Radu Vulpe - arheolog, profesor universitar, doctor docent în istorie antică

RADU VULPE (1899 - 1982)



Pe cât de însemnate sunt contribuțiile lui Radu Vulpe la descoperirile arheologice din Dobrogea, pe atât de sărace sunt izvoarele virtuale despre viața și vasta sa activitate.
 

Viața, activitatea și opera lui Radu Vulpe

29 decembrie 1899 - Se naște la Marsilieni (comuna Albești), județul Ialomița, Radu Vulpe, primul copil al lui Ion Vlad Vulpescu și al Anei Isaicu. Părinții au fost oameni săraci, alternând munca provizorie la CFR cu cea de pe moșiile boierești. Din cauza sărăciei, aceștia au rupt legătura cu restul familiei atât de numeroasă și cunoscută datorită boieriei de neam și mai apoi destrămată și sărăcită. Radu Vulpe va găsi interesant exemplul de evoluție a claselor sociale din familia sa, care a trecut de la aristocrație la proletariat pe parcursul a doar două sau trei generații. Însă această stare de proletari a părinților, îi va asigura fiului un loc în cadrul aristocrației intelectuale.

1907 - Radu a fost trimis la școală la București, în grija bunicului din partea mamei, Nicolae Isaicu. Elev la Școala Primară nr. 12 „Poenărescu (Antim)”, apoi la Gimnaziul „Gheorghe Șincai”, Radu Vulpe s-a dezvoltat singur, personalitatea sa conturându-se de la o vârstă fragedă.

3 octombrie 1914 - Se înscrie în Asociația Cercetașii României, aflată sub patronajul Principelui Carol, depunând jurământul pe 16 noiembrie. Proaspătul cercetaș va face parte din cohorta Păstorul Bucur, legiunea Principele Mircea, avându-l ca instructor pe C. Nedelcu.

24 august 1918 - Depune cerere de înscriere la Școala de aplicație a Seminarului Pedagogic al Universității din București. Pe parcursul unui an termină și ultimele clase de liceu, reușind să devină „bacalaureat” la vârsta de 20 de ani.

31 octombrie 1919 - Începe cursurile Școlii Militare de Infanterie din Dealul Spirii, Regimentul 1 Grăniceri. Va absolvi cu grad de sublocotenent în Armata Română. La 21 de ani își împlinise datoria față de patrie și, cu toate insistențele părinților de a rămâne ofițer în armată, le întrece așteptările și intră la universitate. Aici o cunoaște pe cea care, patru ani mai târziu, îi va deveni soție și colaboratoare, Ecaterina Dunăreanu, fiica unui colonel combatant pe front și care, după pensionarea din armată, s-a angajat la Banca Națională.

1920 - Începând cu acest an va urma cursurile Secției de Istorie-Geografie, specialitatea Istorie veche, în cadrul Facultății de Filosofie și Litere a Universității din București. A avut aici șansa de a studia sub îndrumarea unor profesori ca Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, George Murnu, Simion Mehedinți și Vasile Pârvan.

1921 - Radu Vulpe devine paleograf la Arhivele Statului.

Martie 1923 - 1926 - Se transferă la Muzeul Național de Antichități, unde va activa ca asistent.

1924 - 1926 - În ambianța inspiratoare a Cetății Eterne, Radu Vulpe a muncit asiduu la două studii: Gli illiri dell’Italia imperiale romana și La civilta dell ferro in Illiria, cel de-al doilea constituind și subiectul tezei de doctorat pe care a susținut-o strălucit la Universitatea din București, obținând titlul de doctor în științe cu distincția magna cum laude.

1928-1929 - Urmează al doilea stagiu de pregătire, la Fontenay aux Roses, școala organizată de Nicolae Iorga la Paris.

1926-1933 - Își va desfășura activitatea în calitate de asistent pentru epigrafie greacă la Catedra de Istorie antică a Facultății de Filosofie și Litere a Universității bucureștene.

1933 - Radu Vulpe va deveni docent la aceeași catedră.

