#Dobrogea143: Ing. prof. dr. Elena Gogu, directorul Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca“ Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

Cu ocazia aniversării a 143 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, ing. prof. dr. Elena Gogu, directorul Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca“ Constanța, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:
 
 Dobrogea este, înainte de toate, un spațiu încărcat de spiritualitate. Nu poți trăi fără emoție în locul în care poetul latin Ovidius a scris și a lăsat operele literare „Tristia“ și „Epistulae ex Ponto“ - adevărate izvoare istorice referitoare la Dobrogea și geți.
Am cunoscut Dobrogea încet-încet, puțin câte puțin, de-a lungul copilăriei și maturității mele, învățând din „copilăria“ și „maturitatea“ ei. Din păcate, istoria acestor locuri este prea puțin promovată. Oamenii, prinși în tăvălugul vieții nu prea știu sau nu prea mai știu că Dobrogea a avut și ea un statut asemenea celorlalte provincii românești, că în secolul al XIV-lea s-a format statul medieval Dobrogea, în jurul Țării Cărvunei (aflată între Mangalia și Varna), că Dobrogea a fost alipită de Țara Românească în vremea lui Mircea cel Bătrân, dar răpită la scurt timp de Mahomed I, pentru ca să revină „acasă” prin diplomația lui Carol I.
Așadar, aș recomanda cuiva care ajunge în Dobrogea să „îi vadă”, înainte de toate, istoria bogată, dar și esențele culturale.
Luând în considerare istoria lor zbuciumată, cred că dobrogenii sunt, înainte de toate, oameni care cunosc arta conviețuirii, empatiei și a ajutorării aproapelui.
 
      DIRECTOR,
Ing. Prof. Dr. Gogu Elena

Citește și:
#sărbătoreșteDobrogea143

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: „Dobrogea este partea cea mai de preţ a patrimoniului românesc”

18168
#Dobrogea143: Meritul dobrogean pentru arheologul Alexandru Suceveanu. „Înainte de toate, Histria îmi este iubită!”

17358
#Dobrogea143: Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova, mesaj de Ziua Dobrogei

17316
#Dobrogea143: Paul Cononov, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, mesaj de Ziua Dobrogei

7135
#Dobrogea143: Judecătorul Luminita Niculache, preşedintele Tribunalului Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

2280
#Dobrogea143: Horia Constantinescu, comisar șef adjunct la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

2809
#Dobrogea143: Cosmin Laurențiu Dumitrache, directorul general al Autorității Navale Române, mesaj de Ziua Dobrogei

2632
#Dobrogea143: Primăria orașului Murfatlar, mesaj de Ziua Dobrogei

2924
#Dobrogea143: Prof. univ. dr. ing. Violeta Ciucur, rectorul Universității Maritime din Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3407
#Dobrogea143: Colegiul Comercial „Carol I“ Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3425
#Dobrogea143: Ionuț Iusco, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

2944
#Dobrogea143: Elena Frîncu, fostă vicecampioană mondială la handbal, mesaj de Ziua Dobrogei

2550
#Dobrogea143: Prof. univ. dr. Adrian Bavaru, mesaj de Ziua Dobrogei

2549
#Dobrogea 143: Meritul Dobrogean pentru Grigore Sălceanu. Manuscrisele poetului aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene Constanța (galerie foto)

3120
#Dobrogea143: Meritul Dobrogean pentru Liliana Lazia. Inaugurarea sediului Bibliotecii Județene Constanța

3091
#Dobrogea143: Radu Cristian, primarul municipiului Mangalia, mesaj de Ziua Dobrogei

2570
#Dobrogea143: Paul Silviu Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, mesaj de Ziua Dobrogei

2819
#Dobrogea143: Comandor Marius Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, mesaj de Ziua Dobrogei

2370
#Dobrogea143: Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații, mesaj de Ziua Dobrogei

2341
#Dobrogea143: Florina Cristache, director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3056