Litoral TV Incendiu necruțător la Castelu

Tragedie în duminică dimineaţă, în comuna Castelu! Un incendiu a izbucnit într-o casă în care se aflau doi copii nesupraveghiaţi. Flăcările s-au extins extrem de repede în toată încăperea, iar unul dintre micuți a murit ars de viu. Tragedia s-a produs în momentul în care mama celor doi copii era plecată până la magazinul din comună şi i-a lăsat pe micuți nesupravegheați.
 
Până să se întoarcă, incendiul avea să pună capăt zilelor băiețelului de doar doi ani și jumătate, în timp ce fata în vârstă de un an a fost salvată în ultima clipă chiar de bunicul ei, care a observat flăcările ce ieșeau pe geam. A vrut să se întoarcă și după băiat, însă totul a fost în zadar, era prea târziu.
 
Cauzele incendiului sunt în continuare o enigmă, mai ales că, potrivit pompierilor, soba din încăpere nu era aprinsă.
 
“Incendiul a cuprins una dintre cele două camere ale casei și s-a extins la acoperiș. În incendiu au fost surprinși doi copii care au fost scoși de către un localnic. Deocamdată nu știm cauza incendiului, o vom stabili după o cercetare amănunțită”, a declarat Marian Popa, comandantul Detaşamentului de Pompieri Medgidia.
 O ambulanță a preluat fata, care suferă de arsuri pe membrele inferioare și superioare ale corpului. Apoi copilul a fost preluat din ambulanță de către elicopterul SMURD sosit la fața locului. Fetița a fost transportată de elicopterul SMURD la Spitalul Județean de Urgență Constanța, acolo unde a fost supusă unor investigații medicale.
 “În prezent executăm verificări și cercetări în legătură cu ce s-a întâmplat la această locuință”, a declarat
Nelu Meregiu, șeful Poliției Castelu.
 
În funcție de rezultatul investigațiilor medicale, se va stabili dacă fetița va fi mutată la Spitalul de Chirurgie Plastică și Arsuri din București.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024 Candidații propuși pentru funcțiile de primar și consilieri locali Castelu, județul Constanța (DOCUMENTE)

16 May 2024 371

Justitie Constanța Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local al Comunei Castelu, părți într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

13 May 2024 902

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 917

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1592

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 625

Primăria Castelu pune în vânzare teren intravilan situat în satul Nisipari, județul Constanța

22 Apr 2024 575

Achiziții Constanța Cine va întocmi documentația tehnică pentru parcurile fotovoltaice ce vor fi construite la Castelu și Dumbrăveni?

22 Apr 2024 687

Anunț licitație vânzare teren intravilan – str. Speranţei, nr. 10, lot 2, Nisipari

19 Apr 2024 360

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Castelu, licitație deschisă pentru lucrări montare pavele și borduri pe strada Republicii (DOCUMENT)

18 Apr 2024 551

MDLPA Localități din 22 de județe, între care și Constanța, primesc finanțare pentru 25 de noi investiții în modernizarea infrastructurii

17 Apr 2024 472

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1115

Cumpărări directe Constanța Peter & Stars SRL va organiza un spectacol la Castelu, cu 4.000 de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 587

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1397

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2503

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Brândușei Negru, secretar general, UAT comuna Castelu (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 894