Zilele municipiului Medgidia continuă! Profesorul Florin Pricop, declarat cetăţean de onoare odată cu lansarea cărţii

Evenimentele dedicate „Zilelor Municipiului Medgidia“ continuă. Cei 158 de ani de atestare documentară reprezintă pentru aleşii locali, dar şi pentru locuitorii oraşului, prilej de sărbătoare. Municipalitatea a avut, anul acesta, în cadrul şirului evenimentelor dedicate Zilelor Municipiului Medgidia, onoarea de a găzdui o lansare de carte a unui autor născut şi crescut în satul Remus Opreanu.

Marţi, Casa Sindicatelor „Lucian Grigorescu” din Medgidia a fost gazda simpozionului de lansare a cărţii „Teoria genică a sexualităţii şi aplicaţiile ei”, scrisă de Florin Pricop. Punctul culminant al serii a fost decernarea titlului şi a distincţiei de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Medgidia profesorului doctor Florin Pricop. Reputatul profesor Pricop s-a născut în sătucul arondat municipiului şi a cunoscut succesul atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Este autor şi coautor al unui număr de 57 de lucrări ştiinţifice în domeniul zootehniei şi geneticii aviare, din care: 7 cărţi, 39 de articole publicate şi 11 articole susţinute la manifestări ştiinţifice din ţară şi din străinătate.

Marian Iordache - „Numele lui Florin Pricop va sta pe panoul de onoare al Primăriei“

Însuşi primarul Marian Iordache i-a conferit lui Florin Pricop placheta oraşului în semn de preţuire. „În unanimitate de voturi, Consiliul Local Medgidia a decis, prin hotărârea 94/28.08.2014, că acest fiu al Medgidiei merită să primească acest titlu, pentru toate realizările deosebite pe care le are, pentru munca de cercetare remarcabilă şi pentru că face zilnic cinste municipiului Medgidia. Ne mândrim că numele lui Florin Pricop va sta de acum înainte pe panoul de onoare al Primăriei Medgidia” a declarat edilul-şef Marian Iordache.
La eveniment au fost alături de autor colegi, prieteni, personalităţi din domeniul ştiinţific, profesorul Grigore Bădescu, doctorul inginer Mihai Mihailov, profesorul Virgil Mocanu, profesorul doctor Ioan Vacaru-Opriş, profesorul Tudor Costache, dar şi primarul Marian Iordache, Grigorie Repesciuc, omologul său din localitatea Căuşeni, localitate cu care municipiul Medgidia este înfrăţit, precum şi viceprimarul municipiului, Luminiţa Vlădescu.

Diplome pentru aleşii locali

„Lansarea cărţii a fost o adevărată lecţie de genetică aviară, prin care publicul numeros prezent în sală a putut afla teoria formulată de autorul Florin Pricop, teorie prin care a demontat-o pe cea emisă de un genetician în anul 1919“, au declarat reprezentanţii oraşului aflat la moment aniversar. Oameni de ştiinţă, prieteni, colegi sau rude au ţinut să vorbească audienţei atât despre realizările profesionale ale autorului, dar şi despre calitatea acestuia de om şi au dorit să-l felicite pentru remarcabila activitate ştiinţifică.

Cel mai nou cetăţean de onoare al municipiului Medgidia, Florin Pricop, a fost felicitat şi de primarul oraşului Căuşeni, oraş înfrăţit cu Medgidia, care i-a oferit o diplomă în semn de respect şi apreciere pentru toată munca depusă în domeniul ştiinţific. De asemenea, edilul Grigorie Repesciuc a ţinut să onoreze cu diplome şi autorităţile locale din Medgidia, pe viceprimarul Luminiţa Vlădescu şi pe primarul Marian Iordache. Petrecerea de la Medgidia continuă până duminică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța „Zilele Orașului Murfatlar - Festivalul Viei și Vinului”. Momente inedite pentru vizitatori

30 Aug 2023 4503

Primăria Cernavodă organizează Zilele Orașului. Cine a câștigat contractul? (DOCUMENT)

14 Aug 2023 2385

Zilele orașului Ovidiu, județul Constanța! Programul pe zile

25 Jul 2023 4118

Festivalul Zilele Lacului Techirghiol. Primăria a făcut o achiziție de peste 160.000 lei!

24 Jul 2023 4963

Corina Eugenia Jianu va fi repusă preşedinte de Secţie la Tribunalul Constanţa

24 Jul 2023 3269

Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, Primăria Cumpăna și Primăria Murfatlar organizează Zilele Europene ale Arheologiei

14 Jun 2023 1424

2022 Retrospectiva dosarelor care au marcat justiția din Constanța!

30 Dec 2022 1520

Ce firmă va organiza Zilele Orașului Cernavodă 2022 (DOCUMENT)

09 Aug 2022 2556

Constanța culturală Atelierele 22 – locul unde se întâlnesc artele (galerie foto)

24 May 2022 2693

Constanța SuperCupa României la Karting Electric va anima în acest weekend zona centrală a orașului. Ce restricții de circulație se vor aplica

01 Jul 2021 2092

Istoric, retrospectivă și prezent Ziua orașului Constanța, la majorat, pe timp de pandemie. Cum s-a sărbătorit în trecut. Cine a fost inițiator (galerie foto)

21 May 2020 4383

Primăria Constanța continuă lucrările de reparații și întreținere în oraș

23 Apr 2020 1881

Campania „Totul va fi bine”. Cei mici colorează zilele triste ale orașului lor (galerie foto)

15 Mar 2020 9216

Oaspeţi din Gemlik ai oraşului Năvodari, prezenţi la meciul FC Viitorul - FC Hermannstadt (galerie foto)

30 Jul 2019 2166

Zilele Orașului Năvodari Încă o zi de sărbătoare, cu o mulțime de surprize (galerie foto)

27 Jul 2019 4856