Sport

Frontiera Tomis Constanţa, pe locul trei la Cupa Federaţiei la oină (galerie foto)

Timp de două zile, Bacăul a fost capitala sportului naţional al României, oina. Federaţia Română de Oină, Primăria municipiului Bacău şi Ministerul Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Consiliul Judeţean Bacău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Colegiul Tehnic „NV Karpen“, au organizat Cupa Federaţiei, competiţie care, practic, a închis sezonul pe iarbă. 
 
La starul ediţiei din acest an, s-au aliniat şase echipe: Frontiera Tomis Constanţa, Straja Bucureşti, Stejarul Pârcovaci, Politehnica Cluj, Biruinţa Gherăieşti şi Brigada Gherăieşti, care au oferit celor prezenţi meciuri deosebit de atractive. Cupa a fost câştigată de echipa Straja Bucureşti, după o finală extrem de disputată în compania echipei Brigada Gherăieşti, scor 18-12. Pe locul trei s-a clasat Frontiera Tomis Constanţa, care a dispus in finala mică de Biruinta Gherăieşti, cu 19-14. Cel mai spectaculos meci a fost însă cel din semifinale dintre Brigada şi Biruinţa Gherăieşti, care a fost decis după lovituri de departajare!
 
„Am avut parte de o organizare ireproşabilă. Meciurile au fost de un nivel foarte bun, în ciuda faptului că suntem la final de sezon şi toate echipele au avut probleme de lot. Felicit Straja Bucureşti pentru trofeul cucerit, a avut un parcurs de regularitate. Federaţia Română de Oină mulţumeşte Primăriei şi Consiliului Local Bacău pentru că au finanţat această competiţie. Este un exemplu care sperăm să fie urmat şi de alte autorităţi publice“, a declarat constănţeanul Nicolae Dobre, preşedinte Federaţiei Române de Oină.
Competiţia a făcut parte dintr-o serie de manifestări care marchează 85 de ani de la înfiinţarea FRO, care au mai cuprins un dineu si un curs de perfecţionare a antrenorilor. Cupa Federaţiei s-a înscris şi în Săptămâna Europeană a Sportului.
 
Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Detectate pe direcţia localităţii Dumbrăveni, judeţul Constanţa Nouă persoane din Siria şi Irak, oprite la frontiera României cu Bulgaria

08 Dec 2017 868

Frontiera Tomis Constanţa, argint la Campionatul Naţional de oină în sală (galerie foto)

26 Nov 2017 666

UPDATE. Imagini de la eveniment Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a jucat într-un meci demonstrativ de oină la Constanţa (galerie foto+video)

10 Nov 2017 1164

Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, va juca într-un meci de oină la Constanţa

08 Nov 2017 847

Spicu Horia, medalii naţionale la juniori Echipa de oină Frontiera Tomis Constanţa, pe podium la Memorialul „Nicolae Păsărică“ (galerie foto)

03 Nov 2017 508

Frontiera Tomis Constanţa, campioană a României la oină pentru a 12-a oară

25 Sep 2017 491

Echipa de oină Frontiera Tomis Constanța a câştigat competițiile desfășurate la Iași (galerie foto)

11 Aug 2017 1126

Cine a câştigat Naţionalele de oină pe plajă, de la Mamaia

23 Jul 2017 935

Frontiera Tomis Constanța, învingătoare în Cupa României la oină

22 Jul 2017 831

ACS Frontiera Tomis Constanţa, sărbătorită pentru cei 45 de ani de viaţă Nicolae Dobre - „Să ne chemaţi şi la borna 100!“ (galerie foto+video)

21 Jul 2017 1960

Constanța. Soprana Daniela Vlădescu a interpretat Imnul Național al României la sărbătoarea echipei de oină Frontiera Tomis (galerie foto+video)

20 Jul 2017 1411

Frontiera Tomis, 45 de ani de viaţă Meci demonstrativ de oină, la Constanţa, la momentul festiv al multiplei campioane a României (galerie foto)

20 Jul 2017 1572

Activităţi, la Constanţa, cu ocazia sărbătoririi a 45 de ani de la înfiinţarea echipei de oină ACS Frontiera Tomis

18 Jul 2017 941

Ionuţ Iftimoaie, alături de oină Frontiera Tomis Constanţa, lider şi după primul turneu play-off al Naţionalelor

20 Jun 2017 2501

Frontiera Tomis Constanţa participă la primul turneu play-off al Naţionalelor de oină

