CS Năvodari a pierdut patru jucători importanţi Ion Barbu se edifică asupra primului „11“ al SSC Farul Constanţa (galerie foto)

Meciul de verificare de la Constanţa, dintre primele două clasate în Liga a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul şi CS Năvodari, încheiat cu victoria primei formaţii, scor 3-1, a fost considerat un test util de ambii antrenori, Ion Barbu, respectiv Constantin Funda. 
 
„A fost o partidă bună, contra echipei de pe locul doi din campionat. Sunt mulţumit în mare parte de cei care au jucat şi sperăm la mai bine. Sâmbătă, susţinem ultimul meci de verificare înaintea startului campionatului (n.r. în deplasare, cu a treia clasată, Viitorul Fântânele, de la ora 12.00), urmând a mă edifica asupra primului «11». E posibil ca, zilele acestea, să mai apară jucători noi“, a declarat Ion Barbu.
 
„Un test util, în care am monitorizat mai mulţi jucători. Asta ne şi doream, un adversar mai puternic, să vedem potenţialul echipei cu puţine zile înaintea începerii campionatului. În această iarnă, am pierdut patru fotbalişti importanţi (Zugravu, Vieru, Soldat şi Leonard Gheorghe), care au avut posibilitatea să meargă mai sus. Unul dintre scopurile noastre e să promovăm jucători. Încercăm alţi copii acum, urmărind ca, uşor-uşor, să intrăm în ritm. Ne-au venit şi doi fotbalişti, Sebastian Bolfan (mijlocaş central) şi Laurenţiu Rădoi (fundaş dreapta, 19 ani). Încercăm să cristalizăm din nou formula de bază, pentru că nu e uşor să pierzi patru titulari, dintre care trei au înscris aproape trei sferturi din golurile echipei din tur“, a spus şi Constantin Funda. Sâmbătă, CS Năvodari va susţine un nou amical, în deplasare cu CS Agigea.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A murit „Mac“ Popescu. A fost 30 de ani președinte la Sportul Studențesc

10 Jan 2024 2157

Loc de joacă finalizat în orașul Murfatlar din județul Constanța

04 Dec 2023 763

RAJA SA Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Constanța!

20 Jun 2023 3727

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz Lagărul 9 Culme (FOTO+VIDEO)

13 Jun 2023 1985

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 mai 2023

17 May 2023 1695

Maestru al literelor și cifrelor. 128 de ani de la nașterea lui Ion Barbu, cel care a fost evocat de dobrogeanul Pericle Martinescu

18 Mar 2023 1247

DNA a trimis în judecată un fost primar!

27 Oct 2022 1592

Se lucrează pe o stradă din Constanța! Circulația autoturismelor, restricționată parțial

04 Oct 2022 950

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 septembrie 2022

07 Sep 2022 2149

In memoriam Cik Damadian, somitatea care a portretizat alte somități

06 Aug 2022 3424

Sediul fostei școli Populare de Arte din Constanța, în pericol! SC Management Expert Internațional din Brăila expertizează structura de rezistență a casei Ion Bănescu (DOCUMENTE)

28 Jan 2022 3335

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 septembrie 2021

16 Sep 2021 2741

Constanța Decorațiune cu mingi de fotbal și sigla Farului pentru un bebeluș al cărui tată e suporter înfocat al „marinarilor“

16 Sep 2021 3183

Omagiu pentru Dan Barbilian, poetul matematician care a fost reprezentant al modernismului literar românesc

11 Aug 2021 5228

Grupele 2003 și 2005 de la ACS Kinder Constanța, eliminate în optimile Campionatului Național

04 Jun 2021 3329