FC Viitorul şi Dinamo se duelează astăzi la Ovidiu în primul meci din play-off

După ce a încheiat pe prima poziţie sezonul regulat al Ligii 1, FC Viitorul debutează astăzi în turneul play-off, întâlnind pe stadionul central al Academiei Hagi, de la Ovidiu, de la ora 20.30, Dinamo Bucureşti. 
 
„În play-off, sunt importante victoriile, aşa cum a fost şi în sezonul regulat. Victoria va face mereu diferenţa, astfel că mentalitatea noastră e să câştigăm, nu să jucăm la egal. Ţelul nostru e să ne impunem de cât mai multe ori, ca să rămânem acolo unde am terminat prima fază a campionatului. Vom vedea dacă vom fi capabili. E un examen important pentru noi. În urma confruntărilor din play-off, echipa va căpăta experienţă şi mai mare. Vom creşte mai mult şi probabil că, în viitor, vom fi şi mai puternici. N-avem nimic de pierdut, n-avem presiune, dar ne dorim foarte mult, fiind în faţa unei provocări enorme. Trebuie să luptăm să fim cei mai buni“, a declarat managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi. 

Preţul biletelor şi al abonamentelor

Biletele de intrare la meci se pot procura prin reţeaua Eventim (online pe www.eventim.ro) şi în magazinele partenere. Tichetele au următoarele preţuri: tribuna I - 100 de lei, tribuna a II-a - 80 de lei, peluze - 20 de lei. O persoană poate achiziţiona maximum patru bilete. Nu se vor mai comercializa bilete de acces la casele de bilete amenajate, aşa cum a fost pe parcursul sezonului competiţional precedent. Online, pe site-ul Eventim, spectatorii vor putea achiziţiona şi bilete electronice, prin tehnologia print@home. Acestea se tipăresc de către cumpărători şi vor fi validate prin scanare la intrare. În ziua disputării partidei, la stadion nu se vor achiziţiona bilete de acces în tribune.
 
FC Viitorul vinde şi abonamentele promoţionale pentru acces în stadion la meciurile oficiale din play-off, la preţurile de 120 de lei - tribuna I şi 100 de lei - tribuna a II-a. Persoana de contact din partea FC Viitorul SA pentru informaţii cu privire la achiziţionarea abonamentelor promoţionale este Alexandru Guteanu (telefon 0733.735.115, în intervalul orar 12.00-15.00).

Transport pentru fani

Şi la meciul FC Viitorul - Dinamo gazdele vor asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerarul Palatul Copiilor (Constanţa) - Stadion Central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca astăzi, la ora 19.30, de la Palatul Copiilor Constanţa. Returul va fi asigurat imediat după încheierea meciului.

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Nicholas Suflaru, campion național cu FC Viitorul, cooptat în Astecos Comtour SRL

01 May 2024 588

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 851

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1134

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1076

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1245

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1248

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1500

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1227

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6882

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4274

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1827

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2836

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 2022

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2065

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3867