Litoral TV Danube Delta Rally, la linia de start

Pregătirile pentru cea de-a 15-a ediție a Danube Delta Rally, programat la Tulcea, au intrat în linie dreaptă. Anul acesta, raliul vine cu noi probe şi numeroase surprize. Competiția va avea loc în perioada 29 și 31 mai, iar lungimea totală a traseului este de peste 550 de kilometri. Revenirea Danube Delta Rally în calendarul competițional de profil a fost apreciată de către toți cei care au luat parte la eveniment, anul trecut. În 2014, competiția vine cu noi modificări. Ea va fi extinsă cu două probe speciale: Ciucurova-Fântâna Mare și Slava Rusă-Babadag. Astfel, Raliul Deltei va cuprinde 14 Probe Speciale, iar Parcul de Service și Parcul Închis vor fi amplasate în zona Falezei Tulcea, punct de atracție pentru turiștii și participanții internaționali așteptați la eveniment.
 
“Există niște reglementări foarte clare în privința numărului de kilometri totali ai raliului și ne referim în mod special la numărul de kilometri de probe special, iar anul acesta, propunerea noastră aflată sub rezerva validării de către Federația Română, cu un total de 158 de kilometri de probă specială”, a declarat Mihai Tănase, organizatorul Danube Delta Rally.
 
Un singur traseu a fost modificat anul acesta.
 
“Am modificat traseul de anul trecut. Anul acesta, rondul improvizat de la Egreta va fi înlocuit de rondul de la jandarmi, deci traseul se mută și într-o altă zonă”, a mai spus Mihai Tănase, organizatorul Danube Delta Rally.
 
Autoritățile locale, speră ca și ediţia din acest an să reprezinte un adevărat succes, mai ales că raliul reprezintă o etapă candidat în Cupa Europeană, întrecerile urmând a fi monitorizate de reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de Automobilism.
 
“Faptul că ediția din 2013 a fost de succes, este deja cunoscut, toată lumea a apreciat atât organizarea, cât și întreaga disponibilitate a administrației publice locale și, în general, atmosfera pe care am reușit s-o creăm în jurul acestui eveniment, un lucru extrem de onorant pentru noi. Foarte rar o primă ediție, reluată fiind, poate fi considerată un succes cum a fost și cea din 2013 și cred că noi doi, eu și domnul președinte al Consiliului Județean, ne putem felicita reciproc pentru acest succes”, a declarat Constantin Hogea, primarul orașului Tulcea.
 
“Cea de-a 15-a ediție a Raliului Deltei Dunării, ne dorim cu toții să fie o ediție de succes, și va fi o ediție de succes”, a spus Horia Teodorescu, președintele  CJ Tulcea.
 
Primele recunoașteri pe traseul Danube Delta Rally vor avea loc între 27 și 29 mai, iar antrenamentele oficiale sunt programate în după - amiaza zilei de 29 mai, urmate de startul festiv, din Piața Civică. Concursul se va derula în 30 și 31 mai. Danube Delta Rally a fost reluat în 2013, după o pauză de 20 de ani și s-a aflat încă de la început pe prima poziție în etapele Campionatului Național de Raliuri Dunlop.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tempestini câștigă autoritar Danube Delta Rally

12 Jun 2016 2131

Tulcea. Accident grav în prima zi a Danube Delta Rally®2016. O mașină a luat foc. Piloții și un fotograf au fost răniți

11 Jun 2016 2947

Pregătiri pentru Danube Delta Rally!

08 Jun 2016 1797

Danube Delta Rally 2015

23 Jul 2015 1925

DANUBE DELTA RALLY® - LA O SĂPTĂMÂNĂ DISTANȚA DE START

29 May 2015 1146

Victor Ponta se află pentru două zile la Tulcea

30 May 2014 2905

Începe Danube Delta Rally!

28 May 2014 2147