Cinci candidaţi, un singur obiectiv - Primăria Rasova Cine sunt oamenii din spatele însemnelor de pe buletinele de vot

Agitaţie mare în comuna constănţeană Rasova. Peste exact 10 zile, odată cu alegerile europarlamentare, locuitorii comunei constănţene Rasova îşi vor alege un nou primar. Fotoliul de lider al administraţiei publice locale este liber încă de la începutul anului, când fostul gospodar-şef, Mihalache Neamţu, şi-a dat demisia, după 10 ani de mandat. „Votul este mai puternic decât glonţul“, potrivit unui dicton celebru, iar rasovenii trebuie să cântărească bine toate cele cinci posibilităţi pe care le au, pentru că primarul pe care îl vor alege duminica viitoare se va afla la cârma localităţii pentru următorii doi ani. Potrivit legii, nu se va organiza un al doilea tur de scrutin, aşadar alegătorii trebuie să fie foarte siguri că cel pe care vor pune ştampila este omul care le reprezintă cel mai bine interesele. În cursa electorală care a început oficial de sâmbătă, s-au aliniat la start cinci candidaţi. Candidatura unora dintre ei era previzibilă, a altora poate a fost o adevărată surpriză pentru alegători. Însă mai presus de ceea ce reprezintă politicienii din partid, crescuţi la umbra pomului politic, se situează omul. Cine sunt deci oamenii din spatele afişului electoral. În cele ce urmează ne-am propus să îi prezentăm succint pe toţi cei cinci rasoveni care vor să devină lideri ai administraţiei publice de la Rasova în urma alegerilor din 25 mai.

PNL merge pe mâna Mariei Mitu

Liberalii constănţeni cred că varianta lor, Maria Mitu, este cea mai bună soluţie la problemele oamenilor din Rasova. Maria Mitu este născută  în ianuarie 1963, în Ciocârlia de Jos, însă a fost „adoptată“ de locuitorii comunei Rasova în urmă cu mai bine de 30 de ani, când s-a căsătorit cu un fiu al satului, cu care a avut doi copii. Din păcate, viaţa a supus-o la grele încercări, iar în urmă cu 10 ani şi-a pierdut fiul. Astăzi se mândreşte cu realizările fiicei ei. Maria Mitu este actualul președinte al Organizației Locale PNL Rasova, înlocuindu-l pe liderul local Matei Delu. Acest lucru nu face decât să demonstreze că a câştigat rapid încrederea colegilor liberali, întrucât face parte din PNL de doar câteva luni. De  profesie  tehnician  agronom, a absolvit cursurile Liceului Agricol Poarta Albă. În prezent este fermier şi lucrează în agricultură de 33 de ani. Spune despre sine că este un om cumpătat, modest, gospodar. Admite că este alături de fermierii din localitate, pe care îi ajută să întocmească documente ce ţin de sectorul agriculturii. Este de părere că „primarul trebuie să fie în slujba cetățeanului și nu invers, iar locuitorii comunei  Rasova trebuie să fie conștienți că și o femeie poate să conducă o comună cu aceeași pricepere și același devotament cu care își conduce propria gospodărie“. Alături de deputatul Gheorghe Dragomir, preşedintele PNL Constanţa, şi primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, şi-a arătat sprijinul pentru candidata Mitu.

O profesoară, alegerea democrat-liberalilor constănţeni

Pentru că este politicos să dăm întâietate doamnelor, se cuvine deci să continuăm lista prezentărilor cu democrat-liberala Marina Iordache. La propunerea responsabililor de colegiu Cristian Zahariuc şi Nicolae Ciucă, PDL Constanţa a ales, în cadrul şedinţei din aprilie a Biroului Permanent Judeţean, candidatul pentru postul de primar al comunei Rasova. Candidata este născută în anul 1968 şi este profesoară în învăţământul primar la şcoala gimnazială din localitate. Marina Iordache este născută şi crescută în comuna Rasova, unde îşi desfăşoară cu dedicaţie activitatea profesională de mai bine de 12 ani, formând generaţii întregi de elevi. Este divorţată, iar în rândurile Partidului Democrat Liberal s-a reactivat recent, după o perioadă de absenţă. „Am decis să candidez întrucât ştiu fiecare străduţă, fiecare om din comunitatea în care trăiesc. Ştiu deci care sunt problemele şi nevoile lor. Ca profesor, am reuşit să ajut la crearea unor noi generaţii, la educarea copiilor, la viitorul comunei noastre. Asta vreau să ating şi în cariera politică, dar şi în cea administrativă, din poziţia de primar“, susţine candidata de la PDL.

Forţa Civică are planuri mari pentru un fost fotbalist de Liga I

Cel mai recent candidat pentru funcţia de primar al comunei Rasova, Aurel Sandu, vine din partea Partidului Forţa Civică. Deputatul de Constanţa, Dănuţ Culeţu, l-a convins pe ginerele fostului viceprimar al Comunei Rasova, Laurenţiu Iordache, să se alinieze la startul campaniei electorale. Aurel Sandu este cel mai tânăr candidat de la Rasova şi este „proaspăt“ inclusiv în partidul Forţa Civică. S-a născut la Constanţa, a locuit o vreme la Feteşti-Gară, în judeţul Ialomiţa, însă a întâlnit-o pe Lucreţia, care i-a devenit soţie şi cu care are o fetiţă de doi ani, iar de atunci locuieşte în Cochirleni, sat arondat comunei. Actualmente lucrează ca electrician la o societate mare din Cernavodă, fiind absolvent de studii medii în domeniu. A lucrat câţiva ani în ţările nordice, experienţă care spune că l-a marcat în sens pozitiv. A venit de acolo cu o viziune schimbată, nouă, asupra modului de viaţă şi asupra a tot ce înseamnă bunul mers într-o administraţie locală. Este pasionat de sport, de fotbal în special. „Am făcut fotbal de performanţă în urmă cu mulţi ani, am jucat în Liga I la Universitatea Craiova, însă am suferit o accidentare serioasă şi am fost obligat să renunţ la sport“, povesteşte candidatul Aurel Sandu.

