Mişcări de trupe în curtea „marinarilor” La FC Farul, doi au venit, doi au plecat (galerie foto)

În ciuda incertitudinii care învăluie viitorul FC Farul, echipa îşi continuă pregătirea, cu unul sau două antrenamente pe zi şi meciuri amicale, sub comanda antrenorului Ion Răuţă. Mişcări se înregistrează şi în lotul de jucători. De ieri, doi noi fotbalişti s-au prezentat la pregătire: fundaşul Laurenţiu Florea (care a mai jucat la clubul constănţean) şi mijlocaşul Ionuţ Florea. În vârstă de 32 de ani, Laurenţiu a activat ultima dată la CSMS Iaşi. A jucat cinci ani la Farul, între 2003 şi 2008, celelalte echipe la care a evoluat fiind CSM Medgidia, CSM Ploieşti şi Callatis Mangalia. În sezonul 2006/2007, a bifat şi meciuri în Cupa UEFA-Intertoto cu Farul. Poate juca fundaş stânga sau fundaş central stânga, iar miercuri seară a jucat pentru ACS Callatis 2012 Mangalia în amicalul cu Farul. Ionuţ Florea vine de la ACS Callatis 2012 Mangalia şi joacă mijlocaş central. Este şi component al echipei naţionale de fotbal pe plajă a României.

Alţi doi jucători în schimb, Vişan Creţu şi Ionuţ Călin, au părăsit FC Farul. Ieri, la primul antrenament (din cele două ale zilei), Ion Răuţă a avut sub comandă 21 de fotbalişti: portarii Curcă şi Vlad Neagu şi jucătorii de câmp Niţescu, Cl. Popa, Bumbac, Răvoiu, E. Năstase, L. Florea - fundaşi; Ivanovici, Coconaşu, Muscă, B. Nicola, I. Florea, Pâslaru, Tudor, Mansur, Coteanu - mijlocaşi; Pantelie, Igiroşanu, Butoi şi Chira - atacanţi. În timpul antrenamentului, Bumbac şi Mansur au acuzat probleme medicale, lucrând separat în restul şedinţei de pregătire. Program diferit de al restului jucătorilor au avut şi L. Florea, Coconaşu şi Pantelie. Buzea şi Ghenciu sunt accidentaţi, Băjan este la echipa naţională de juniori, iar Stroe a fost învoit. Sâmbătă, mai este prevăzut un amical, la Mangalia, tot cu echipa de Liga a III-a ACS Callatis 2012. În eventualitatea în care, în ceasul al 12-lea, se va găsi un mijloc prin care clubul să nu-şi închidă porţile (în urma anunţatei retrageri a patronului Giani Nedelcu), se plănuieşte chiar şi un cantonament, la Câmpina sau Râşnov, de miercurea viitoare. 

Sprijin pentru Ion Răuţă

Şi la partida amicală cu ACS Callatis Mangalia, antrenorul Ion Răuţă s-a bucurat de sprijinul şi simpatia suporterilor, care i-au scandat de mai multe ori numele. Fanii au apreciat parcursul de forţă al echipei sub bagheta cuplului Ion Răuţă - Bănică Oprea, care au salvat Farul de la retrogradare, deşi nimeni nu le dădea nicio şansă. Când au preluat-o cei doi, echipa era pe ultimul loc, la distanţă mare de locurile salvării, însă noii tehnicieni au resuscitat-o şi au menţinut-o în Liga a 2-a. De aceea fanii nu sunt de acord cu înlocuirea lui Răuţă din funcţia de principal, cu atât mai mult cu cât acesta a acceptat cererea şefilor Farului de a pregăti echipa în această perioadă, deşi nu mai are contract cu clubul. La toate meciurile de verificare jucate de Farul pe teren propriu până acum, suporterii l-au susţinut pe Răuţă. „Mă doare sufletul că sunt probleme mari la Farul şi se pare că încă nu au rezolvare. Din păcate, nu există stabilitate financiară”, a declarat Bănică Oprea (acum principal la ACS Callatis 2012), la finele meciului de miercuri seară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne, accesat de peste 8 milioane de ori

18 May 2024 218

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

17 May 2024 281

Tot ce trebuie să știi despre sloturi - Tipuri, mod de funcționare și trucuri eficiente

16 May 2024 465

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1137

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 506

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 558

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 581

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 606

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 935

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 612

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 512

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 403

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 509

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 827

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 533