HCM pierde in fata fostului antrenor

hcm.jpg#Trupa lui Zoran Kurtes coboară astfel pe locul secund, poziţia de lider în clasamentul Ligii Naţionale fiind luată surprinzător de Lignitul Târgu Jiu

Handbal Club Municipal Constanţa a suferit, aseară, la Târgu Jiu, prima înfrângere în actuala ediţie a Ligii Naţionale de handbal. Campioana en-titre a cedat cu scorul de 27-25, în faţa formaţiei pregătite de fostul tehnician al constănţenilor, Vasile Stângă.

După victoriile extraordinare din grupele Ligii Campionilor, cu Montpellier şi Pick Szeged, formaţia pregătită de Zoran Kurtes şi Eden Hairi a fost oprită din seria de victorii de Lignitul Târgu Jiu. Oboseala acumulată după jocurile extrem de dificile din cupele europene si cele din campionat şi-a spus cuvântul în jocul constănţenilor cu revelaţia acestui debut de campionat. Partida a debutat cu dominarea gazdelor care s-au desprins repede pe tabelă, scor 6-2, în minutul 10, avantaj pe care l-au mărit până la finalul primei reprize. Astfel, la jumătatea meciului, tabela de marcaj arăta un scor la care nu se aştepta nimeni, 15-9 pentru Lignitul Târgu Jiu. După pauză, HCM şi începe cursa de urmărire, astfel că, la jumătatea celui de-al doilea mitan, campioana s-a apropiat la doar trei goluri diferenţă, scor 21-18. Stănescu şi-a început recitalul în poartă, iar Toma, Sabou şi Băiceanu au început să marcheze la fiecare atac. Cu doar patru minute înainte de final, oaspeţii au reuşit să egaleze, scor 25-25. Din păcate pentru echipa de pe litoral, trupa lui Vasile Stângă a reuşit cu ultimele resurse să încline din nou balanţa în favoarea ei, Florea şi Humberto aducând în ultimele minute ale jocului victoria la Târgu Jiu. Prima înfrângere pentru HCM o face să piardă şi primul loc în clasamentul Ligii Naţionale, ocupat în acest moment chiar de către adversarii de aseară ai constănţenilor. Ceia mai buni marcatori ai echipei de pe litoral au fost Toma, cu 6 reuşite, Băiceanu şi Florin Nicolae, câte 4, Dimache, Simici, Sabou, cu 3 goluri şi Csepreghi - 2. De cealaltă parte au înscris Florea - 6, Criciotoiu - 4, Apolzan, Humberto, Vukas - câte 3, Kukrica şi Giotoiu - câte 2. După acest meci, cei şapte internaţionali ai echipei noastre, Stănescu, Popescu, Toma, Mureşan, Csepreghi, Sabou şi Schuch, se vor alătura loturilor naţionale ale României, respectiv Ungariei, pentru partidele de la Cupa Panonia, turneu care va avea loc în perioada 29-31 octombrie, la Veszprem (Ungaria).

Remiză între Reşiţa şi Steaua

Într-un alt meci restant, disputat aseară la Sala Sporturilor din Reşiţa, UCM şi Steaua, doua din contracandidatele HCM-ului la titlu în acest an, au remizat, scor 26-26, dupa un meci extrem de disputat. În urma acestui rezultat, cele două echipe coboară câte un loc în clasament (Steaua, locul 3, 9 puncte şi Reşiţa, locul 4, 9 puncte), fiind devansate de revelaţia acestui debut de sezon, Lignitul Târgu Jiu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la președinția CJ Constanța - „Cred că va fi o prezență foarte mare la vot pentru că oamenii vor o schimbare“ (VIDEO)

08 May 2024 587

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 739

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 590

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 518

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 1046

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 648

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 833

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 446

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 566

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 542

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 805

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 792

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 895

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 872

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1013