13 Nov, 2013 00:00
2756
Marian BOCAI
Jucătorul constănţean de tenis de masă Cristi Pletea, de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa, a cucerit trei medalii la Openul Ungariei, toate la cadeţi. Pe echipe, în formula Pletea - Rareş Sipoş, România a intrat în posesia aurului, învingând în finală Singapore A cu 3-0. Tricolorii au dispus în semifinale de Franţa A, cu 3-2, iar în sferturi de Singapore B, scor 3-1. Pletea şi Sipoş au evoluat împreună şi la dublu, unde au obţinut medalia de bronz. La simplu, cei doi s-au clasat tot pe treapta a treia a podiumului. În concursul feminin al cadetelor a participat şi constănţeanca Mihaela Plăeaşu, iar la echipe, alături de Andreea Dragoman, s-a clasat pe locul trei.
Cea mai bună jucătoarea de tenis de masă din România, Eliza Samara (24 de ani), participă, în aceste zile, la Openul Germaniei, de la Berlin, alături de alţi constănţeni, Iulia Necula, Andrei Filimon şi Constantin Cioti. În precedenta competiţie la care a evoluat, Openul Poloniei, de la Spala, Eliza (nr. 23 în ierarhia mondială) a pierdut în sferturile probei de simplu la japoneza Ai Fukuhara (nr. 14 în lume). Scorul a fost însă unul strâns, 4-3 în favoarea niponei, care s-a impus cu 11-9 în setul decisiv. Graţie evoluţiei din Polonia, Samara s-a calificat la finala Pro Tour, care se va desfăşura între 9 şi 11 ianuarie 2014, la Dubai, în Emiratele Arabe Unite. Competiţia este un fel de Turneul Campioanelor din tenisul de câmp, la care acced primele 16 sportive din clasament, în urma punctajului acumulat în cursul anului.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: