Simona vs. Serena Halep va întâlni la Wimbledon o fostă lideră mondială

halep.jpgLa prima apariţie pe iarba londoneză, Simona Halep nu a avut mult de lucru în primul tur cu Bojana Jovanovski (locul 50 în clasamentul WTA), pe care a învins-o clar, scor 6-1, 6-2, după o oră şi şapte minute de joc.

După succesul din turul inaugural, constănţeanca îşi va măsura puterile în turul secund al celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului cu una dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis din lume şi fostă lideră mondială, americanca Serena Williams (cap de serie numărul 7). Williams, care a revenit în competiţii după o accidentare care a ţinut-o departe de teren în ultimul an, a reuşit să se impună greu în primul tur al turneului britanic, depăşind-o în trei seturi, scor 6-3, 3-6, 6-1, pe Arevane Rezai (Franţa). Constănţeanca este a treia reprezentantă a României ajunsă în turul secund, după Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu. Pentru calificarea în turul doi la Wimbledon, Simona are asigurat un cec în valoare de 20.125 de lire sterline.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ilie Năstase, povești memorabile, spuse la Constanța „Eu mă pot identifica cu un singur popor, cel român“ (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 807

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 348

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 857

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 661

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 584

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 715

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1160

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 911

IPJ Bistrița-NăsăudFinala Campionatului de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne.

09 Apr 2024 264

Primarul Constanței, Vergil Chițac, anunță că a început noi lucrări

08 Apr 2024 5562

LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța Bianca Mei-Roșu a câștigat faza națională a ONSS 2024 la tenis de masă (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 608

Tenis de masă Echipa masculină a CSM Constanța a promovat în Superligă (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 541

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1264

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 887

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 766