Litoral TV Tulcenii vor avea pationar

Surpriza pentru locuitorii din județul Tulcea. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să bată drumul până la Constanța dacă vor dori să se distreze. Primarul Constantin Hogea va construi un pationar în zona Lacului Ciuperca. Investiția se ridică la 100 de mii de euro. 
Deși se anunță o iarnă grea și friguroasă, primarul Constantin Hogea vine cu o surpriză pentru locuitorii din Tulcea. Până la 20 decembrie în zona Lacului Ciuperca, unde înainte era un bazar, va construi un patinoar.
“Avem oferte din partea a trei firme care se ocupă cu asemenea gen de lucrări. […] Locaţia este amfiteatrul de la baza grade¬ne¬lor de lângă Lacul Ciuperca, aco¬lo unde era odată bazarul”, a de¬clarat primarul Constantin Hogea.
Inițial, edilul vroia să închirieze un pationar, însă a ajuns la concluzia că diferența între prețul de închiriere și prețul de implementare este de aproximativ 35 de mii de euro.
“Plecasem de la ideea de a închiria un patinoar pentru că există şi un asemenea gen de oferte, patinoare mobile care se pot pune oriunde, şi ideea era să îl ducem în Piaţa Civică şi astfel să testăm opinia publică în legătură cu o asemenea funcţiune. Am solicitat celor trei socie¬tăţi care se ocupă şi cu închirieri o ofertă tehnică şi financiară legată de achiziţia unui asemenea gen de funcţiune. Noi am primit această ofertă tehnică şi financiară, urmează să supunem aprobării Consiliului Local procedura de a ne aproba investiţia şi, după ce vom primi aprobarea CL, vom face o selecţie de ofertă, conform legii pentru că la lucrările sub 100 de mii de euro, nu este nevoie să se facă licitaţie pe SEAP, ci se poate face şi prin selecţie de oferte.”, a mai spus primarul.
Primarul Constantin Hogea, are și o soluție pentru zona una va fi amplasat patinoarul. Acesta va reabilita gradenele, urmând ca aici să aibă loc diverse spectacole de teatru, concerte sau evenimente culturale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cel mai impresionant patinoar natural își deschide porțile! Iese la lumină după doi ani de așteptare

21 Jan 2024 813

Anul Nou, pe ritm vechi, cu peisaj glaciar, la Jurilovca (FOTO+VIDEO)

14 Jan 2024 942

Primăria Cumpăna Parcul Copilăriei „Vis de iarnă“ s-a deschis

11 Dec 2023 1539

Tânăr atacat și înjunghiat la un patinoar din Ploiești. Suspecții, trei adolescenți, reținuți pentru 30 de zile

05 Dec 2023 761

Pregătirile sunt în toi la Târgul de Crăciun de la Constanța! Roata, amplasată în fața intrării Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 3553

Licitații publice Una dintre firmele familiei Vasea amenajează patinoarul din Parcul Teatrului „Oleg Danovski″ din Constanța (DOCUMENT)

10 Nov 2023 1337

Intervenție impresionantă pe râul Olt! Doi copii, recuperați de pompieri din apa înghețată. Pericol, și pe Lacul Tăbăcărie din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2023 938

Se deschide patinoarul în Tulcea! Program de funcționare și tarife de intrare

28 Dec 2021 4081

Informații cu porția! Primăria Constanța a făcut publice contractele pentru zonele de recreere din Târgul de Crăciun, nu și protocolul pentru partea de pază și gastronomie (DOCUMENTE)

17 Dec 2021 3729

Cum va arăta Constanța de Crăciun

27 Nov 2021 7252

Fotoreportaj Parcul Arheologic din Constanța, îmbracă straie de sărbătoare. Au început pregătirile pentru Sărbătorile de Iarnă (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Nov 2021 6420

Remo SRL va amenaja un patinoar în parcul Arheologic din centrul Constanței. Cât ne costă investiția?

25 Nov 2021 3453

Orașul Cernavodă va avea iluminat festiv de sărbători, cât și patinoar (documente)

19 Nov 2021 3385

Incendiu la Medgidia, în zona vechiului patinoar

02 Aug 2020 1990

Constănțeanul supărat Operațiunea „tăierea copacilor“ de pe malul lacului Siutghiol se dovedește a fi, de fapt, o reamenajare a zonei. Parteneriat între Primărie și afaceriștii din Mamaia (galerie foto)

28 Nov 2019 7241