BC Farul va lupta pentru a sasea victorie consecutiva

Aflati pe val dupa cele cinci victorii consecutive din campionat, baschetbalistii de la Farul Constanta pregatesc in aceste zile urmatorul joc din intrecerea interna. Adversara constantenilor in confruntarea ce va avea loc sambata cu incepere de la ora 18.00, va fi Universitatea "Petre Andrei" Iasi, echipa pe care "marinarii" au reusit sa o invinga in turul campionatului, chiar pe terenul acesteia. Chiar daca elevii pregatiti de Dragan Petricevic sunt favoritii certi ai acestei partide, valoarea lotului constantean fiind una mult superioara "studentilor" ieseni, "marinarii" pregatesc cu multa atentie aceasta intalnire, convinsi de faptul ca orice pas gresit ii poate costa locul doi al clasamentului. De fapt, o prea mare incredere in propriile forte ar putea fi singurul adversar al celor de pe litoral pentru ca altfel, este greu de conceput un scenariu in care oaspetii ar putea incurca socotelile Farului. Cum la ultima partida sustinuta de constanteni in fata propriilor suporteri, conducerea Farului a oferit numeroase surprize celor prezenti in tribune, este de asteptat ca istoria sa se repete si sambata seara, iar suporterii constanteni sa asiste la un nou spectacol oferit atat de presedintele Carol Viorel Dichiu, cat si de jucatorii de la B.C Farul. Cu exceptia lui Liviu Dumitru, care s-a accidentat in partida de la Arad si este indisponibil pentru intalnirea cu Universitatea "Petre Andrei" Iasi, intreg lotul constantean este apt de joc.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 226

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1277

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 368

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 361

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Portul Tomis!

04 May 2024 887

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 702

UPDATE. Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanța! Un copil de doar trei ani, rănit (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1424

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 616

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 881

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 652

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 963

Accident rutier pe strada Prelungirea Liliacului din Constanța! Un șofer beat și fără permis, implicat

02 May 2024 749

Știri Constanța Șoferiță de 21 de ani, beată și sub influența substanțelor interzise, implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei

02 May 2024 811

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1332

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 954