Partidul lui Dan Diaconescu l-a ales pe finul fostului primar

Gheorghe Mocanu, militar de profesie, a lucrat ca ofiţer în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În prezent este rezervist. S-a născut în Rasova, în anul 1963, este căsătorit şi are un copil. Actualmente profesează ca jurist, iar soţia sa este avocat. Mocanu a candidat şi la precedentele alegeri locale, din care a ieşit învingător primarul demisionar Mihalache Neamţu. Din 2012, a devenit reprezentant al rasovenilor în Consiliul Local. În altă ordine de idei, Gheorghe Mocanu este finul fostului primar, cu care însă a avut mai multe dispute de-a lungul timpului. Actualmente, candidatul PP-DD la Primăria Rasova lucrează ca jurist şi susţine că ştie îndeaproape care sunt problemele cu care se confruntă Primăria Rasova şi care ar putea fi soluţiile salvatoare.

Vicele Dorel Alexandru, susţinut în campanie de alianţa electorală PSD-UNPR-PC


Ultimul, dar nu cel din urmă candidat este actualul viceprimar al localităţii. După demisia primarului Mihalache Neamţu, vicele a preluat atribuţiile care îi reveneau gospodarului-şef, deci se poate spune că el a făcut cunoştinţă mai îndeaproape cu realităţile, greutăţile şi posibilităţile financiare de care dispune localitatea, precum şi cu modul în care funcţionează lucrurile în administraţia locală. Viceprimarul înscris în cursa pentru alegerea liderului local este inginer de meserie şi totodată cel mai vârstnic pretendent. Vreme de doi ani, de când a intrat în administraţia publică locală, el a făcut echipă cu fostul primar Neamţu Mihalache, iar alegerea sa de către PSD este aşadar continuarea logică a unui lucru deja început.

De ce s-a ajuns aici?

Reamintim că, la începutul lunii ianuarie, cel care s-a aflat la conducerea Primăriei din Rasova, Mihalache Neamţu, a demisionat, invocând motive de sănătate, dar şi lipsa resurselor pentru dezvoltarea comunei. Primarul demisionar a menționat că cel mai grav lucru care s-a întâmplat și care l-a determinat să ia această decizie a fost lipsa de reacție a Guvernului, care a promis că-l ajută cu bani și nu a făcut-o. Șeful autorității locale a explicat atunci că a cheltuit anul trecut 100.000 de lei pentru repararea acoperișului de la școală, smuls de vânt în decembrie 2012, iar Guvernul s-a angajat că va trimite în teritoriu suma, însă a uitat de promisiune, declară primarul. Apoi, inundațiile au făcut anul trecut ravagii în localitate, 95% din drumuri fiind distruse, iar ajutorul de la Guvern s-a lăsat din nou așteptat.
El mai preciza la începutul anului că nu i-a fost uşor să ia o astfel de decizie după 10 ani de administraţie locală, însă nici nu mai poate da ochii cu locuitorii care l-au ales în 2012 cu peste 85% din voturi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șase primari din județul Constanța vor candida din partea PSD la alegerile din 9 iunie!

03 Mar 2024 2342

Alegeri la Comitetele de Coordonare Locale ale PNL. Mai mulţi lideri au fost reconfirmaţi în funcţie

06 Apr 2017 2292

Constanţa - alegeri parlamentare 2016. Prezența la vot a depășit pragul de 36,5%

11 Dec 2016 2001

Constanţa - Alegeri parlamentare 2016. Aproximativ 33% dintre constănţeni au votat până la ora 17.00

11 Dec 2016 1973

Constanţa - alegeri parlamentare 2016. 28,4% dintre constănţeni au votat până la ora 16.00

11 Dec 2016 2255

Exces de bunăvoinţă de la Guvern, în prag de alegeri La Rasova s-au dat bani pentru un sat arondat comunei 23 August

03 Nov 2014 1998

Nu aduce anul ce aduce...votul Situaţie nefericită în comuna Rasova

02 Nov 2014 2259

Un nou scrutin în comuna Ion Corvin? Candidatul liberalilor ar putea fi „primul-născut“ al dreptei unificate

08 Jul 2014 2721

Mai ieri vice, astăzi primar Dorel Alexandru, ales de peste jumătate dintre locuitorii comunei Rasova (documente)

27 May 2014 2972

Localnicii din Rasova au votat mai mult pentru primar şi mai puţin pentru europarlamentare

26 May 2014 2465

Potrivit numărătorii paralele Dorel Alexandru este noul primar al comunei Rasova

25 May 2014 3029

Peste 50% prezenţă la vot în comuna Rasova cu o oră înainte de începerea numărătorii voturilor

25 May 2014 2459

Pentru primar, la Rasova au votat peste 45% dintre cetăţeni Diferenţă mare în cazul europarlamentarelor

25 May 2014 2169

8,23% dintre locuitorii comunei Rasova au votat pentru primar până la ora 10.00

25 May 2014 2354

Peste 2.400 de angajaţi ai MAI veghează europarlamentarele la Constanța

24 May 2014 2030