Conducerea SIF Transilvania recomandă acţionarilor să respingă propunerile lui Frăţilă

 
Directoratul SIF3 Transilvania este de părere că acţionarul Constantin Frăţilă se pregăteşte de preluarea ostilă a SIF3, informează bursa.ro. Declarația vine după ce, Frățilă a cerut completarea ordinii de zi a  Adunării Generale a Acționarilor din data de 20 octombrie, acţionarii urmând să decidă asupra pornirii acţiunii în răspundere împotriva membrilor directoratului SIF Transilvania: Mihai Fercală, Iulian Stan (vicepreşedinte executiv şi director general adjunct) şi Mihăilă Ion (fost vicepreşedinte executiv).

În motivara completării, Frățilă și-a motivat cerinșa prin faptul că membrii directoratului SIF 3 şi-au depăşit atribuţiile funcţiei. Propunerile acţionarului au fost motivate şi de nerespectarea formularului de procură specială şi nepublicarea listei celor 63 de acţionari care au solicitat revocarea lui Constantin Frăţilă din Consiliul de Supraveghere, în cadrul şedinţei AGOA din data de 11/12 august.

Reprezentanţii SIF3 precizează că nu au făcut publică lista celor 63 de acţionari la care face referire grupul Frăţilă în scopul respectării prevederilor legale, care stabilesc obligaţia de raportare în sarcina acţionarului. Acţionarii SIF3 vor trebui să mai hotărască şi asupra scăderii salariului preşedintelui executiv, Mihai Fercală.

În contextul luptei cu Constantin Frăţilă, conducerea SIF Transilvania sesizează public Autoritatea de Supraveghere Financiară şi toate autorităţile şi instituţiile competente asupra demersurilor concrete ale grupului Frăţilă de preluare ostilă a SIF "Transilvania".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța COMCM SA. Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, convocată. Care e ordinea de zi

01 Apr 2024 434

Imobiliare Constanța Constantin Frățilă poate supraetaja imobilul de pe Baba Novac. A ieșit autorizația de construire

14 Feb 2024 1065

Imobiliare Constanța COMCM SA se poate apuca de desființat construcțiile de pe bulevardul Aurel Vlaicu

11 Feb 2024 1218

Imobiliare Constanța Constantin Frățilă supraetajează ansamblul rezidențial pe care îl ridică în zona Baba Novac

25 Jan 2024 1060

Cunoscut om de afaceri din Constanța în doliu, după decesul mamei sale

20 Jan 2024 2681

Surse - percheziții la COMCM SA Constanța! Constantin Frățilă - „Nu am comentarii!“ (FOTO+VIDEO)

19 Dec 2023 3774

Imobiliare Constanța COMCM SA modifică un imobil. Autorizația de construire, eliberată

22 Nov 2023 852

Firme Constanța Global Building Investment SA a devenit societate cu răspundere limitată

12 Oct 2023 1015

Firme Constanța Gabriela Alexe, numită director general al COMCM SA

05 Oct 2023 1386

Turism Litoral Constanța Rezultate financiare 2022 ale THR Marea Neagră SA și Neptun–Olimp SA

17 Aug 2023 1148

Acționarii SCUT SA, convocați în ședință ordinar. Se votează revocarea mandatului administratorului unic

16 Aug 2023 897

Crimă Mangalia Cine deține și administrează hotelurile unde au lucrat cele două tinere din Vaslui?

13 Aug 2023 13141

Firme Constanța Mandatul directorului general al COMCM SA, prelungit

24 Jun 2023 1467

SCUT SA, răspuns de la Primăria Constanța privind investiția de pe strada Baba Novac

08 Jun 2023 1320

Mandat prelungit pentru directorul general COMCM SA!

13 Feb 2023 1622