1938 - Apare, la București, sinteza de proporții „Histoire ancienne de la Dobroudja”, cea mai importantă lucrare de istorie antică privind istoria Dobrogei din paleolitic până în sec. VII d.Hr. și acordând o atenție deosebită epocii romane.

18 iunie 1939 - Va susține concursul pentru ocuparea catedrei de Arheologie și Antichități a Universității din Iași, rămasă vacantă la moartea profesorului Oreste Trafali. Proaspătul profesor universitar va reorganiza catedra, introducând pentru prima dată la Iași disciplina Preistorie.

1943-1945 - În paralel cu activitatea didactică, Radu Vulpe a fost director de secție la Institutul de Studii și Cercetări Balcanice București. Istoria învățământului universitar de după cel de-al Doilea Război Mondial a fost influențată negativ de evoluția social-politică a României în perioada respectivă, ceea ce a însemnat instaurarea regimului comunist. Nici Universitatea din Iași nu a putut evita acest impact, în anul 1945 fiind îndepărtați abuziv de la catedră 30 de profesori și asistenți pe baza unor acuzații politice susținute juridic de câteva legi de purificare a administrației publice adoptate în spiritul prevederilor Convenției de Armistițiu.

Radu Vulpe a fost acuzat că ar fi simpatizat cu legionarii. I s-a mai imputat faptul de a fi cerut într-un presupus Consiliu al Facultății de Filosofie și Litere, din mai 1944, „pedepsirea” profesorilor care semnaseră Memoriul universitarilor adresat Mareșalului Ion Antonescu. O altă acuză a constituit-o calitatea sa de membru al Consiliului de Administrație al postului de radio Moldova din Iași și activitatea din cadrul Serviciului de Capturi Odessa (SCOD) al Armatei Regale Române. A fost incriminată și activitatea publicistică a istoricului și mai ales a articolelor și studiilor care afirmau drepturile inalienabile ale poporului român asupra teritoriilor ocupate de sovietici în 1940.

O acuzație importantă, nedovedită cu probe, a fost aceea de a fi cerut retragerea propunerii de acordare a Premiului Nobel președintelui Th. Roosevelt imediat după bombardamentul american asupra Universității din București. Profesorul Radu Vulpe a fost epurat la 25 ianuarie 1945.

1945 - 1947 - Revine la București, unde își continuă activitatea de cercetare în calitate de director de secție la Institutul de Studii și Cercetări Balcanice.

1948- 1949 - Consilier științific la Institutul de Istorie și Filosofie al Academiei R.P.R.

1953 - 1962 - La Institutul de Arheologie al Academiei R.P.R., ocupă postul de șef al Secției Orânduirii sclavagiste.

1962 - Este pensionat forțat.

1966 - Revine la Institutul de Arheologie al Academiei R.P.R., în calitate de consultant științific.
Pe lângă activitatea desfășurată în țară, Radu Vulpe a făcut călătorii în scop științific și peste hotare, participând la diferite seminare, conferințe, simpozioane și congrese.

13 noiembrie 1981 - Suferă un ușor accident cardiac, care se va repeta și la 9 mai 1982.

26 noiembrie 1982 - Marele arheolog s-a stins din viață. Moștenirii arheologice lăsate posterității i se adaugă contribuția fiului său, Alexandru Vulpe, un alt mare istoric român.
 

Descoperă articole publicate de Radu Vulpe în „Analele Dobrogei“!

G. Cantacuzino. Un monument nou al cavalerului tracic

Scarlat Lambrino, Cetatea Histria: notiță istorică şi descriptivă cu prilejul Expoziţiei Cetății Histria, dela Academia română, Martie 1931

Noutăți archeologice dobrogene – 1931

Trofeul dela Adamclisi. Stadiul actual al problemei



Citește și:

119 ani de la nașterea lui Radu Vulpe, istoricul ce a studiat îndeaproape Dobrogea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

#citeșteDobrogea 118 ani de la nașterea „patriarhului arheologiei dobrogene”, Radu Vulpe

#citeșteDobrogea HISTRIA - odiseea și caznele descoperirii coloniei milesiene. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

#citeşteDobrogea ULMETUM - cetatea uitată de autorităţi, important punct de atracţie turistică. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

