Incendiu la un transformator electric din Năvodari (video)

litoral_tv_sigla.jpgFlăcări înalte de cîtiva metri şi un fum gros au fost zărite în centrul oraşului Năvodatri. Un transformator din fata Policinicii a luat foc sub ochii ingroziţi ai locuitorilor. Parcă presimţeau că ceva rău se va întâmpla. De mai bine de două săptămâni angajaţii Enel lucrează în zonă, însă penele de current şi sunetele scoase de transformator le-au dat de gândit. Astăzi, frica lor a devenit realitate, chiar imediat după ce angajaţii Enel au terminat treaba.

Flăcările se puteau zări de la zeci de metri, iar aerul devenise irespirabil de la fumul gros. Transformatorul s-a aprins din senin, imediat după ce echipele Enel il reparaseră. Erau probleme in zonă de mai multe săptămâni, spun locuitorii din Năvodari, însă de fiecare dată lucrările efectuate la stîlpii din faţa Policilinicii, nu au avut rezultat. Luni, curentul a fost oprit ore în şir, iar a doua zi coşmarul a luat proporţii.

Panicaţi, oamenii au chemat pompierii. Însă, degeaba au venit militarii, pentru că nu au putut interveni decât după ce a fost intrerupt fluxul de curent. O altă întârziere a societăţii de distribuţie Enel, care nici măcar atunci cînd flăcările au mistuit cablurile de alimentare, nu a reacţionat la timp.

Angajaţii Enel, deşi cunoşteau problema, se spală pe mâini. În opinia lor, canicula se face vinovată de aprinderea transformatorului.

Nu este prima dată cînd locuitorii din Năvodari au de suferit din cauza penelor repetate de curent. Primarul Nicolae Matei spune că de-a lungul timpului colaborarea cu Enel a fost defectuasă.

Incendiul a fost stins de pompieri, însă din transformator s-a ales scrumul. Asta înseamnă ore bune fără curent electric pentru năvodărenii din zona Policlinicii. Angajaţii Enel spun că vor începe lucrările, însă nu au precizat cu siguranţă şi cînd le vor termina.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Brinzaru

Sursa: Tvlitoral.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 485

Pamfil Șeicaru „Armindenul, acea zi de 1 Mai ale cărei origini se prelungeau în timpuri imemoriale”

03 May 2024 341

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 523

Lumea Marinarilor Primul Mineralier Românesc! Oare cine l-a nășit?

29 Apr 2024 887

Savoare fără carne. Rețete vegetariene pentru un grătar reușit

27 Apr 2024 455

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 551

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 266

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 595

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 669

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 794

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 876

Salvatorii din Constanța alături de copii, cu „iepurașul pompier”

19 Apr 2024 525

Studiu Numărul pisicilor care cad de la ferestre și se rănesc grav crește în lunile călduroase

17 Apr 2024 574

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 2045

Mâncatul a devenit un obicei de a hrăni emoțiile și nu stomacul. Ce spune specialistul

13 Apr 2024 477