Finanţatorul Nicu Babu „Locul Săgeţii Năvodari este în Liga 1”

Partida din etapa a 20-a a Ligii a 2-a de fotbal Săgeata Năvodari (locul 2, 31 de puncte) - CF Brăila (locul 5, 26 de puncte) se joacă duminică, 7 aprilie, de la ora 11.00. Despre acest meci, principalul finanţator al Săgeţii Năvodari, Nicu Babu, a declarat: „Este un adevărat derby pentru noi. Dacă vom câştiga, ne înscriem clar pe drumul către promovare. De altfel, dacă mă uit la ce lot avem, e clar că locul nostru este în Liga 1”. Partida se joacă pe stadionul „Flacăra” din Năvodari, iar intrarea este liberă.   
Nicu Babu a preluat echipa în iarnă, când au intervenit numeroase schimbări în staff-urile administrativ şi tehnic, dar şi la nivelul lotului de jucători. „Revenirea antrenorului Constantin Gache ne-a adus creşterea în joc pe care o aşteptam. Rezultatele din retur, cu patru victorii (2-0 cu Dinamo II, 1-0 în deplasare cu CS Buftea, 4-1 cu Chindia şi 2-1 la Slobozia, cu Unirea), ne arată că am luat decizii bune în iarnă. Avem cel mai bun atac din Liga a 2-a şi am primit doar două goluri în retur”, arată Nicu Babu.
Principalul finanţator al echipei este convins că, duminică, în tribunele stadionului „Flacăra” va fi multă lume: „Publicul din Năvodari este iubitor de fotbal şi, când vede că avem rezultate, sunt convins că va fi alături de noi. Ca de obicei, intrarea este gratuită. Fac un apel la toţi cei care îşi doresc ca, din vară, să vadă aici meciuri de Liga 1, să vină să ne susţină. Avem nevoie de cât mai mulţi suporteri. Vom întreprinde acţiuni în şcolile şi liceele din Năvodari pentru a avea un public pe măsură la derby-ul de duminică”, a mai spus Babu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne, accesat de peste 8 milioane de ori

18 May 2024 331

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

17 May 2024 359

Tot ce trebuie să știi despre sloturi - Tipuri, mod de funcționare și trucuri eficiente

16 May 2024 507

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1158

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 518

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 562

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 593

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 614

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 945

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 622

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 517

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 409

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 512

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 829

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 536