#DobrogeaDigitală: Printre oameni și cărți

... Era prin anii 2010, într-una dintre întâlnirile noastre la sediul Bibliotecii Universitare când „Profesorul”, cum era supranumit de către scriitori, avea chef să povestească. Și știa să o facă atât de bine și de natural încât, ascultându-l, te tot întrebai cu admirație: cum poate cineva să aibă atâta putere și să relateze minute în șir o poveste și mai ales să strecoare atâta emoție? Mi-a povestit atunci de bucuria pe care o încerca pentru că obținuse printr-un proiect aprobarea să tipărească Opera Omnia - Pavel Chihaia: „Știți de când ne cunoaștem?” și fără să mai aștepte răspunsul, completă: „De-o viață.” Iar când pronunța aceste cuvinte „De-o viață” pe întregul chip i se imprima o imensă bucurie, ca o rostire a unor argumente ce păreau să afirme: „Prietenia este sacră. Prietenul rămâne cel ce ne dă puterea și curajul de a merge mai departe.” Într-adevăr avea foarte mulți prieteni: de la colegii de școală și de facultate, la cei din comunitatea academică, în care pășise imediat după terminarea studiilor, de la scriitori și pictori, la muzicieni și artiști, de la medici și preoți, la tipografi și oameni simpli. În fața biroului său încărcat de publicații, cărți recent apărute care păstrau încă mirosul proaspăt al tiparului, cataloage de ofertă și multe multe dosare, poposeau zilnic prieteni care veneau la el să-l consulte ca bibliotecar, să-i solicite sprijinul ca editor, adesea să-l vadă pur și simplu și să mai asculte o lecție din istoria întemeierii Universității.


Îi plăcea să vorbească despre marii scriitori români. Pe mulți dintre ei îi cunoscuse la târgurile de carte, la lansările pe care le făcuse la Constanța, la festivalul „Zile și nopți de literatură”. Odată l-am găsit răsfoind niște volume de Bulgakov. Mi-a povestit atunci o convorbire foarte interesantă, de prin anii ’30, dintre scriitor și Stalin, despre care citise, de curând. „Stalin știa să-i curteze pe scriitori. Și cu Pasternak a încercat. Ca orice rus iubea literatura, iar una dintre piesele lui Bulgakov a văzut-o de vreo cincisprezece ori. Se spune că l-ar fi salvat de la sinucidere”. „De ce-mi spuneți asta?” l-am întrebat. „Pentru că pe Bulgakov nu l-a mai judecat nimeni că i-a scris lui Stalin nu știu câte scrisori și că era fascinat într-un fel de forța și puterea marelui conducător, cum îl numea el. Românii nu știu decât să-și judece scriitorii. Ar trebui să învețe ceva de la ruși”.

Puține au fost evenimentele pe care le-am petrecut în Filiala Dobrogea de când aceasta a fost găzduită la parterul Bibliotecii Universității, fără ca profesorul să nu împărtășească bucuria sau emoția noastră. Era prezent, alături de noi, la lansări de carte, vizite și schimburi de experiențe, aniversări literare premiile literare.



La împlinirea vârstei de 70 de ani, ne-am alăturat colegilor din Biblioteca Universitară la organizarea unei petreceri surpriză. Cu zâmbetul său jovial, tăcut și discret în manifestările publice, ușor încurcat de frumoasele cuvinte omagiale, rostite de prietenul Ovidiu Dunăreanu care l-a numit omul orchestră, Ioan Popișteanu avea lacrimi în ochi la primirea diplomei de excelență din partea Filialei și a portretului realizat de Leonte Năstase. L-am regăsit doar câteva minute mai târziu, așezat tot la biroul său, printre cărți. Parcă își număra anii. Și parcă nu-i ieșeau. Se simțea tânăr după 44 de ani petrecuți la conducerea Bibliotecii Universitare cu a cărui destin ajunsese să se confunde.


Despre Cristina Tamaș:
Prof. univ. dr. Cristina Tamaș este membră, din anul 1995, a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și autoarea mai multor volume de proză și teatru, apreciate de critică și public, premiate cu distincții importante. Piesele „Omul din cerc” şi „Scene din viaţa lui Constantin cel Mare” au fost puse în scenă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, în regia lui Ovidiu Lazăr şi, respectiv, la Teatrul „Ovidius” Constanţa, în montarea semnată de Lucian Iancu.


Citește și:

#Dobrogea Digitală: Popişteanu, omul care iubea cărţile

#Dobrogea Digitală: Ioan Popișteanu în istoria Universității „Ovidius” și în memoria rectorilor