11 Jun, 2015 00:00
2271
Marian BOCAI
Şedinţa tehnică pentru desemnarea celor două gazde ale turneelor semifinale de juniori C la fotbal (jucători născuţi după 1 ianuarie 2000) a avut loc ieri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal.
Calificată la turneul semifinal după ce a câştigat turneul zonal de la Buzău, FC Viitorul (antrenor Cristian Şchiopu, director coordonator Marius Codescu) va evolua în Seria a II-a a turneului semifinal, care va fi găzduită de Ovidiu. Competiţia va avea loc în intervalul 14-17 iunie, pe stadionul Orăşenesc. Seria a II-a a turneului semifinal reuneşte la start patru echipe: FC Viitorul, Regal Sport Bucureşti, Sporting Vaslui, Academica Piteşti. Celălalt turneu semifinal, Seria I, se va desfăşura la Timişoara şi reuneşte la start formaţiile: Poli Timişoara, CSU Craiova, Olimpia Satu Mare, Kinder Tg. Mureş.
Programul turneului semifinal de la Ovidiu este următorul: duminică, 14 iunie - ora 17.45 - FC Viitorul - Sporting Vaslui; ora 19.30 - Regal Sport Bucureşti - Academica Piteşti; luni, 15 iunie - ora 17.45 - Sporting Vaslui - Academica Piteşti; ora 19.30: FC Viitorul - Regal Sport Bucureşti; miercuri, 17 iunie - ora 9.30 - Regal Sport Bucureşti - Sporting Vaslui; ora 9.30 - Academica Piteşti - FC Viitorul. Primele clasate din cele două turnee semifinale vor obţine calificarea în finala mare a Campionatului Naţional de juniori C, programată pe 21 iunie 2015, la Buftea, de la ora 20.00.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: