06 Dec, 2017 09:51
1911
Marian BOCAI
La Galați, s-au încheiat întrecerile turneului zonal al Memorialului „Gheorghe Ola“ (rezervat jucătorilor născuți după 1 ianuarie 2008).
După două victorii în prima zi (15-1 cu Victoria Delta Tulcea și 8-2 cu Prosport Focșani), Academia Hagi 2008 a înregistrat o victorie și o remiză în ultima zi de întreceri, rezultate echivalente cu calificarea la turneul final al întrecerii.
Echipă pregătită de Ciprian Micu (antrenor) și Constantin Mareș (director coordonator) a trecut în prima dintre cele două partide de gazdele de la Oțelul Galați, scor 4-3, grație golurilor înscrise de Andrei Lehăduș, Costyn Gheorghe, Alexandru Dimcică și David Pătru.
În meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, Academia Hagi a remizat cu Blue Stars Brăila, scor 1-1, și a obținut calificarea la turneul final. Golul a fost marcat de David Pătru.
După încheierea turneului, a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia organizatorii au oferit și câteva premii speciale. Două dintre acestea au revenit constănțenilor, astfel: David Cristian Ghenea a fost desemnat
"Cel mai bun portar al turneului", iar David Pătru a fost desemnat
"Golgeterul turneului".
Sursa foto: Academia Hagi
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: