Litoral Tv Administrația locală din Năvodari și-a stabilit prioritățile pentru 2014

Anul 2014 va fi pentru administraţia publică locală din Năvodari perioada în care se vor culege roadele proiectelor depuse. Prezent în emisiunea Radiografia Zilei, primarul oraşului, Nicolae Matei, a enumerat care sunt priorităţile pentru anul viitor şi a atras atenţia întregii echipe că trebuie să meargă ca pe sârmă pentru a nu risca aplicarea unor corecţii financiare.
 
“ 2014 va veni cu foarte multe proiecte importante pentru orașul Năvodari, finanțate din fonduri europene. Trebuie mers ca pe sârmă pentru că aceste proiecte necesită cofinanțare, respectarea tuturor procedurilor. Dacă greșim, riscăm să primim corecții financiare care pot chiar falimenta orașul. Accesând proiecte cu valori mari, de 60 de milioane de euro, trebuie să respectăm regulile. Unul dintre proiecte, respectiv Cantina Socială, a fost finalizat. Pe 8 ianuarie voi da ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea drumului dintre Năvodari și Mamaia. Alte proiecte sunt cele privind Centrul de Afaceri, Centrul de Agrement-Aqualand, amenajarea malului mării pe șase kilometri și construirea unui nou parc în Năvodari, Piața de Pește. Acum două săptămâni am semnat un alt proiect important pentru oraș, montarea a 3750 de stâlpi de iluminat, de lămpi de iluminat pe panouri fotovoltaice.” a declarat primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Capitalul social al societății EFE Europa Construction SRL din Năvodari, majorat

28 Apr 2024 321

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 291

O firmă de construcții a fost fondată în Năvodari, județul Constanța. Cine este asociatul

28 Apr 2024 934

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 565

RAJA Constanța Consumatorii din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus rămân fără apă la robinete

28 Apr 2024 1430

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 729

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 680

Cumpărări directe Dumitru-Pan SRL a obținut un nou contract de la Primăria Năvodari. Firma va încasa 126.000 lei (DOCUMENT)

26 Apr 2024 322

RAJA Constanța Se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus!

26 Apr 2024 382

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 793

RAJA Se oprește apa în Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus! Vezi când

25 Apr 2024 419

Primăria Năvodari a semnat contractul de finanțare Grădinița nr. 3 „Lumea Florilor“ din Năvodari va fi renovată energetic

25 Apr 2024 386

Indemnizaţia de 4.950 lei pe lună Au fost numiți administratorii provizorii pentru Consiliul de Administraţie al SC Termica Distribuţie Năvodari SRL

24 Apr 2024 422

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 620

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 978