Ministerul Dezvoltării Peste 1,76 miliarde de lei vor finanța 132 de noi proiecte de infrastructură. Vizată și Constanța (DOCUMENT)

132 de noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară primesc finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ca urmare a semnării contractelor de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și beneficiarii proiectelor.

”Continuăm semnarea contractelor de dezvoltare a infrastructurii locale, astfel încât toți cetățenii să beneficieze cât mai curând de condiții moderne de viață și de servicii publice de calitate, care să răspundă nevoilor de bază din comunități, fie că vorbim despre drumuri, alimentare cu apă, canalizare ori rețele de gaze”, a precizat ministrul dezvoltării.


Contractele, în valoare totală de 1.767.092.304,06 lei, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de pompare și a stațiilor de epurare, înființarea sau extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau modernizarea unor poduri și podețe.

La Constanța, este vorba despre localitatea Pantelimon, cu  obiectivul ce vizează asfaltarea pe strada Bisericii, strada Principală și strada Mare, localitatea Nistorești, comuna Pantelimon, județul Constanța. Suma alocată este de 3.147.799,27 lei. 


 În secțiunea Documente puteți consulta Lista contractelor semnate.


foto: Facebook/ Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei


Citește și:

Licitații ConstanțaPrimăria Pantelimon caută firmă pentru asfaltarea mai multor străzi din localitatea Nistorești. Oferă peste jumătate de milion de euro pentru lucrări (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MDLPA Localități din 22 de județe, între care și Constanța, primesc finanțare pentru 25 de noi investiții în modernizarea infrastructurii

17 Apr 2024 413

Ministerul Dezvoltării Două primării din județul Constanța au primit bani pentru investiții realizate prin etapele I și II ale PNDL

10 Apr 2024 2264

Contractul de finanțare, semnat la MDLPA Primăria a scos la licitație elaborarea documentației tehnico-economice și execuție lucrări pentru bulevardul Madrid din Constanța (DOCUMENT)

05 Apr 2024 644

MDLPA S-a semnat contractul de finanțare pentru construirea bulevardului Madrid, din Constanța

03 Apr 2024 604

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 460

Clubul Sportiv Dinamo București va avea o arenă multifuncțională modernă! Câte locuri va avea arena

21 Mar 2024 542

MDLPA Localități din 24 de județe primesc finanțare pentru noi investiții în modernizarea infrastructurii

27 Feb 2024 563

MDLPA Peste 300 de milioane de lei, pentru lucrări de cadastru realizate de primării. În ce județe au fost solicitate cele mai mari sume

20 Feb 2024 567

MDLPA Cadastru cu fonduri europene în 91 de comune

25 Jan 2024 722

Localități din 21 de județe primesc finanțare pentru 52 de noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară

22 Jan 2024 586

MDLPA Aproape 600 milioane de lei, pentru 366 de proiecte finanțate prin Programul „Anghel Saligny”. Ce localități din județul Constanța sunt beneficiare

17 Jan 2024 759

Plăți de peste 650 milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiții realizate prin PNDL

17 Jan 2024 659

MDLPA Noi fonduri pentru înregistrarea sistematică a proprietăților

12 Jan 2024 695

Ministerul Dezvoltării a decontat peste 303 milioane de lei, pentru continuarea proiectelor de infrastructură

22 Dec 2023 668

Ministerul Dezvoltării vine în sprijinul a 68 de teatre, opere și filarmonici. Vizată și Tulcea

21 Dec 2023 782