Juniorii de la CFR Constanţa vor să câştige titlul naţional

Echipa de juniori a CFR Constanţa (pentru care joacă grupa 1999 de la Academia Farul) are ca obiectiv câştigarea Ligii a IV-a de fotbal a judeţului Constanţa, dar şi cucerirea titlului naţional. Jucătorii pregătiţi de Dumitru Faitaş au încheiat turul de campionat pe locul întâi, cu 55 de puncte, având 18 victorii şi un egal în 19 meciuri şi golaveraj 200-7! 
 
„Am jucat foarte bine în tur și vrem să ne menținem la acest nivel și în retur. Vrem să câștigăm titlul național, acesta este obiectivul nostru. Va fi greu, dar cu muncă și disciplină, sunt încrezător că vom reuși“, a declarat Dumitru Faitaș, pentru site-ul oficial al Academiei Farul.
 
În prima etapă din 2016, CFR va primi, sâmbătă de la ora 11.00, vizita echipei Axiopolis Cernavodă, aflată pe locul patru, cu 41 de puncte. „Va fi un meci greu, dar mă aștept să îl câștigăm. Chiar dacă nu îi mai avem în lot pe Alexandru ZimceacAlin Dohotariu și Vali Uzun, care au plecat la Farul Under-17, am adus copii talentați, precum Andrei Negru sau Narcis Vântu, care deja s-au integrat“, a completat Dumitru Faitaș.
 
Pentru sezonul de primăvară, CFR Constanţa se bazează pe următorul lot de jucători: Eduard Istrate, Andrei Teslaru (portari), Alexandru Rusnacenco, Ștefan Mărculescu, Adrian Anton, Adrian Zaharia, Andrei Tudorache, Leonard Ursu, Flavius Anca, Alin Rogoz, Andrei Negru, Mădălin Anton, Daniel Nicolae, Andrei Tagare, Narcis Vântu, Denis Clement, Alexandru Ștefan, Cosmin Sandu, Tudor Iacoblev, Alexandru Vizireanu, Cosmin Vlad, Eduard Popescu,Alexandru Ghiță, Radu Badea, Sebastian Ciorobea și Laurențiu Rădoi (jucători de câmp).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 520

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 795

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 443

CFR În „Săptămâna verde”, elevii din Constanța află de ce trenul este cel mai ecologic mijloc de transport (FOTO)

25 Apr 2024 426

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 665

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 451

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 734

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1408

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 478

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1516

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1190

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 1205

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1306

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1850

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 577