Agricultorii ar putea garanta creditele cu certificate de depozit

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat că Guvernul intenţionează să modifice o ordonanţă de urgenţă, care va permite agricultorilor să garanteze creditele cu certificate de depozit. „Vrem să dăm drumul la un produs similar cu cel legat de Prima Casă, respectiv emiterea certificatelor de depozit. Astfel, un producător care are o anumită producţie de grâu o depune într-un depozit care este licenţiat, autorizat de către Ministerul Agriculturii. În baza acestei depuneri, depozitul îi dă un certificat de depozit care este garantat de Fondul de garantare, iar ţăranul român sau fermierul, cu acest certificat de depozit, se duce la bancă, iar banca îi dă banii necesari", a explicat Pogea. Ministrul Finanţelor a precizat că Ministerul Agriculturii urmează să întocmească o bază de date cu toate silozurile care există în România şi va face licenţierea acestora. El a adăugat că se va modifica o ordonanţă de urgenţă prin care se va extinde activitatea fondului de garantare agricol, inclusiv la emiterea certificatelor de depozit. „Ministerul Finanţelor Publice va capitaliza cu 10 milioane de euro acest fond de garantare agricol, care va sta la baza garantării certificatelor de depozit pe care ei le fac. Introducem în circuit producţia agricolă, o contabilizăm, o fiscalizăm, asigurăm resursele financiare producătorilor agricoli, care, în baza certificatului, se duc la bănci şi vor primi aceşti bani", a afirmat Pogea. Potrivit ministrului, paşii pentru acest demers vor fi discutaţi joia viitoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România Mai mulți cetățeni străini și minori depistați cu nereguli pe aeroporturi în ultima săptămână

06 May 2024 215

Prețuri mari în Vama Veche- „Mă băiatule, unde am ajuns? În ce lume cineva ar da 28 de lei pe o cutie?“ (VIDEO)

03 May 2024 1535

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar cumpără urne de vot de la Alsacian Group (DOCUMENT)

02 May 2024 330

Program de lucru cu publicul în perioada 1 mai – 6 mai 2024 - SPIT Constanța

01 May 2024 393

Programul Primăriei Constanța în perioada 1-6 mai 2024

30 Apr 2024 689

Cumpărări directe Constanța Ce societate se ocupă cu mentenanța sistemelor de iluminat din orașul Murfatlar și satul Siminoc (DOCUMENT)

28 Apr 2024 826

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

27 Apr 2024 927

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 422

Descoperă cum să faci micii la grătar care să îți lase toți invitații cu gura apă!

27 Apr 2024 553

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 518

Caz șocant la Corbu! Un bărbat a încercat să spânzure un câine de grinda casei! Detalii din dosar

26 Apr 2024 1432

Schimbări în cadrul Dana Africana SRL, firma unei femei din Tulcea

25 Apr 2024 494

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 383

Astăzi reîncepe acțiunea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în piețele din Constanța

23 Apr 2024 402

18 cetăţeni străini cu nereguli au fost depistaţi pe aeroporturi în ultima săptămână

20 Apr 2024 433