CS Tomis, la mana altora

handbal_CS_Tomis.jpgUltima şansă a echipei constănţene de a-şi îndeplini obiectivul se leagă de victoriile din ultima etapă ale formaţiilor HCM Roman şi Dunărea Brăila

După ce sezonul trecut a ratat calificarea într-o cupă europeană, după trei ani consecutivi în care a jucat în Cupa Challenge, formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa este foarte aproape să rateze obiectivul şi în această ediţie de campionat.
Înfrângerea împotriva Clujului (scor 25-28) şi egalul din deplasarea de la Zalău (scor 34-34) a adus echipa de la malul mării pe locul 7 în clasamentul Ligii Naţionale, cu o etapă rămasă de disputat în acest sezon. Jucând una dintre ultimele şanse de a-şi asigura un loc care să-i permită participarea într-o competiţie continentală, trupa pregătită de Dumitru Muşi şi Mircea Bucă a reuşit doar un punct chinuit împotriva zălăuancelor. CS Tomis a fost depăşită în clasament şi de HCM Baia Mare, care a reuşit pe acest final de sezon o serie de şase victorii consecutive, urcând astfel până pe locul 5 în clasament.  Etapa viitoare (sâmbătă, 16 mai), formaţia constănţeană va întâlni, la Sala Sporturilor, „lanterna roşie" KZN Slatina, deja retrogradată în liga secundă. Situaţia din clasament - locul 7, la egalitate de puncte cu Rapid CFR Bucureşti (locul 6) şi la o lungime distanţă de CSM Baia Mare (locul 5) - face ca echipa constănţeană să stea la mâna rezultatelor celor două contracandidate. Astfel, Baia Mare şi Rapid trebuie să piardă meciurile din ultima rundă a sezonului cu HCM Roman (acasă), respectiv Dunărea Brăila (în deplasare). Până atunci, însă, atât jucătoarele, cât şi cei care ocupă banca tehnică au contractele blocate de către conducere, urmând să-şi primească banii în cazul îndeplinirii obiectivului. „După câte investiţii am făcut la echipă, nu mai suport să îndur atâta umilinţă din partea lor. Aşa nu se mai poate, sunt decis să iau măsuri", a declarat preşedintele formaţiei constănţene, Gheorghe Slabu. Acesta a mai precizat că, din vară, lotul constănţean va suferi o remaniere substanţială, urmând a se renunţa la majoritatea handbalistelor.

Noi acuzaţii de „blat"


Dacă lupta pentru un loc de cupă europeană este încinsă, în subsolul clasamentului, concurenţa este la fel de echilibrată, toţi preşedinţii cluburilor aflate în pericol de retrogradare acuzând o conspiraţie împotriva lor. Astfel, după ce preşedintele clubului CSM Ploieşti a declarat că CS Tomis ar fi dat meciul celor de la U Jolidon Cluj, pentru a salva echipa ardeleană de la retrogradare în dauna Ploieştiului, etapa din week-end a adus un nou val de acuzaţii grave. Preşedintele echipei, Marian Munteanu, a acuzat faptul că trei meciuri - printre care şi HC Zalău - CS Tomis - au fost aranjate, pentru ca echipa sa să retrogradeze. Oficialul susţine că se urmăreşte salvarea echipei CSM Ploieşti, cea care a învins în penultima etapă pe HCM Buzău.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 883

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 442

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 540

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 411

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 414

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 440

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 492

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 517

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 577

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 592

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 448

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 396

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 580

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 740

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 712