Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

 
 
 
  • „Rezultatele Asociaţiei Rugby XV în anul 2013 au fost răsunătoare: copii U 12 - echipa Muşchetarii din comuna Mihail Kogălniceanu - Campioană Naţională, copii UJ4 - echipa Tomitanii din Constanta - Campioană Naţională, juniori UJ6 - Campioni Naţionali, juniori U17 - Vicecampioni Naţionali, participarea la toate categoriile de vârstă (U12, U14, U16, U17, U18, U19) în campionate naționale de juniori coordonate de Federația Română de Rugby, susţinerea echipei de seniori Rugby Club Judeţean Farul Constanta pentru clasarea acesteia în primele patru locuri din Campionatul Naţional de Super Ligă“
 
 
Tribunalul Constanța a dispus radierea Asociaţiei Rugby XV Constanţa (în care Consiliul Județean Constanța a fost membru fondator) din Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor!
 
Decizia a fost luată în dosarul cu numărul unic 1224/2023, din 15.11.2023, ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei.
 
Recent, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a fost publicată și motivarea instanței în acest caz.
 
Conform BPI nr. 19862, prin Sentința Civilă nr. 24/16.01.2023 pronunțată de Tribunalul Constanța judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea Asociația Rugby XV Constanța, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Atanase Mariana.
 
Tabelul preliminar și tabelul definitiv au fost depuse la data de 27.02.2023 respectiv 16.03.2023, fiind menționat drept creditor UAT Județul Constanța.
 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, (conform Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 1736/31.01.2023) creditoarea UAT Judeţul Constanţa a solicitat deschiderea procedurii insolvenței faţă de debitoarea Asociaţia Rugby XV Constanţa, pentru 801.500 lei (aprox. 160 mii euro), în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 442/03.03.2016 pronunţată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 7430/118/2015, rămasă defnitivă prin Decizia civilă nr. 188/C/20.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanța, deşi scadenţa a fost depăşită de mai mult de 60 de zile.
 

La data de 06.04.2023 administratorul judiciar a depus raportul prin care a solicitat închiderea procedurii conform dispozițiilor art.174 din Legea nr.85/2014, motivând prin inexistența bunurilor ori fondurilor în averea debitoarei, în condițiile în care prin raportul asupra cauzelor insolvenței a arătat că nu i-au fost puse la dispoziție documentele contabile ale societății, raportul bazându-se pe examinarea documentelor extrase de pe site-ul Ministerului de Finanțe, a celor comunicate de instituțiile abilitate, cât și a actelor aflate la dosarul cauzei.
 
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 174 din lege, Tribunalul a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei Asociația Rugby XV Constanța și radierea acesteia.

 
Judecător sindic a fost, potrivit datelor noastre, Iuliana Maria Simion, de la Tribunalul Constanța
 
Consiliul Județean Constanța a aderat (prin Hotărârea nr. 45 din 2014) ca membru asociat la Asociaţia Rugby XV Constanţa.
 
Asociația și-a propus să promoveze și să sprijine rugbyul practicat la nivelul Municipiului și Judeţului Constanța, în rândul copiilor
 

Potrivit expunerii de motive la proiectul de hotărâre privind aderarea Judeţului Constanța - Consiliul Județean Constanța ca membru asociat (fondator) la Asociaţia Rugby XV, asociația își propune să promoveze și să sprijine rugbyul practicat la nivelul Municipiului și Judeţului Constanța, în rândul copiilor, juniorilor și seniorilor prin promovarea manifestațiilor și competițiilor sportive de rugby, atragerea spre înaltă performantă a unui număr tot mai mare de copii, juniori şi seniori constănţeni, propagarea unui mod sănătos de viată prin organizarea de campionate municipale, judeţene, competiţii omagiale, cupe, turnee interne şi internaţionale, prin stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organizaţiile neguvernamentale în domeniu.

 
Ținta principală – „implementarea rugby-ului în 30 de școli“
 

„În anul 2013 dezvoltarea regională a rugby-ului în judeţul Constanta la nivelul de copii și juniori a avut ca țintă principală implementarea rugby-ului în 30 de școli din cadrul Inspectoratului Şcolar Județean Constanța. Rezultatele Asociaţiei Rugby XV în anul 2013 au fost răsunătoare: copii U 12 - echipa Muşchetarii din comuna Mihail Kogălniceanu - Campioană Naţională, copii UJ4 - echipa Tomitanii din Constanta - Campioană Naţională, juniori UJ6 - Campioni Naţionali, juniori U17 - Vicecampioni Naţionali, participarea la toate categoriile de vârstă (U12, U14, U16, U17, U18, U19) în campionate naționale de juniori coordonate de Federația Română de Rugby, susţinerea echipei de seniori Rugby Club Judeţean Farul Constanta pentru clasarea acesteia în primele patru locuri din Campionatul Naţional de Super Ligă“, potrivit expunerii de motive.

 
800.000 lei de la CJC
 
Pe data de 3 martie 2016, Tribunalul Constanţa a obligat Asociaţia Rugby XV Constanţa să restituie Consiliului Judeţean suma de 800.000 lei, plătită în temeiul HCJ nr. 52/12.03.2013.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată de Asociaţia Rugby XV Constanţa la Curtea de Apel Constanţa.
 
Pe data de 10.10.2016, Curte de Apel Constanța a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunând suspendarea cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea problemei de drept.
 
Ulterior, Curtea de Apel Constanța  a anulat, la data de 20.11.2017, apelul ca netimbrat, hotărârea nefiind una definitivă.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Tribunalul Tulcea, termen nou în dosarul Alcovin SRL, care deține celebra Cramă Măcin, furnizor al Casei Regale a României!

 
Tribunalul Constanța, termen nou în insolvența Adivin 95 SRL - „Supermarketul familiei tale“

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Rezultatele răsunătoare!“ Oficial! O cunoscută asociație sportivă din Constanța va fi radiată. Câți bani a primit de la CJC (DOCUMENTE+MINUTĂ)

17 Nov 2023 1561

Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență Asociaţia Rugby XV Constanţa!

07 Feb 2023 1815

Judeţul Constanţa solicită insolvența Ligii Navale Române - Filiala Constanța și a Asociației Crescătorilor de Cai din Dobrogea „Hippontica“

24 Jan 2023 1999

Asociaţia Rugby XV Constanţa ar fi luat de la CJC 800.000 de lei printr-o hotărâre nelegală. Cazul, la Curtea Supremă

07 Mar 2017 2805

Consiliul Judeţean Constanţa, la un pas de a recupera 800.000 de lei. Judecata a fost suspendată

12 Oct 2016 2282

La penultima etapă, de la Constanţa, a întrecerii de mini-rugby participă peste 300 de copii

28 Aug 2014 2055

Sâmbătă, pe stadionul "Farul II" Cupa "AR XV" la mini-rugby

25 Jul 2014 2618