Sport

Ovidiu Herea îşi doreşte un sezon bun la FC Viitorul „Gică Hagi e foarte exigent. Trebuie să fim perfecţi“

Campioana României la fotbal, FC Viitorul, a câştigat primul meci amical al stagiului pe care îl desfăşoară în Slovenia, 3-2 cu NK Celje, formaţie care a încheiat ediţia precedentă pe locul cinci în campionatul Sloveniei.
 
Golurile Viitorului au fost marcate de Alexandru Cicâldău (2) şi Alexandru Stoica, Cicâldău fiind omul primei reprize, cu dubla sa foarte frumoasă, în minutele 31 (finalizare elegantă pe lângă portar) şi 35 (a driblat un fundaş şi l-a învins spectaculos pe portarul Matjas). „Este greu în acest stagiu din Slovenia, ca în orice cantonament, dar mă simt bine. Încerc să-mi pun calităţile în slujba echipei, iar individual voi vedea ce rezolvări o să am. Acesta este stilul meu, trebuie să şi risc, iar câteodată îmi iese. În sezonul următor, vom lua fiecare meci în parte, iar la final vom vedea ce va fi. Nu mă interesează celelalte echipe, ci numai jocul nostru. Este foarte bine că Nedelcu a rămas la echipă, căci e un jucător foarte bun“, a declarat Alexandru Cicâldău.

„Vreau să învăţ cât mai multe“ 

Una dintre noile achiziţii ale FC Viitorul, mijlocaşul Ovidiu Herea, a spus că, deşi are o vârstă, la echipa constănţeană învaţă în continuare. „Sunt foarte obosit, am acumulat mult în aceste zile şi mi-a fost puţin greu în disputa cu NK Celje, de ce să nu recunosc, întrucât a fost o partidă intensă, dar bună pentru noi. Am întâlnit o echipă valoroasă şi mă bucur foarte mult că am reuşit să câştigăm. Mă simt din ce în ce mai bine la Viitorul, iar la începutul campionatului sper să fiu şi mai bine. Îmi doresc să fiu sănătos şi să am un sezon bun. Când ajungi aici, practic o iei de la zero, îţi dai seama că mai ai multe de învăţat, chiar dacă ai o vârstă. Sunt bucuros că am ajuns la Viitorul şi vreau să învăţ cât mai multe. Gică Hagi e foarte exigent, s-a văzut şi astăzi (n.r. la meciul cu slovenii). Trebuie să fim perfecţi şi de aceea Mister are pretenţii mari de la noi. Sperăm ca în campionat să jucăm aşa cum îşi doreşte dânsul. Vrem să facem o figură frumoasă şi în Liga Campionilor“, a punctat Ovidiu Herea.
 
În Slovenia, FC Viitorul mai are programate următoarele partide: pe 29 iunie - dimineaţă - cu NK Aluminij (Slovenia, locul 9), după-amiază) - cu Amkar Perm (Rusia, locul 10); pe 2 iulie - cu FK Krasnodar (Rusia, locul 4); pe 5 iulie - cu ŢSKA Moscova (Rusia, locul 2), cu menţiunea că adversarul din meciul din după-amiaza zilei de 29 iunie se poate modifica. În afară de confruntarea cu NK Celje, FC Viitorul a mai disputat în această vară, în cantonamentul din Turcia, două meciuri, 1-2 (gol Ţucudean) cu Inter Baku şi 2-1 (Stoica, Morar) cu FK Zira.

Supercupa se joacă la Botoşani

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis ieri ca Supercupa României, dintre FC Viitorul şi FC Voluntari (câştigătoarea Cupei României), să se dispute la Botoșani, pe stadionul „Municipal“, duminică, 9 iulie. Ora de start a partidei va fi stabilită în perioada următoare, împreună cu posturile deținătoare de drepturi TV. 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Şase goluri în partida FC Viitorul - Olympique Marseille Ovidiu Herea - „Am avut meci greu, dar ne-am descurcat bine“ (galerie foto)

14 Jul 2017 552

Editorial FC Viitorul joga bonito! Fente de pe Copacabana pe gazonul de la Ovidiu

10 Jul 2017 1020

Herea, Constantin şi Dumitraş, titulari în primul amical După meciul cu Inter, FC Viitorul joacă marţi cu FK Zira (galerie foto + video)

19 Jun 2017 2405

Editorial Ce aşi mai scoate din mânecă Gică Hagi?

15 Jun 2017 1081

„Ne înţelegem foarte bine pe teren“ Tandemul ofensiv Herea - Ţucudean se reface la FC Viitorul (galerie foto)

15 Jun 2017 699

FC Viitorul i-a prezentat pe jucătorii Ovidiu Herea si Andrei Dumitraş

14 Jun 2017 433

Încă două transferuri pentru FC Viitorul. Marius Constantin și Andrei Dumitraș au semnat cu echipa de la malul mării

13 Jun 2017 785

FC Viitorul l-a transferat pe Ovidiu Herea

07 Jun 2017 774

Victorie pentru Steaua în Liga I. Pandurii Târgu Jiu, înfrângere dureroasă! A marcat doar un gol

04 Dec 2016 519