Velistii constanteni au revenit pe apa

vele.jpgProfitând de vremea bună, o parte dintre sportivii cluburilor de yachting din Constanţa au făcut deja primul antrenament pe apă, din cadrul programului accelerat de pregătire tactică şi fizică, din anul 2010. Reuniţi la baza nautică a Clubului Sportiv Universitar Ştiinţa, componenţii Secţiei de yachting au încercat apa Lacului Siutghiol. Prezent la primul antrenament din acest an, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Yachting, Dan Zaharia, a declarat că anul acesta, calendarul competiţional intern va fi deosebit de încărcat. „În 2010, sportivii constănţeni vor trebui să se alinieze la startul a nu mai puţin de 29 de concursuri. Este vorba de 27 de concursuri naţionale şi două competiţii internaţionale de prim rang, prima ediţie a Jocurilor Mării Negre, etapa nautică urmând să se desfăşoare în Portul Tomis, în luna iunie şi Campionatul Mondial la Clasa Flying Dutchman între 27 iulie şi 6 august, la Mangalia. La asta se adaugă participările la concursurile şi cupele tradiţionale, organizate pe litoral" a declarat pentru Agerpres, Dan Zaharia. (P.Ş.)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoriile Medgidia și Mangalia Magistrații Laura Sărac-Aldea și Florentin Mircea Panait, programați la testarea scrisă în cadrul concursului pentru funcțiile de conducere

09 May 2024 343

Profit.ro Portul Constanța nu a recâștigat rolul de hub la Marea Neagră

08 May 2024 355

Spitalul Militar de Urgenţă ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa scoate la concurs două posturi vacante

05 May 2024 6308

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 755

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 1429

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 402

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 573

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 442

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 788

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 542

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 612

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 547

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 920

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 635

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 565