#DobrogeaDigitală: Volumul „Medgidia-100 de ani de istorie” de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

Volumul „Medgidia-100 de ani de istorie” a fost publicat în anul 2018, cu ocazia centenarului desăvârșirii unității naționale a statului român și împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la România.

Cartea profesorului dr.Adrian Ilie face parte dintr-o serie mai largă de lucrări dedicate orașului natal și este scoasă în format bilingv, în limba română și engleză, având, în plus, argumente introductive traduse în franceză, germană și turcă.

Subintitulat „Oameni, locuri, fapte. Trecut și prezent” volumul adună, în cele 200 de pagini, mărturii despre devenirea orașului din inima Dobrogei, de la începutul secolului XX și până în zilele noastre, trecând prin perioada interbelică, perioada comunistă și cea postdecembristă.
Albumul foto-documentar grupează, pe epoci, imagini din istoria de un veac a Medgidiei, o localitate cu trecut mult mai vechi, datând încă din secolul al XV-lea.
Seria de fotografii, documente sau ilustrate sunt, în cea mai mare parte, inedite sau puțin cunoscute, autorul apelând la arhive și colecții particulare pentru a oferi cititorului de azi parfumul orașului de ieri și realizând o incursiune interesantă, pentru unii, nostalgică, în istoria mai recentă a locului.
 
În capitolul final, Adrian Ilie face o trecere în revistă a simbolurilor și reperelor care îi dau Medgidiei individualitate, punând alături fotografii ale clădirilor emblematice – însoțite de istoricul lor -, surprinse de-a lungul timpului: Palatul Comunal, Primăria și Consiliul Local, Geamia „Abdul Medgid”, Biserica creștin-ortodoxă cu hramul „Sf.Petru și Pavel”, seminarul musulman. Panairul este tratat și ilustrat pe larg - celebrul târg tradițional, care a ființat în Medgidia timp de aproape două sute de ani, a contribuit la dezvoltarea sa ca urbe modernă și a fost, așa cum susține autorul „o adevărată «piaţă comună» a localităţilor din spaţiul balcanic, realizând acea legătură trainică între nordul şi sudul peninsulei Balcanice, dintre răsăritul şi sudul Europei. Târgul Panairului se identifică cu Medgidia, importanţa acestuia contribuind la prestigiul aşezării.”

Oraşul întemeiat de sultanul reformator Abdul Medgid, la 2 septembrie 1856, primește, prin acest album-document, încă un omagiu din partea profesorului preocupat de istoriografia locurilor natale și de împărtășirea pasiunii sale cu generațiile care vin.

Citește și:

#Dobrogea Digitală: Volumul „Personalități marcante ale Medgidiei”, de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

#Dobrogea Digitală: Volumul „Primarii Medgidiei. Creștini și musulmani” de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

Sunt trecute în revistă, cu istoric și material ilustrativ, principale simboluri și repere ale orașului, cartea fiind, de fapt, un album foto-documentar se poate constitui într-un instrument ştiinţific, cât şi într-o lucrare de popularizare a imaginilor, fotografiilor şi documentelor ce aparţin istoriei dobrogene şi istoriei Medgidiei. Istoria Medgidiei nu se rezumă doar la 100 de ani de istorie, aceasta fiind mult mai veche, îndepărtându-se în negura vremii, către începutul veacului al XV-lea. Lucrarea de faţă grupează o serie de fotografii, vederi, documente, unele cunoscute, altele mai puţin cunoscute şi o serie de imagini inedite din colecţii particulare. Limitele cronologice au fost impuse de sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, având în vedere perioada cuprinsă între 1918 -2018. Fotografiile şi documentele inserate în lucrare, constituie argumente indispensabile cercetării istoriei oraşului Medgidia şi a arealului multietnic şi multicultural cuprins între Dunăre şi Marea Neagră

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație:   La Mulți Ani, Dobrogea! 1878-2020 (video)

#Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație: La Mulți Ani, Dobrogea! 1878-2020 (video)

8959
#DobrogeaDigitală: Retrospectiva ZIUA DOBROGEI – trecutul care vine să prefigureze viitorul

#DobrogeaDigitală: Retrospectiva ZIUA DOBROGEI – trecutul care vine să prefigureze viitorul

6162
#DobrogeaDigitală: Două monografii de referință ale profesorului Valentin Ciorbea, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

#DobrogeaDigitală: Două monografii de referință ale profesorului Valentin Ciorbea, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

3322
#DobrogeaDigitală: Meritul Dobrogean pentru bibliologul Ioan Popișteanu

#DobrogeaDigitală: Meritul Dobrogean pentru bibliologul Ioan Popișteanu

4341
#DobrogeaDigitală: Volumul „Ex Libris“, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

#DobrogeaDigitală: Volumul „Ex Libris“, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

4139
#DobrogeaDigitală - Carte dedicată Zilei Dobrogei și memoriei istoricului Gheorghe Dumitrașcu:   „Dobrogea în anul 1878 după rapoartele Ștefan Fălcoianu și Ioan I. Murgescu”, de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea și dr. Cornel Țucă

4885
#DobrogeaDigitală:   Portofoliul Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață, disponibil de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

#DobrogeaDigitală: Portofoliul Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață, disponibil de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

4649
#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu -  un nume durabil în cultura Constănțeană

#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu - un nume durabil în cultura Constănțeană

6330
#DobrogeaDigitală: Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” - Ex Libris Digital

#DobrogeaDigitală: Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” - Ex Libris Digital

5150
#DobrogeaDigitală: Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, de Ziua Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, de Ziua Dobrogei

5148
#DobrogeaDigitală: Mesajele academicienilor Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și al lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române

#DobrogeaDigitală: Mesajele academicienilor Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și al lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române

6199
#DobrogeaDigitală: Mesajul Prim-ministrului României, Ludovic Orban, cu prilejul Zilei Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Mesajul Prim-ministrului României, Ludovic Orban, cu prilejul Zilei Dobrogei

3878
#DobrogeaDigitală: Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Județene Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Județene Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3864
#DobrogeaDigitală: Volumul „Personalități marcante ale Medgidiei”, de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

#DobrogeaDigitală: Volumul „Personalități marcante ale Medgidiei”, de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

4111
#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu – inegalabilul făuritor de visuri

#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu – inegalabilul făuritor de visuri

4018
#DobrogeaDigitală: Situația efortului de digitizare cu scopul accesării online a resurselor culturale de tip publicație în România și Europa

#DobrogeaDigitală: Situația efortului de digitizare cu scopul accesării online a resurselor culturale de tip publicație în România și Europa

4486
#DobrogeaDigitală: Valentin Ciorbea, mesaj de Ziua Dobrogei. Despre unirea Dobrogei la România

#DobrogeaDigitală: Valentin Ciorbea, mesaj de Ziua Dobrogei. Despre unirea Dobrogei la România

3153
#DobrogeaDigitală: De la Fondul documentar „Dobrogea de ieri și de azi” la #DobrogeaDigitală

#DobrogeaDigitală: De la Fondul documentar „Dobrogea de ieri și de azi” la #DobrogeaDigitală

4271
Un album aniversar de colecție, ca o croazieră memorabilă - „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”

Un album aniversar de colecție, ca o croazieră memorabilă - „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”

4663
#DobrogeaDigitală: Mesajul transmis de ing. Petre Badea, președintele Aedificia Carpați, de Ziua Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Mesajul transmis de ing. Petre Badea, președintele Aedificia Carpați, de Ziua Dobrogei

2584