MDLPA Localități din 22 de județe, între care și Constanța, primesc finanțare pentru 25 de noi investiții în modernizarea infrastructurii






 
  • Prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, locuitorii au acces egal la servicii de calitate. Avem, deja, exemple de proiecte implementate cu succes, care produc efecte vizibile pe termen mediu și lung și continuăm să sprijinim comunitătile locale în procesul de dezvoltare, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea, cu ocazia semnării a 25 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

 

Proiectele, în valoare totală de 326.828.899,51 de lei, urmăresc atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.

 
Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 km de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și a 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.

 La nivelul județului Constanța, un proiect din localitatea Castelu – „Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în comuna Castelu și satele aparținătoare, județul Constanța” are alocată suma de 44,428,763.69 lei
 
 

Citește și
Ministerul DezvoltăriiDouă primării din județul Constanța au primit bani pentru investiții realizate prin etapele I și II ale PNDL

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Localități din mai multe județe primesc finanțare pentru investiții în modernizarea infrastructurii. Pe listă și o comună din județul Constanța

16 May 2024 637

Ministerul Dezvoltării Două primării din județul Constanța au primit bani pentru investiții realizate prin etapele I și II ale PNDL

10 Apr 2024 2352

Contractul de finanțare, semnat la MDLPA Primăria a scos la licitație elaborarea documentației tehnico-economice și execuție lucrări pentru bulevardul Madrid din Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 762

MDLPA S-a semnat contractul de finanțare pentru construirea bulevardului Madrid, din Constanța

03 Apr 2024 703

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 526

Clubul Sportiv Dinamo București va avea o arenă multifuncțională modernă! Câte locuri va avea arena

21 Mar 2024 595

MDLPA Localități din 24 de județe primesc finanțare pentru noi investiții în modernizarea infrastructurii

27 Feb 2024 612

MDLPA Peste 300 de milioane de lei, pentru lucrări de cadastru realizate de primării. În ce județe au fost solicitate cele mai mari sume

20 Feb 2024 598

MDLPA Cadastru cu fonduri europene în 91 de comune

25 Jan 2024 756

Localități din 21 de județe primesc finanțare pentru 52 de noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară

22 Jan 2024 628

MDLPA Aproape 600 milioane de lei, pentru 366 de proiecte finanțate prin Programul „Anghel Saligny”. Ce localități din județul Constanța sunt beneficiare

17 Jan 2024 798

Plăți de peste 650 milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiții realizate prin PNDL

17 Jan 2024 708

Ministerul Dezvoltării Peste 1,76 miliarde de lei vor finanța 132 de noi proiecte de infrastructură. Vizată și Constanța (DOCUMENT)

16 Jan 2024 729

MDLPA Noi fonduri pentru înregistrarea sistematică a proprietăților

12 Jan 2024 733

Ministerul Dezvoltării a decontat peste 303 milioane de lei, pentru continuarea proiectelor de infrastructură

22 Dec 2023 695