25 Mar, 2014 00:00
2651
Marian BOCAI
Ştefan Nanu, antrenorul principal al Farului, a declarat că testează în aceste zile doi jucători străini: un atacant croat şi un mijlocaş lateral camerunez, care are însă şi paşaport francez. Croatul, Ivan, a jucat în liga a doua germană, la Aue, iar camerunezul, Joel, a evoluat în prima divizie poloneză. Echipa constănţeană are liber în următoarele două etape ale Ligii a 2-a, iar sâmbătă, 29 martie, va susţine fie un amical, fie un joc în familie. „Vreau să-i văd pe cei doi, pentru că în lot se simte nevoia de întărire. De acum încolo, jucăm numai meciuri de foc, de care pe care. Din păcate, multora dintre jucători le expiră contractele în vară şi există pericolul să nu mai aibă motivaţie în ultimele întâlniri.
Eu sper însă că vor fi caractere până la capăt şi se vor dărui pentru a salva echipa. Ne va fi foarte greu, pentru că, în acest moment, ne aflăm pe antepenultimul loc în play-out, pe poziţii de retrogradare, în condiţiile în care pică trei echipe”, a spus Ştefan Nanu, care a remarcat că, în meciul de sâmbătă, „Rapid a fost clar peste noi. S-a cunoscut valoarea superioară a giuleştenilor”. „Băieţii au evoluat slab, nu ştiu de ce au fost aşa de speriaţi în joc”, a declarat şi patronul Farului, Giani Nedelcu.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: