Litoral TV Programul de minimis, ajutor pentru IMM-uri

În contextul crizei economice şi a fiscalităţii excesive reclamată de reprezentanţii mediului de afaceri, Programul de minimis constituie o gură de oxigen pentru micii întreprizători autohtoni. Invitat în emisiunea “Radiografia Zilei”, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Constanţa, Iulian Gropoşilă, a afirmat că, pentru acest program, au fost depuse la nivelul regiunii de Sud-Est aproximativ 750 de proiecte, pe viitor bătălia urmând să se ducă pe zona de producţie.
 
“Programul de minimis a fost cel mai bun program guvernamental lansat în acest an. Din 750 de proiecte, sunt în jur de 260 care sunt eligibile în prima fază, adică acele proiecte care au îndeplinit punctajul peste 90 de punte. Deci, acestea intră în prima fază la finanțare, circa 260 de proiecte în toată regiunea 2 SE și aici mă refer la proiectele depuse din județele Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Galați și Vrancea. Știți că noi avem unitatea de implementare pentru IMM-uri în Constanța și să sperăm că vor da o gură de oxigen, e adevărat, puținor firme, 260 nu sunt multe firme, dar sunt firme din zona rurală, sunt firme care majoritatea sunt centrate pe producție, iar în perioada următoare, bătălia mare se va da pe zona de producție”, a declarat în direct la “Radiografia Zilei”, Iulian Gropoşilă, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gropoșila Iulian, document depus la Mediu pentru un PUZ la Istria, județul Constanța

10 Nov 2023 1106

S-a încheiat procesul de recrutare şi selecţie. Cine sunt noii administratori neexecutivi ai Termoficare Constanța SRL?

18 Feb 2023 2908

Prelungire de mandat la Termoficare Constanța SRL pentru consilierul personal al primarului Chițac!

09 Jan 2023 1426

Firma angajată de Primăria Constanța pentru recrutarea administratorilor a ratat termenele. Cine face parte din noul Consiliu de Administrație al Termoficare Constanța SRL?

02 Apr 2022 4120

Consilierul personal al primarului Chițac „captiv" în SC Gropper SRL. Procesul continuă la Curtea de Apel Constanța

12 Jan 2022 1753

Un fost ales PSD și consilierul personal al primarului Chițac vor să scape de un SRL. Ce au decis magistrații de la Tribunalul Constanța?

11 Oct 2021 1869

Vot în Consiliul Local Constanța. Societatea Termoficare Constanța SRL ia locul RADET

10 Jun 2021 2396

ZIUA LIVE. Investițiile necesare pentru un sistem de termoficare modern și rentabil în municipiul Constanța se ridică la 250 de milioane de euro

31 Mar 2021 2986

Iulian Gropoșilă, președintele Consiliului de Administrație al societății Termoficare Constanța „Primul obiectiv este retehnologizarea, schimbarea conductelor principale, cât și distribuția“

30 Mar 2021 2170

ZIUA LIVE. RADET dispare. Termoficare Constanţa va prelua serviciul public de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice. Cum se va face acest transfer?

29 Mar 2021 7841

Chițac și-a luat și consilier personal cu atribuții pe mediul de afaceri

15 Dec 2020 1998

Declaraţie de avere - Iulian Aurel Gropoşilă, membru CA la Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa (document)

13 Feb 2019 3845

Iulian Gropoşilă, printre protestatarii din București (galerie foto)

05 Feb 2017 2038

Cătălin Anghel dă agora constănţeană pe un loc în Parlament

15 Oct 2016 2130

După 12 ani de insistenţe PIMM Constanţa va relaţiona cu CJC (document)

10 May 2016 3992