Judeţul Constanţa solicită insolvența Ligii Navale Române - Filiala Constanța și a Asociației Crescătorilor de Cai din Dobrogea „Hippontica“

 
 
  • Liga Navală Română - Filiala Constanța și Asociația Crescătorilor de Cai din Dobrogea „Hippontica“ sunt vizate de cereri de insolvență.
  • Dosarele au fost trimise spre soluționare Tribunalului Constanța.
 
Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) a Judeţului Constanţa, noi demersuri în instanță pentru recuperea unor sume de bani alocate în anii anteriori! Astfel, după intrarea în insolvență a Asociaţiei Rugby XV Constanţa, pentru recuperea sumei de 800.000 lei debit principal la care se adaugă dobânzi şi penalități de întârziere sau majorări de întârziere, UAT Judeţului Constanța s-a îndreptat atât către Organizaţia Studenţilor Basarabeni (OSB) Constanța, cât și spre Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean, față de care a promovat acțiuni. Față de ultimele două entități, Tribunalul Constanța se va pronunța în perioada următoare.
 
Recent, în alte dosare, Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) a Judeţului Constanţa solicită insolvența a Ligii Navale Române -   Filiala Constanța (525/118/2023), dar și a Asociația Crescătorilor de Cai din Dobrogea „Hippontica“, 526/118/2023
 
Marian Cioacă, purtător de cuvânt al CJC, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că acțiunile din instanță vizează recuperea următoarelor sume:
 
Filiala Constanța a Ligii Navale Române
 
1.       4.000 lei debit principal la care se adaugă:
- 3.380,40 lei dobândă aferentă debitului principal pentru perioada 04.04.2013 – 31.12.2022
- 1.824,40 lei penaltăți de întârziere aferente perioadei 04.04.2013 – 31.12.2022
În baza titlului Executoriu sentința civilă 8515/2016 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul 25545/212/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1192/2017 a Tribunalului Constanța
 
2.       4.488,45 lei debit principal la care se adaugă:

-        543 lei dobânzi aferente perioadei 25.04.2012 – 20.10.2013
-        3.689,81 lei dobănzi aferente perioadei 21.10.2013 – 31.12.2022
-        6.788,97 lei majorări de întârziere aferente perioadei 21.10.2013 – 31.12.2022

În baza titlului executoriu sentința civilă 10584/2016 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul 30320/212/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1191/2017 a Tribunalului Constanța.
 
Asociatia Crescătorilor de Cai din Dobrogea „Hippontica“
 
1.       40.000 lei debit principal la care se adaugă:
-        29.648 lei dobânzi aferente perioadei 17.12.2013 – 31.12.2022
-        53.600 lei majorări de întârziere aferente perioadei 17.12.2013 – 31.12.2022
-        1.500 lei cheltuieli de judecată
În baza titlului executoriu sentința civilă 10486/2016 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul 24983/212/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 65/C/2019 a Curții de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Consiliul Judeţean Constanţa încearcă fără succes să recupereze bani de la Asociaţia Crescătorilor de Cai „Hippontica“
 
Veste proastă pentru Liga Navală Română! (document)
 
După Asociaţia Rugby XV
Județul Constanța cere insolvența Organizaţiei Studenţilor Basarabeni și a Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean (DOCUMENTE)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 420

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Iulianei Florentina Ciubuc, secretar general, UAT Murfatlar (DOCUMENTE)

13 Apr 2024 614

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Brândușei Negru, secretar general, UAT comuna Castelu (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 819

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Dinu, secretar general, UAT comuna Albești (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 548

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Irinei Mîniosu, secretarul general al UAT comuna Saligny (DOCUMENTE)

07 Apr 2024 642

Prefectura Constanța cere anularea autorizației emise pentru MCG Private Residence SRL, care construiește la Năvodari

06 Apr 2024 3517

Proiectul, în atenția consilierilor județeni Consiliul Județean Constanța va moderniza Oborul General Scărișoreanu, comuna Amzacea (DOCUMENT)

24 Mar 2024 484

Veste șoc pentru Organizaţia Studenţilor Basarabeni la Tribunalul Constanța! (MINUTĂ)

12 Mar 2024 928

UAT Comuna Corbu anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru „Reabilitare DC83 Corbu-Vadu și strada Școlii (sat Vadu) comuna Corbu, județul Constanța”

19 Feb 2024 1646

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1755

Afaceri Constanța Primăria Pantelimon, acord cu Top Geocad SRL pentru furnizarea de servicii de cadastru (DOCUMENT)

12 Feb 2024 815

Fundația Umanitară Clopot, obligată să achite peste 100.000 de lei județului Constanța! Nemulțumiri

30 Jan 2024 800

Achiziții Constanța Primăria Comana asfaltează străzile din comună. Iată ce firmă se va ocupa (DOCUMENT)

23 Jan 2024 673

Amenzi de 5 milioane de euro și sesizări penale la Constanța. Inspectorii Antifraudă au luat la puricat firmele în 2023

23 Dec 2023 6215

Fundaţia pentru Promovarea Sportului Constănţean, în insolvență! Dosarul, amânat pentru luna mai 2024

13 Nov 2023 812