanu (patru reuşite); cel mai bun jucător al turneului - Ionuţ Cercel.
 
„A fost frumos, dar ce e frumos e şi greu. Au participat primele opt echipe din ţară şi am căzut într-o grupă grea. Copiii au trecut peste înfrângerea din primul joc şi au evoluat cu multă ambiţie. La acest turneu, noi ne-am propus să facem meciuri frumoase şi să jucăm fotbal. Ne interesează ca rezultatele să vină în urma jocului, ceea ce am reuşit. Munca de la antrenamente a dat roade. Finala a fost foarte tensionată, însă în toate meciurile au fost aşa“, a declarat Mihai Stere.

Cea mai bună echipă din turneu

Lotul campioanei Academia Hagi 2006 care a participat la turneul final al Memorialului „Gheorghe Ola“ a fost format din: Alberto Cimpoeşu, Andrei Maer - portari; Cătălin Cusmenco, Cosmin Irimia, Dan Teşilă, Mihai Radu, Albert Ciucă, David Poturlu, Ionuţ Cercel, Alex Alexandru, Luca Băsceanu, Eduard Gordin, Luca Sipoş, Alexandru Mititelu - jucători de câmp.
 
„Turneul a fost foarte greu, cu echipe puternice. Ştiam acest lucru, iar cu unele dintre adversare ne mai întâlniserăm şi cu alte ocazii. În faza grupelor, am pierdut un joc, din pricina unor greşeli individuale şi a emoţiilor debutului, însă, pe parcurs, copiii şi-au revenit. Am reuşit să practicăm un joc foarte tehnic, cu pase şi combinaţii foarte multe, ceea ce i-a surprins pe adversari. Acest titlu este o reuşită deosebită. Toată lumea a recunoscut că am fost cea mai bună echipă din turneu“, a spus şi Constantin Mareş.

Ce spun Luca Băsceanu, Davi Poturlu şi Eduard Gordin

„A fost destul de greu, dar a ieşit bine până la urmă. În ciuda eşecului din prima dispută, am crezut până la final că vom ieşi campioni. În finală a fost foarte greu. Sunt extrem de mulţumit de această performanţă“, a arătat Luca Băsceanu. „Este foarte frumos să fii campion. Turneul de la Focşani a fost dificil, participând echipe redutabile. Nu ne-am lăsat influenţaţi de înfrângerea din disputa de debut şi ne-am concentrat să jucăm şi mai bine. În finală, nu mi-a fost teamă că am putea pierde titlul, chiar dacă au fost lovituri de departajare”, a precizat David Poturlu.
 
Eduard Gordin a declarat: „Ne-a fost destul de greu, dar am putut să câştigăm. I-am surprins pe adversari cu pase şi cu combinaţii. Finala a fost grea, însă nu am crezut nicio clipă că vom pierde“.
 
Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3315

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1043

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1232

Declarații de avere Constanța Andreea Ciocănel, secretar general la Primăria Mangalia, averea și interesele (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 683

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi Under-14, învinsă în semifinale de Chelsea, după ce a condus la pauză! (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 1997

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi a învins cu 9-0 Atletico Madrid (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1446

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1074

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1201

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1428

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1224

Farul Constanța Hagi, decizie luată în privința căpitanului de echipă. „Identitatea noastră înseamnă academia. Revenim la origini“ (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 1631

Farul Constanța Legendarul Ion Constantinescu, la 75 de ani. A rămas celebru printr-un gol de la centrul terenului

15 Mar 2024 1709

Farul Constanța Fotbaliștii, încurajați de fani la antrenament. Au făcut show! „ Ale, ale, ale, te iubesc, Farule!“ (VIDEO)

01 Mar 2024 1132

UPDATE Explozie în zona Academiei ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, județul Constanța

29 Feb 2024 6658

Academia Hagi 2015, câștigătoare la „Brașov Indoor Cup 2024“. Grupa 2012, argint la „Enjoy Sport's Winter Cup 2024“ (GALERIE FOTO)

29 Feb 2024 1216