15 Jun 2017 809

Frontiera Tomis Constanţa, pe primul loc după turneul regulat al Naţionalelor de oină

29 May 2017 786

Frontiera Tomis Constanţa participă la turneul regulat al Campionatului Naţional de oină

26 May 2017 903

Frontiera Tomis Constanța a câștigat cea de-a V-a ediţie a Cupei Regelui la Oină

15 May 2017 860

Incident în Portul Turistic Tomis Proprietar de velier, amendat cu 1.000 de lei după ce s-a certat cu polițiștii de frontieră

07 Aug 2016 5565

Echipa de oină Frontiera Tomis Constanţa, aur la Cupa României şi la Campionatul Naţional de oină pe plajă

18 Jul 2016 1371

Avem rezultatele ACS Frontiera Tomis Constanţa, câştigătoare a Campionatului de Oină pe plajă pentru Seniori (galerie foto)

17 Jul 2016 924

ACS Frontiera Tomis Constanţa, reprezentanta Gărzii de Coastă, prezentă la cele două competiţii de oină ale verii

14 Jul 2016 733

Fără apă caldă din Tomis Nord până la Eden

14 Jun 2016 1353

O nouă provocare pentru echipa de oină Frontiera Tomis Constanţa

26 May 2016 847

Suspans în finala mare a Cupei RegeluiFrontiera Tomis Constanţa a învins la loviturile de departajare Straja Bucureşti

09 May 2016 862

Frontiera Tomis Constanţa a câştigat primul trofeu pe 2016!

08 May 2016 872

Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa Regelui la oină

07 May 2016 993

Echipa de oină Frontiera Tomis Constanţa - o nouă clasare pe podiumul unei competiţii naţionale

13 Dec 2015 645

Echipa de oină Frontiera Tomis Constanţa, pe podiumul Campionatului de Oină

13 Dec 2015 1029

ACS Frontiera Tomis Constanţa a cucerit Cupa Federaţiei la oină

09 Sep 2015 1017

Frontiera Tomis Constanţa a câştigat Cupa României la oină (galerie foto)

20 Jul 2015 1406

Frontiera Constanţa, câștigătoarea Cupei României la Oină 2015

18 Jul 2015 867

În weekend, la Constanţa se dispută două competiţii de oină

18 Jul 2015 1466

Cupa „24 iulie” la fotbal, organizată de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

17 Jul 2015 692

Cupa „24 iulie” la fotbal, organizată de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

17 Jul 2015 992

Cupa „24 iulie” la fotbal, organizată de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

17 Jul 2015 1611

Oină Straja București a câștigat Cupa Regelui 2015

09 May 2015 1007

Oiniştii de la ACS Frontiera Tomis Constanţa luptă pentru cucerirea Cupei Regelui

07 May 2015 683

Echipa ACS Frontiera Tomis Constanţa va participa la ediţia a treia a Cupei Regelui la oină

06 May 2015 712

Echipa A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa va participa la ediţia a treia a Cupei Regelui la oină

06 May 2015 510

Violeta şi Mihai Georgescu, din Constanţa, naşi Nepoţica interpretului Gelu Voicu a purtat costum popular la botez (galerie foto)

09 Feb 2015 5320

„Abator“ ilegal in Portul Turistic Tomis Poliţiştii de frontieră au descoperit aproape o tonă de carne de rechin aproape de restaurantul On Plonge (galerie foto)

19 Jan 2015 2973

Cupa „1 Decembrie” la fotbal în sală a fost câştigată de formaţia Aparatului Central al Gărzii de Coastă

28 Nov 2014 1337

Cupa „1 Decembrie“, la Negru Vodă Poliţiştii de frontieră din judeţul Constanţa se întrec la fotbal în sală

28 Nov 2014 764

Cel mai bun jucător de oină din România Astăzi e ziua de naştere a lui Mihai Georgescu, de la Frontiera Tomis Constanţa

19 Nov 2014 872

CS Frontiera Tomis Constanța, campioană națională

15 Sep 2014 850

Frontiera Tomis Constanţa a câştigat şi Cupa României

21 Jul 2014 680

Marele premiu al Campionatului de oină al Ministerului Afacerilor Interne rămâne în Constanța

20 Jul 2014 1960

COMUNICAT DE PRESA - 18.07.2014 Frontiera Tomis Constanţa s-a calificat în semifinalele Cupei României la oină

18 Jul 2014 823

Frontiera Tomis Constanţa s-a calificat în semifinalele Cupei României la oină

18 Jul 2014 874