Constantinescu si-a luat autocar de campanie din bani publici

1211469444.jpg

Candidat pentru un nou mandat la sefia institutiei, presedintele CJC a semnat nu demult cumpararea in leasing a unui autocar pe care-l foloseste la promovarea imaginii sale in teritoriu * Nicusor Constantinescu a initiat in prag de an electoral o serie de proiecte populiste in scopul de a-si asigura o popularizare corespunzatoare inaintea alegerilor * Intr-o zi merge cu burse de merit la scoli, in alta zi cu rechizite si, de fiecare data, nu uita sa aminteasca, intr-un coltisor, si de implicarea sa in toate aceste proiecte * In calitate de principal ordinator de credite, Nicusor Constantinescu profita din plin ca sta pe sacul cu bani publici si nu face economie cand este vorba despre a investi in logistica de campanie * Consiliul Judetean a achizitionat nu demult un autocar nou-nout cu care a organizat actiuni de informare in teritoriu asupra Programului National de Dezvoltare Rurala * Cu aceasta ocazie, s-a asigurat, de fapt, promovarea imaginii actualului sef al CJC, care le-a trimis chiar si o scrisoare locuitorilor judetului, transmitandu-le cu subinteles ca numai "impreuna" cu el vor duce o viata mai buna * Autocarul a costat CJC peste 130.000 euro

Nu este o problema faptul ca presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, se afla in campanie electorala. Problema consta in faptul ca seful institutiei isi asigura promovarea in vederea obtinerii unui nou mandat, pe bani publici. Ne-am obisnuit sa-l vedem pe Constantinescu zambind din mijlocul unei multimi de elevi carora le duce rechizite si burse de merit. Programele au fost initiate in prag de an electoral tocmai in scopul de a-i asigura o popularizare corespunzatoare actualului presedinte al CJC. Ipostaza in care se afla, cea de presedinte si de principal ordonator de credite al institutiei, ii convine de minune social-democratului, care vrea musai sa-si asigure prelungirea sederii la carma CJC. Astfel, Nicusor Constantinescu profita din plin ca sta pe sacul cu bani publici si nu face economie cand este vorba despre a investi in logistica de campanie. In calitate de presedinte al institutiei judetene, el a initiat mai multe proiecte de hotarare cu tenta populista menite sa-i asigure voturile electoratului din localitatile judetului. Segmentul vizat sunt elevii, iar prin acestia, parintii lor, care au drept de vot.

Generozitate... de campanie

Daca anii trecuti CJC nu a fost prea sensibil la nevoile locuitorilor judetului, Constantinescu fiind strans la punga atunci cand venea vorba despre alocarea unor fonduri pentru reabilitarea unor obiective de interes public sau despre alte proiecte prioritare pentru comunitatile locale, se vede treaba ca anul electoral 2008 l-a "sensibilizat". Seful CJC a devenit brusc generos pentru ca depinde de voturile din teritoriu, mai ales ca anul acesta va fi pentru prima data cand presedintele CJC va fi ales prin vot uninominal ca si primarul. Constantinescu are un program saptamanal bine pus la punct. Intr-o zi merge cu burse de merit la scoli, in alta zi cu rechizite si, de fiecare data, nu uita sa aminteasca, acolo, intr-un coltisor, si de implicarea sa in toate aceste proiecte. Un alt program populist este si cel prin care CJC se angajeaza sa cumpere calculatoare pentru gradinitele si scolile din judet. Aceasta investitie va indatora institutia judeteana peste masura, dar ce mai conteaza, atunci cand este vorba sa iasa Constantinescu presedinte al CJC.

Caravana Constantinescu

Interesant este ca strategia de campania a presedintelui CJC se reinventeaza mereu. O noua gaselnita de care Constantinescu profita electoral la maximum este Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), lansat nu de mult de catre ministerul Agriculturii. De parca ar fi cine stie ce specialist in domeniu, Nicusor Constantinescu vrea sa asigure o buna informare a locuitorilor din teritoriu asupra PNDR. Motivatia este, insa, una de suprafata, scopul real al actiunii pentru care s-au mobilizat (a se citi cheltuit) sume importante din banul public fiind acela de a-i face propaganda electorala actualului sef al institutiei. Avand in vedere faptul ca Nicusor Constantinescu are fondurile judetului la degetul mic, ai spune ca nici nu mai este nevoie de alegeri, tinand cont de faptul ca ceilalti candidati sunt dezavantajati din punct de vedere financiar. Seful CJC a stabilit un program zilnic in care isi trimite in judet caravana de informare asupra PNDR. In fiecare zi, reprezentanti ai CJC au mers in localitati pentru a populariza masurile PNDR in principal si numele lui Constantinescu, in plan secundar. Sau mai degraba viceversa.

Bani publici, fara numar, pentru seful CJC

Locuitorii comunelor care au "beneficiat" de prezentarea despre PNDR au admirat un frumos autocar alb, nou-nout, din care au coborat reprezentantii CJC. De mentionat ca vehiculul tocmai ce a fost cumparat, bineinteles din fondurile judetului. Deloc de neglijat este faptul ca minunatia de autocar a costat CJC nu mai putin de 110.091 euro fara TVA, adica peste 130.000 euro. Purtatorul de cuvant al CJC, Cristian Moldovanu, ne-a declarat ca autocarul a fost cumparat pentru a servi Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Nationale, dar a recunoscut ca este folosit in prezent pentru promovarea PNDR.

"Impreuna"

La aceasta cheltuiala majora, se mai adauga si risipa cu tiparirea unor mape cu pliante despre PNDR, ce contine un cuvant inainte adresat locuitorilor judetului, semnat de primul "specialist" al judetului pe probleme de agricultura - Nicusor Constantinescu. "Europa iti da, dar nu-ti baga si in traista! Consiliul Judetean Constanta te ajuta sa iei banii europeni! Si voi aveti dreptul la o viata mai buna!", le transmite Constantinescu de pe afisele de promovare a caravanei de informare, locuitorilor cu drept de vot ai judetului. "Cum vom putea realiza toate acestea? Raspunsul este simplu, pentru ca este unul singur: impreuna!", transmite seful CJC electoratului de pe scrisoarea pe care o semneaza si o include in mapa cu informatii despre PNDR. No comment.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU {/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 258

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 398

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 457

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 465

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 537

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 567

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 417

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 349

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 554

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 709

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 693

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 587

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 836

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 645

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 654