Show total de gimnastică aerobică la Constanţa, la Campionatul Naţional şi la Cupa Farul (galerie foto)



Show total, în weekend, pe scena Casei de Cultură din Constanţa, care a găzduit ediţia a 20-a a Campionatului Naţional şi ediţia a 16-a a Cupei Farul, întreceri la care au evoluat cei mai valoroşi şi cele mai valoroase sportive din gimnastica aerobică românească. Nu au lipsit nici reprezentanţii Constanţei, care s-au numărat printre protagonişti, CS Farul obţinând 20 de medalii. Nivelul valoric al întrecerilor a fost unul ridicat, culegând aplauze generoase din partea publicului.
 
Sâmbătă, în prima dintre cele două zile de concurs, pe scenă au fost invitaţi şi sportivii şi antrenorii lor de la CS Farul care au obţinut performanţe deosebite la ediţia 2015 a Jocurilor Europene de la Baku. Cu această ocazie, primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, i-a premiat pe performeri cu suma totală de 35.250 de lei brut, aprobată prin hotărâre de Consiliu Local.
 
Cei premiaţi au fost: boxerul Florentin Niculescu şi antrenorul său, Mihai Constantin; sportivele şi sportivii de la gimnastică aerobică Lavinia Panaete, Bianca Gorgovan, Lucian Săvulescu, Dacian Barna şi antrenoarea lor, Maria Fumea; sportiva de la Sambo Daniela Hondiu şi antrenorul ei, Viorel Gâscă.      
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 537

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 624

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 572

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 697

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 702

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1167

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 361

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1066

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 693

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 458

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3225

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1880

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 701

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1389

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 882