#citeșteDobrogea CALLATIS - „a treia mare cetate grecească de pe țărmul dobrogean“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

#citeşteDobrogea ADAMCLISI - atracţia turistică din care străinii ar face milioane de euro, dar pe care nu o preţuim. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

#citeșteDobrogea Dobrogenii aparțin celui mai bogat pământ istoric. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei: Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

Istoria Dobrogei: Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

5780
Istoria Dobrogei: Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

Istoria Dobrogei: Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

2989
Istoria Dobrogei: Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

Istoria Dobrogei: Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

4165
Istoria Dobrogei: Destinul unui savant - Anghel Saligny

Istoria Dobrogei: Destinul unui savant - Anghel Saligny

4559
Istoria Dobrogei: Primarul Ion Bănescu - protectorul istoriei orașului Constanța

Istoria Dobrogei: Primarul Ion Bănescu - protectorul istoriei orașului Constanța

4889
Istoria Dobrogei: Un primar rămas în patrimoniul spiritual al orașului Constanța - Mihail Coiciu (Koiciu)

Istoria Dobrogei: Un primar rămas în patrimoniul spiritual al orașului Constanța - Mihail Coiciu (Koiciu)

5445
Istoria Dobrogei: Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu

Istoria Dobrogei: Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu

6148
Istoria Dobrogei: Maria Dimitriu Castano - pentru cauza femeilor într-o lume a bărbaților

Istoria Dobrogei: Maria Dimitriu Castano - pentru cauza femeilor într-o lume a bărbaților

6247
Omagiu maestrului Gheorghe Stanciu, dirijor de renume la Teatrul Național de Operă și Balet Constanța. „Prin muzică putem urca scările spre cer...”

Omagiu maestrului Gheorghe Stanciu, dirijor de renume la Teatrul Național de Operă și Balet Constanța. „Prin muzică putem urca scările spre cer...”

5684
Istoria Dobrogei: Actorul Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, directorul celei mai mari expoziții a provinciei

Istoria Dobrogei: Actorul Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, directorul celei mai mari expoziții a provinciei

5406
In memoriam Alex Ștefănescu, fiu adoptiv al Constanței

In memoriam Alex Ștefănescu, fiu adoptiv al Constanței

4689
Istoria Dobrogei: Dr. Horia Slobozeanu, proprietarul primului muzeu arheologic din țară

Istoria Dobrogei: Dr. Horia Slobozeanu, proprietarul primului muzeu arheologic din țară

6514
Istoria Dobrogei: Semion Petrescu a adus animatograful lui Edison la Constanța

Istoria Dobrogei: Semion Petrescu a adus animatograful lui Edison la Constanța

6902
In memoriam Ion Drugan: Regizorul a fost director la Teatrul Liric Constanța vreme de peste un deceniu

In memoriam Ion Drugan: Regizorul a fost director la Teatrul Liric Constanța vreme de peste un deceniu

4311
Povestea artistei Mireille Savopol, prima coregrafă angajată a Teatrului Liric Constanța

Povestea artistei Mireille Savopol, prima coregrafă angajată a Teatrului Liric Constanța

4178
Constanța culturală: Ileana Ploscaru felicită recunoașterea națională pentru Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

Constanța culturală: Ileana Ploscaru felicită recunoașterea națională pentru Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

6421
Nicolaie Pitu - inginerul constănțean care a proiectat actualul sistem de alimentare cu apă din Dobrogea

Nicolaie Pitu - inginerul constănțean care a proiectat actualul sistem de alimentare cu apă din Dobrogea

24792
Ioan Popișteanu – bibliolog și editor dobrogean (1942-2012)

Ioan Popișteanu – bibliolog și editor dobrogean (1942-2012)

47564
Petre T. Frangopol – inginer chimist, membru de onoare al Academiei Române

Petre T. Frangopol – inginer chimist, membru de onoare al Academiei Române

49082
Doina Păuleanu – critic de artă, manager al Muzeului de Artă Constanța timp de două decenii

Doina Păuleanu – critic de artă, manager al Muzeului de Artă Constanța timp de două decenii

35353