Petre T. Frangopol – inginer chimist, membru de onoare al Academiei Române


Petre T. Frangopol a făcut parte din categoria intelectualilor - puțini la număr - care în timpul regimului comunist au dus o luptă epuizantă și de manager, plină de riscuri, pentru a menține știința românească la un nivel care să-i permită înscrierea, prin rezultatele obținute, în circuitul internațional.
 

Viața și activitatea

26 mai 1933 – se naște la Constanța, ca descendent al unuia dintre primii cetățeni atestați ai Constanței moderne de astăzi - Ralli Frangopol (străbunic venit din Bulgaria, de la Mesemvria - Nesebăr de astăzi). A fost cel de-al treilea membru al acestei familii constănțene care a ales să lucreze în domeniul științelor chimice. Primul a fost unchiul Dumitru Frangopol (1884-1952), care a absolvit Politehnica din Munchen, unde a urmat și doctoratul, și care a înființat și condus Laboratorul de chimie al Portului Constanța. Al doilea membru chimist al familiei a fost inginerul Ion Frangopol, văr primar, care a lucrat în industria petrolieră din Ploiești.

1944 -1951- absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân" Constanța
1951 - 1956 - licență Institutul Politehnic din Iași, Facultatea de Chimie Industrială
1957 - cursuri postuniversitare de Radiochimie și Aplicații ale Tehnologiilor Nucleare la Facultatea de Fizică a Universității București
1968 - doctoratul la Politehnica din Timișoara
1969-1970, 1970-1971, 1972 - studii post-doctorale: National Research Council of Canada, Division of Chemistry G. Washington University, Washington, D.C., Dozentenstipendium Humboldt
1958 - 1963 - a lucrat în cadrul Laboratorului de Chimie Organică al Politehnicii din București, condus de prof. C.D. Nenițescu
1957 - 1994 - cercetător științific principal 1 și șef de laborator în cadrul Institutului de Fizică Atomică (IFA), București
1991 - 1998 - profesor la Universitățile: ­„Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Fizică. Ca profesor, a organizat prima secție de fizică medicală din țară și a doua de Biofizică (după București) la Facultatea de Fizică a Universității „Al. I Cuza” din Iași, plecând practic de la zero dotare și spațiu, folosind numai fonduri externe (cca 500.000 de dolari), obținute exclusiv din contracte câștigate prin competiții internaționale finanțate de AIEA-Viena (1995-1997), de Uniunea Europeană, Bruxelles, Copernicus (1995-1998), Tempus (1994-1999) sau Fundația Soroș (1992-1993) etc.
1997-1998 - profesor la Universitatea „V. Goldiș”, Arad
1999 - 2002 - profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
2002 - 2004 - profesor la Universitatea Politehnica București
2002-2010 - consilier la Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior - CNCSIS și la Institutul de fizică și inginerie nucleară „Horia Hulubei”.
2012 – ales membru de onoare al Academiei Române - Secția de științe chimice
10 iulie 2019 – primește titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța, prilej cu care vizitează pentru ultima dată orașul său natal
11 decembrie 2020 – a încetat din viață, la București

A făcut parte din Comisia Prezidențială pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării.

Este autor a peste 200 de lucrări științifice, din care 97 articole ISI, apărute în țară și în marile periodice ale lumii, având peste 513 de citări ISI, cu un indice Hirsch=13.

Domeniile sale de activitate: radioizotopii și compușii organici marcați, scintilatori organici, radicali liberi organici stabili. Chimia biofizică și biofizică au constituit o fertilă activitate a sa în ultimele două decenii (1978-1998) ale activității științifice, prin stimularea dezvoltării acestor domenii în România datorită programului de cercetare pe care l-a inițiat și coordonat: modificarea structurii și funcției biomembranelor sub acțiunea unor anestezice locale (procaina, lidocaina, tetracaina).

A fost editorul primei publicații românești anuale de biofizică, 6 volume, (1985-1990), în limba engleză, „Seminars in Biophysics”, publicată de IFA, recenzată internațional.

La Iași, a fost editorul altei publicații în limba engleză (vol. 1-6), difuzată mai ales peste hotare, „Current Topics in Biophysics” (1992-1997), tipărită la Editura Universității „Al. I. Cuza” din Iași.

A editat: primele două cărți de „Arheometrie în România” (cu V. V. Morariu1988-1990); „Colaborarea științifică Horia Hulubei - Yvette Cauchois și spiritualitatea maramureșeană” (cu Ioan Ursu, 2016); „Educația și cercetarea românească. Starea prezentă și perspectivă” (workshop, București, 30 martie 2017, împreună cu Dorel Banabic și Daniel David, 2017).

