Patru jucători merg la Europene Tomitanii Constanţa au debutat cu victorie în campionatul Under-20 (galerie foto)

Echipa de rugby Tomitanii Constanţa, multipla campioană naţională de juniori a României (ultimul titlu, din acest an, fiind cel de la categoria de vârstă de până în 18 ani), a început evoluţiile din campionatul Under-20. 
 
În prima etapă, jucătorii pregătiţi de Cristian Cojocaru şi de Adrian Tinca au întâlnit pe teren propriu CSO Pantelimon, de care au dispus cu 25-15 (15-3). Punctele gazdelor au fost reuşite de Cătălin Mişcoci (un eseu, două transformări şi două lovituri de pedeapsă), Cristian Strătilă şi Robert Băbănău (câte un eseu), în vreme ce formaţia din Pantelimon a marcat două eseuri (unul transformat) şi a mai avut o lovitură de pedeapsă. În etapa a doua, formaţia constănţeană va juca în deplasare cu CSA Steaua Bucureşti, pe 4 octombrie, de la ora 13.00.

Dragoş Burlacu a început evoluţiile în Irlanda  

În campionatul U-20, evoluează jucători născuţi în anii 1996 şi 1997, iar Tomitanii folosesc în majoritate rugbyşti mai mici ca vârstă. Doar trei sportivi sunt de 1996, restul fiind 1997 şi 1998. Cei trei, Adrian Negoiţă (centru, fundaş sau aripă), Cristian Strătilă (pilier, linia a II-a sau linia a III-a) şi Claudiu Trandafir (centru, fundaş sau aripă) reprezintă de altfel noile transferuri ale Tomitanilor, fiind achiziţionaţi de la Steaua (Negoiţă), LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa (Strătilă) şi Cleopatra Mamaia (Trandafir). Faţă de sezonul trecut, Tomitanii s-au despărţit de Tudor Boldor (care a revenit la Steaua, transferul său la Constanţa fiind pe un an) şi de căpitanul de echipă, Dragoş Burlacu (ajuns în campionatul Irlandei, la Ashbourne Rugby Club, unde joacă titular la formaţia Under-20, ca fundaş, iar la seniori este rezerva mijlocaşului la grămadă).

Pleacă în Portugalia

„Am început un alt campionat, în care obiectivul nostru este formarea unei generaţii de sportivi care să ajungă, cât de curând, în vârful ierarhiei rugbystice din România, reprezentând clubul fanion al Constanţei, Farul“, a declarat Cristian Cojocaru, cel care face parte şi din colectivul tehnic al lotului naţional Under-19. Această reprezentativă va participa, luna aceasta, la Campionatul European din Portugalia, întrecerea întinzându-se între 23 şi 31 octombrie. Selecţionata tricoloră efectuează, de pe 10 octombrie, ultimul stagiu centralizat de pregătire, la Snagov, de unde va pleca direct la Euro. Echipa Tomitanii Constanţa are patru rugbyşti în lot: Mădălin Mihalache, Adrian Negoiţă, Cristian Strătilă şi Claudiu Trandafir.

Angrenaţi şi în alte competiţii

În afară de campionatul Under-20, Tomitanii sunt angrenaţi şi în alte competiţii interne: campionatul naţional de rugby în 7 Under-19 (la care constănţenii evoluează cu rugbyştii de 1997 şi 1998), campionatul de rugby în 7 Under-15 şi campionatul Under-16. Competiţia Under-19 începe săptămâna viitoare, primul turneu fiind la Bucureşti. Pe parcursul întrecerii, se derulează cinci turnee (trei în capitală, unul la Piteşti şi unul la Constanţa).
 
Tomitanii este antrenată la această categorie de vârstă de Cătălin Sasu şi de Cristian Cojocaru. Tomitanii U-15 şi U-16 sunt pregătiţi de Bogdan Cristea. La prima dintre cele două categorii de vârstă, campionatul începe în finalul acestei săptămâni, cu turneul de la Săcele (judeţul Braşov), iar la U-16, competiţia debutează săptămâna viitoare, la Bucureşti. În competiţiile U-20 şi U-19, din stafful Tomitanilor face parte şi Bogdan Sasu, ca preparator fizic.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 529

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 1005

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 939

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1359

Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

14 Jan 2024 900

Rugby Cristian Cojocaru, de la Tomitanii Constanța, desemnat antrenor regional FRR pentru zona Dobrogea

09 Jan 2024 1244

Rugby Tomitanii Constanța, cu ambele echipe pe podium. „A devenit o caracteristică a lunii noiembrie“ (GALERIE FOTO)

15 Nov 2023 1834

Rugby Victorie la scor pentru Tomitanii Constanța Under-16 în ultima evoluție din acest an (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1348

Rugby Tomitanii Constanța, trei noi victorii în competițiile în care sunt angrenați (GALERIE FOTO)

06 Nov 2023 1362

Rugby Echipa Under-16 Tomitanii Constanța a învins în deplasare CSA CSS Steaua 1 București

27 Oct 2023 1703

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 1823

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3465

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, succese la categoriile Under-14 și Under-16. „Produsul muncii AJR în teritoriu“ (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 1788

Bani de la Consiliul Județean Constanța pentru asociațiile sportive! Ce evenimente vor organiza?

29 May 2023 1357

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1698