În ziua de Paşti, Săgeata joacă la Constanţa cu Petrolul Mesajul lui Cătălin Anghel către jucători

Săgeata Năvodari are meci în Liga 1 chiar în ziua de Paşti. Duminică, 20 aprilie, de la ora 19.00 (în direct la Digi Sport 1), elevii lui Cătălin Anghel întâlnesc la Constanţa, pe stadionul „Farul“, echipa de pe locul trei, cu 52 de puncte, Petrolul Ploieşti. Implicată în lupta pentru evitarea retrogradării, Săgeata are 29 de puncte în clasament.
 
„Nu mai contează cu cine jucăm, toate meciurile sunt decisive şi extrem de importante. Le-am numit finale, pentru că ne dorim foarte mult să rămânem în prima ligă. Este o partidă specială, cu o echipă de tradiţie a fotbalului românesc şi foarte puternică, cu jucător de calitate şi care-l are antrenor pe fostul selecţioner Răzvan Lucescu. Nu ne va fi uşor. Mesajul meu către jucători este să dăm totul, aşa cum a fost şi în etapa trecută, să fim organizaţi şi agresivi. Oricât de bine te-ai organiza din punct de vedere defensiv, dacă nu pui şi probleme, nu ai cum să câştigi. Trebuie să marcăm. Ne gândim la victorie şi vom încerca să o obţinem, cu dorinţă, sacrificiu şi concentrare maximă pe tot parcursul meciului, pentru că Petrolul are jucători care pot decide jocul în orice moment. Dacă batem, am câştiga trei puncte imense. Trebuie să fim pragmatici în ultimii 30 de metri şi să ne folosim foarte mult mintea“, a declarat Cătălin Anghel. „E o confruntare foarte importantă pentru noi, dar suntem optimişti. Am demonstrat de la meci la meci o creştere în joc. S-a văzut că punem probleme oricărei echipe cu care jucăm. Acasă suntem o formaţie greu de bătut. Orice punct e important pentru noi“, a spus şi mijlocaşul Florin Achim.
 
Îndeplineşte criteriile pentru acordarea licenţei de Liga 1
 

Administraţia de licenţiere de la Federaţia Română de Fotbal a propus Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor ca Săgeata Năvodari să primească dreptul de participare în Liga 1, sezonul 2014 / 2015. Administraţia de licenţiere a constatat că echipa din Năvodari îndeplineşte cerinţele minime ale criteriilor de licenţiere din Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor, ediţia 2013 (criteriul sportiv, de infrastructură, de personal şi de administraţie, juridic, financiar), în concluzie, după cum arată într-un document Viorel Duru, director de licenţiere, „cu excepţia cazului în care Comisia nu va considera că motivele aflate la baza contestării procedurilor deschise de creditori sunt în mod evident nefondate, propun acordarea licenţei“. Potrivit raportului lui Duru, clubul este implicat în două litigii cu angajații pentru care a transmis documente referitoare la pretenţiile acestora şi contestaţiile clubului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Echipele Armânamea și Săgeata Stejaru, amicale cu goluri multe în Republica Moldova (GALERIE FOTO)

23 Oct 2023 1988

Editorial Dacă dragoste (de sport) nu e, nimic nu e!

02 Aug 2023 1767

Cupa României 2023/2024 Axiopolis Cernavodă s-a calificat în finala Regiunii a 7-a

16 Jul 2023 1326

Năvodari Selecționata din Republica Moldova, victorii în amicalele cu Săgeata Stejaru

14 May 2023 1285

În memoria lui Valeriu Rogozenco Dublă amicală în județul Constanța între Săgeata Stejaru și o selecționată din Republica Moldova (GALERIE FOTO)

12 May 2023 1429

Constanța S-a stins din viață Valeriu Rogozenco, fost ziarist și oficial în fotbal

07 Feb 2023 2206

Constanța „Trofeul Liga Old-Boys“ continuă. Ultimele rezultate (GALERIE FOTO)

16 Jan 2023 1772

Echipa de mini-fotbal a Ligii Militarilor Profesioniști țintește locul patru în Liga 1 - zona județului Constanța

02 Mar 2022 2545

Foștii mari fotbaliști Florin Prunea și Tibor Selymeș, meci demonstrativ de teqball la Mangalia (galerie foto)

19 Aug 2020 3140

Gabriel Iancu, gol de promovare, iar apoi de titlu! S-au împlinit opt ani de când FC Viitorul a acces în Liga 1 (video)

04 Jun 2020 4727

Ianis Hagi l-a învins pe Juan Angel Albin în sondajul Ligii Profesioniste de Fotbal

21 May 2020 2998

Constanţa Câştigătoarele Trofeelor Liga Old-Boys şi Liga Ultra Old Boys se vor stabili pe 1 martie (galerie foto)

25 Feb 2020 4183

La Trofeul Liga Old-Boys Constanţa încep optimile de finală (galerie foto)

05 Feb 2020 3372

Săgeata Stejaru, pe locul patru Iancu Papazicu, cel mai bun mijlocaş la Cupa FMF, din Republica Moldova. Dimciu Anagnoste, premiu special (galerie foto + video)

10 Dec 2019 6470

Ce echipe participă la ediția a treia a Trofeului Liga Old-Boys Constanța

15 Nov 2019 3706