În ultimii ani s-a ocupat susținut de politica științei, pentru ridicarea învățământului și cercetării din România la nivelul celui existent pe plan internațional, publicând: „Mediocritate și Excelență - o radiografie a științei și a învățământului din România” (șapte volume); „Elite ale Cercetătorilor din România, matematică - fizică - chimie”, „Istoria chimiei românești”.

A fost membru al Societăților de Chimie din România și Germania, membru în colegiile editoriale ale revistelor internaționale Scientometrics și Jourmal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry.


Mai multe despre personalitatea prof. Petre T. Frangopol puteți citi accesând articolele de mai jos:

#DobrogeaDigitală: „Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el, şi nu în ceea ce este capabil să primească”

Universitatea „Ovidius” Constanța: Mesaj de condoleanțe la decesul acad. Petre Frangopol

#DobrogeaAcademică: Istoria o scrie comunitatea constănțeană. Academicienii Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu - recunoaștere binemeritată (galerie foto + documente)

#DobrogeaAcademică: Integrala „Mediocritate și excelență“, scrisă de academicianul constănțean Petre T. Frangopol, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Ioan Popișteanu – bibliolog și editor dobrogean (1942-2012)

Ioan Popișteanu – bibliolog și editor dobrogean (1942-2012)

11614
Petre T. Frangopol – inginer chimist, membru de onoare al Academiei Române

Petre T. Frangopol – inginer chimist, membru de onoare al Academiei Române

13294
Doina Păuleanu – critic de artă, manager al Muzeului de Artă Constanța timp de două decenii

Doina Păuleanu – critic de artă, manager al Muzeului de Artă Constanța timp de două decenii

13283
Petre Covacef - inginer si scriitor, pasionat de istorie

Petre Covacef - inginer si scriitor, pasionat de istorie

53577
Vasile Bogrea - lingvist şi filolog, membru corespondent al Academiei Române

Vasile Bogrea - lingvist şi filolog, membru corespondent al Academiei Române

59419
Titus Cergău - învăţător și autor al unor cărţi şi articole dedicate legendelor Dobrogei

Titus Cergău - învăţător și autor al unor cărţi şi articole dedicate legendelor Dobrogei

60245
Ștefan Bezdechi - filolog şi traducător din marii poeţi antici, din filosofi greci şi latini

Ștefan Bezdechi - filolog şi traducător din marii poeţi antici, din filosofi greci şi latini

11817
Nicolae Iorga - istoric, critic literar, scriitor şi academician

Nicolae Iorga - istoric, critic literar, scriitor şi academician

2663
Nicolae Bănescu - istoric, cercetător și profesor, membru al Academiei Române

Nicolae Bănescu - istoric, cercetător și profesor, membru al Academiei Române

1761
Marian-Traian Gomoiu - biolog si geograf, Membru titular al Academiei Române

Marian-Traian Gomoiu - biolog si geograf, Membru titular al Academiei Române

1818
Ion Ionescu de la Brad - agronom, scriitor, membru de onoare al Academiei Române

Ion Ionescu de la Brad - agronom, scriitor, membru de onoare al Academiei Române

1446
Constantin Brătescu - savant, pedagog şi scriitor, geograful Dobrogei

Constantin Brătescu - savant, pedagog şi scriitor, geograful Dobrogei

1527
Alexandru Gherghel - avocat, poet şi jurnalist dobrogean, pasionat de cultură

Alexandru Gherghel - avocat, poet şi jurnalist dobrogean, pasionat de cultură

1993
Alexandru Bilciurescu - poet, romancier, publicist și jurist dobrogean

Alexandru Bilciurescu - poet, romancier, publicist și jurist dobrogean

1913
Alexandru Lascarov Moldovanu - scriitor și publicist, conferenţiar la Societatea de Radio

Alexandru Lascarov Moldovanu - scriitor și publicist, conferenţiar la Societatea de Radio

1602
Alexandru Vlahuţă - profesor, prozator și poet

Alexandru Vlahuţă - profesor, prozator și poet

1316
Dragoş Protopopescu - scriitor, poet, critic, filosof, profesor universitar

Dragoş Protopopescu - scriitor, poet, critic, filosof, profesor universitar

1333
Grigore Sălceanu - dramaturg și poet, întemeietorul unui cenaclu literar la Constanța

Grigore Sălceanu - dramaturg și poet, întemeietorul unui cenaclu literar la Constanța

1811
Ioan N. Roman - publicist, poet şi scriitor, co-fondator al „Societăţii culturale dobrogene“

Ioan N. Roman - publicist, poet şi scriitor, co-fondator al „Societăţii culturale dobrogene“

1656
Ion Simionescu - geolog şi paleontolog, profesor și membru al Academiei Române

Ion Simionescu - geolog şi paleontolog, profesor și membru al Academiei Române

1760