Primaria a achizitionat un microbuz cu care vor fi transportati copiii la scoala din comuna

Copiii din Crucea au vizitat Constanta

In urma cu putin timp, au inceput lucrarile de asfaltare a drumului judetean care leaga satul Baltagesti de Galbiori, reprezentand 2,5 kilometri * Primaria a pus la dispozitie o suprafata de teren pe care urmeaza sa fie construita o manastire

In ultimii ani, conducerea comunei Crucea si, implicit, primarul Gheorghe Frigioi au alocat fonduri substantiale pentru dezvoltarea sistemului educational pentru ca tanara generatie sa se dezvolte bine. Chiar in primele zile de vacanta, primarul Gheorghe Frigioi a organizat pentru cei mai merituosi elevi din ciclul primar o excursie la Constanta. Cu acest prilej au fost vizitate mai multe obiective turistice, printre care Acvariul si Delfinariul. La final, seful administratiei publice locale din Crucea i-a invitat pe micuti la restaurant pentru a manca. Pentru multi dintre ei, un astfel de eveniment a fost unic, de aceea bucuria copiilor a fost nemarginita. "Aceasta excursie a fost bine apreciata de cei mai mici locuitori ai comunei Crucea. Pentru cei mai multi dintre ei, excursia a reprezentat un eveniment unic, intrucat in mediul rural putini sunt cei care isi permit sa-si plimbe copiii pe la obiectivele turistice din orasul Constanta", a precizat primarul Firgioi.In aceasta excursie au fost invitati copii din toate satele arondate comunei Crucea, iar cheltuiala a fost, in mare parte, suportata de omul Gheorghe Frigioi, din bugetul personal.Pentru ca se apropie sezonul rece, Primaria Crucea a incercat sa vina in sprijinul copiilor care fac zilnic naveta la scoala. In acest sens, cu sprijinul conducerii judetului Constanta, s-a reusit achizitionarea unui mijloc de transport in comun. "Acest nou mijloc de transport va fi destinat copiilor care fac zilnic naveta din satele Galbiori si Stupina la scoala din Crucea. In ceea ce-i priveste pe elevii din satele Baltagesti, Siriu si Crisan, pentru ei am asigurat cazarea in caminul scolii din Crucea. Suntem preocupati ca elevii comunei noastre sa aiba conditii optime pe parcursul iernii", a conchis Gheorghe Frigioi.In urma cu putin timp, au inceput lucrarile de asfaltare a drumului judetean care leaga satul Baltagesti de Galbiori, reprezentand 2,5 kilometri. Obiectivul este realizat printr-un program guvernamental. Lucrarile au inceput in aceasta toamna si se vor finaliza in primavara anului viitor. Intr-o prima faza, drumul va fi reabilitat si pregatit pentru ca, ulterior, sa se toarna covor asfaltic. Acum pentru ca timpul permite, se lucreaza intens.Comuna Crucea va avea o manastireO alta dorinta mai veche a primarului comunei Crucea este sa puna in evidenta frumusetile naturale si peisajul de care dispune zona. In acest sens, se incearca punerea in valoare a acestor avantaje naturale. Pentru a da mai multa frumusete zonei, Primaria a pus la dispozitie o suprafata de teren pe care urmeaza sa fie construita o manastire. Zona aleasa este in imediata vecinatate a izvorului care este cunoscut ca are proprietati tamaduitoare si unde, in fiecare an, zeci de mii de oameni din imprejurimi si din alte judete vin sa sarbatoreasca Izvorul Tamaduirii. In cadrul urmatoarei sedinte de consiliu, ce se va desfasura in prima decada a lunii noiembrie, va fi supus aprobarii proiectul de atribuire a terenului pentru aceasta destinatie. Dupa finalizarea lucrarii, se asteapta ca zona sa devina un punct turistic important pe harta judetului nostru.Pentru a raspunde cerintelor localnicilor, primarul Gheorghe Frigioi a decis ca in satul Stupina sa se construiasca o biserica noua. Impreuna cu preotul paroh din localitate, Laurentiu Maldaianu, a fost deja realizat proiectul. Decizia a fost luata intrucat consolidarea vechiului lacas de rugaciune ar fi costat aproximativ acelasi pret.Cutremurul de luna trecuta a fost simtit intens si in comuna Crucea. In special in satul Baltagesti, datorita panzei freatice de la suprafata unele cladiri mai vechi au fost afectate de seism. Scoala din localitate si chiar cateva case au acum crapaturi si tencuiala cazuta. Pentru a veni in sprijinul acestor familii afectate, Primaria a realizat evaluari si au fost alocate fonduri pentru consolidarea si repararea acestor cladiri.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 376

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 416

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 476

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 478

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 550

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 574

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 427

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 357

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 558

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 713

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 696

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 591

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 648

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 661